Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

În cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii există Procedura de sistem privind protecția avertizorilor în interes public – PS-25 Ediția I Revizia 1, disponibilă pentru întregul personal pe platforma INTRANET a MTI, în concordanță cu prevederile Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public.

 

Potrivit Legii 361/2022 persoanele care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă în cadrul autorităților, instituțiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum și în cadrul persoanelor juridice de drept privat, au la dispoziție modalități de raportare folosind canale interne sau externe.

 

Persoanele care raportează încălcări ale legii optând pentru canalul intern de raportare, o pot face conform Procedurii de sistem PS-25 prin modalitățile prevăzute în cadrul acesteia.

 

Persoanele care aleg să se adreseze pe canalul extern – Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – pentru a raporta încălcări ale legii, o pot face prin următoarele modalități:

 

-    Prin e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.;

 

-   Prin intermediul serviciilor poștale la adresa Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din Bulevardul Dinicu Golescu nr. 38, Cod poștal 0101873, Sector 1, București – România – În atenția Corp Control – Compartimentul Anticorupție;

 

-   Personal, prin prezența la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (cu programare prealabilă efectuată la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.).

 

Legislație - Legea nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public-https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/262872

Click to listen highlighted text!