Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

Astăzi, 13 decembrie 2023, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a următorului proiect de act normativ: 

Hotărâre a Guvernului privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, aprobarea listei imobilelor proprietate publică statului, precum și a listei imobilelor proprietate publică a unității administrativ – teritoriale situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național ,,Modernizare DN 73 Pitești - Câmpulung - Brașov, km 13+800 - km 42+850, km 54+050 - km 128+250’’

 

 

Scurtă descriere

Modernizarea drumului DN73 presupune, printre altele, așternere covor asfaltic și  îmbunătățirea elementelor geometrice ale drumului (supralărgiri în zona serpentinelor, introducere benzi pentru vehicule lente etc). De asemenea, sectorul de drum cuprins între kilometrii existenți, km 126+060 – km 128+250  (DN73G – Compania Hutchinson), se va lărgi la două benzi de circulație pe sens.

Oportunitatea realizării obiectivului ”Modernizarea drumului național DN73” a reieșit din necesitatea obiectivă a sporirii vitezei de circulație, a siguranței și confortului rutier pe ruta Pitești – Brașov.

De asemenea, lărgirea la 4 benzi a sectorului de drum situat între Brașov și Cristian va devia traficul de tranzit din Cristian pe Autostrada A3, realizând continuitatea unui profil transversal cu două benzi de circulație pe sens între Varianta de Ocolire Brașov și A3 (sector ocolire localitatea Cristian). Lărgirea sectorului de drum este oportună atât din cauza dezvoltării urbane rapide din zona periurbană a Municipiului Brașov, cât și din zona localității Cristian, care generează trafic de navetă important la orele de vârf.

Traseul drumului național DN 73 face parte din rețeaua de drumuri naționale și se desfășoară pe direcția Est – Vest în zona de centru a tării, făcând legătura între Municipiul Pitești din judetul Argeș și Municipiul  Brașov.

Pentru realizarea obiectivului de investiții „Modernizare DN 73 Pitești -Câmpulung - Brașov km 13+800 - km 42+850, km 54+050 - km 128+250” a fost aprobată Hotărârea Guvernului nr. 991/2014 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Modernizare DN 73 Pitești – Câmpulung - Brașov km 13+800 - km 42+850, km 54+050 - km 128+250.

Indicatorii tehnico – economici ai obiectivului de investiţie „Modernizare DN 73 Pitești – Câmpulung - Brașov km 13+800 - km 42+850, km 54+050-km 128+250” au fost aprobaţi prin Hotărârea Guvernului nr. 1142/2008 și modificați prin Hotărârea Guvernului nr. 785/2023 pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii ,,Modernizare DN 73 Piteşti-Câmpulung-Braşov km 13+800 - km 42+850, km 54+050 - km 128+250”, judeţul Argeş şi judeţul Braşov și nu necesită completări sau modificări la data prezentei.

Prin Avizul C.T.E. – C.N.A.I.R. – S.A. nr. 4116/20.03.2012 a fost aprobat Proiectul Tehnic pentru obiectivul „Modernizare DN 73 Pitești-Câmpulung-Brașov km 13+800 - km 42+850, km 54+050 - km 128+250”, care a fost revizuit ulterior, fiind avizat favorabil în C.T.E. – C.N.A.I.R. – S.A. cu Avizul nr. 5396/03.02.2023.

Astfel, ca urmare a modificării Proiectului Tehnic, pentru continuarea lucrărilor la obiectivul de investiții antemenționat, este necesară ocuparea unei suprafețe de teren de 16.313 mp afferent unui numîr de 48 de imobile proprietate privată.

De asemenea, pentru realizarea lucrării de utilitate publică de interes național, este necesară ocuparea unor suprafețe suplimentare de 28.552 mp aparținând proprietății publice a statului, respectiv 1100 mp aparținând unității administrativ-teritoriale Cristian, din județul Brașov.

De asemenea, având în vedere că pentru realizarea obiectivului de investiții este necesară ocuparea unei suprafețe de teren de  28.552 mp aparținând proprietății publice a statului, aflate pe raza teritorială a localității Cristian din județul Brașov , precum și a unei suprafețe de teren de 1100 mp aparținând proprietății publice a unității administrativ-teritoriale Cristian, din județul Brașov, prin prezentul proiect de act normativ se propune și aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum și a listei imobilelor proprietate publică a unităților administrativ – teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică.

Prin prezentul act normativ se propune aprobarea:

  • amplasamentului suplimentar necesar realizării lucrării de utilitate publică de interes național „Modernizare DN 73 Pitești – Câmpulung -Brașov km 13+800-km 42+850, km 54+050-km 128+250”, prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre;
  • declanșării procedurilor de expropriere pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere a lucrării de utilitate publică de interes național „Modernizare DN 73 Pitești -Câmpulung - Brașov km 13+800-km 42+850, km 54+050-km 128+250”, Cristian, din județul Brașov;
  • listei cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii, aflate pe raza localității Cristian, din județul Brasov, proprietarii sau deținătorii acestora, așa cum rezultă din evidențele unităților administrativ – teritoriale, precum şi sumele individuale estimate de către expropriator aferente despăgubirilor în cuantum total de 3.036 mii lei pentru un număr de 48 de imobile proprietate privată, în suprafață totală de 16.313 mp, prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre;
  • listei imobilelor proprietate publică a statului situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică „Modernizare DN 73 Pitești -Câmpulung - Brașov km 13+800-km 42+850, km 54+050-km 128+250”, prevăzută în anexa nr. 3 la prezenta hotărâre;
  • listei imobilelor proprietate publică a unității administrativ – teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere, situate pe amplasamentul suplimentar, prevăzută în anexa nr. 4 la prezenta hotărâre.

Suma totală, de 3.036 mii lei, se alocă de bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în condițiile legii în limita prevederilor bugetare anuale aprobate, la capitolul 84.01 „Transporturi”, subcapitolul 03 „Transport rutier”, titlul 58 „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020”, articolul 58.01 ”Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională - FEDR”.

 

Documentaţia aferentă proiectului de act normativ include:

 

Documentaţia poate fi consultată: 

  • pe pagina de internet a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în cadrul anunțului referitor la inițierea procedurii de consultare publică cu privire la prezentul proiect de act normativ
  • în cadrul Punctului de Informare de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G.
  • proiectul de act normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Registratura Ministerului Transporturilor – Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G.

 

Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune, prin una din următoarele modalități, până la data de 27.12.2023:

□ prin formularul online E-consultare disponibil mai jos

□ ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

□ prin poştă, pe adresa Ministerul Transporturilor și Infrastructurii– Direcţia  Comunicare și Dialog Social – Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti;

□ prin fax la numărul de telefon 021-319.61.29

□ la sediul Ministerului Transporturilor și infrastructurii, la Registratura - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G, în cadrul programului de lucru Luni-Joi - 08.00 - 16.30; Vineri - 08.00-14.00

Materialele transmise vor purta menţiunea "Propuneri privind . . . . . . . . . . (denumirea proiectului de act normativ)" 

Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, la linkul  Registru propuneri (mt.ro)

 

Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată în scris. 

 

ÎN SITUAȚIA ÎN CARE DORIȚI CA NUMELE ȘI PRENUMELE DUMNEAVOASTRĂ (SAU DENUMIREA PERSOANEI JURIDICE) SĂ NU APARĂ ÎN TABELUL CU PROPUNERI PRIMITE DIN PARTEA SOCIETĂȚII CIVILE AVEM RUGĂMINTEA SĂ SPECIFICAȚI ACEST LUCRU LA SFÂRȘITUL DOCUMENTULUI TRANSMIS DE CĂTRE DUMNEAVOASTRĂ

 

Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 27.12.2023

Pentru informaţii suplimentare, vă stăm la dispoziţie la următoarele date de contact: telefon: 0751.192.431, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. persoană de contact: Adrian Olteanu

 

Documente conexe

Minuta ședinței plenului CDS - data 

 

Prezentat în

Şedinţa

Data

   
E-consultare
In cadrul acestei rubrici se vor indica articolele din proiectul de act normativ pentru care exista o propunere de modificare
Selecteaza fisierul
E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!