Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

Astăzi, 8 decembrie 2023, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a următorului proiect de act normativ: 

Ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii privind aprobarea hărților strategice de zgomot pentru portul Brăila din administrarea C.N. Administrația Porturilor Dunării Maritime S.A. Galați

 

 

Scurtă descriere

La nivelul Uniunii Europene evaluarea și gestionarea zgomotului ambiant sunt reglementate prin Directiva 2002/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 iunie 2002 privind evaluarea și gestiunea zgomotului ambiental, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE), seria L, nr. 189 din 18 iulie 2002, și ale anexei la Directiva (UE) 2015/996 a Comisiei din 19 mai 2015 de stabilire a unor metode comune de evaluare a zgomotului, în conformitate cu Directiva 2002/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 168 din 1 iulie 2015.

Legea 121/2019 privind evaluarea și gestionarea zgomotului ambiant cu modificările și completările ulterioare, transpune reglementările de la nivel european în legislația națională.

În conformitate cu prevederile art. 65 lit. d) din Legea 121/2019 privind evaluarea și gestionarea zgomotului ambiant, înainte ca autoritatea centrală pentru protecția mediului să realizeze raportarea către Comisia Europeană, datele aferente hărţilor strategice de zgomot elaborate pentru porturile aflate în administrarea Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Dunării Maritime"  S.A. Galaţi, se aprobă prin ordin al conducătorului autorității centrale pentru transporturi. 

În anul 2022, prin Anexa 3 la Ordinul MMAP și MTI nr. 1928/1544/2022 privind stabilirea drumurilor principale, căilor ferate principale şi a porturilor, aflate în administrarea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" - S.A., Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa, Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Galaţi şi a Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Giurgiu, pentru care există obligaţia realizării hărţilor strategice de zgomot şi a planurilor de acţiune au fost stabilite principalele porturi aflate în administrarea Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Galaţi pentru care există obligaţia realizării hărţilor strategice de zgomot.

Ținând cont de obligațiile ce îi revin și în conformitate cu art. 79, lit a) – e), din Legea 121/2019 privind evaluarea și gestionarea zgomotului ambiant, C.N. Administrația Porturilor Dunării Maritime S.A. Galați a elaborat hărţi strategice de zgomot pentru portul Brăila.

În vederea elaborării hărților strategice de zgomot pentru portul Brăila, C.N. Administrația Porturilor Dunării Maritime S.A. Galați a încheiat Contractul de servicii nr. 9059/09.11.2022 pentru elaborarea hărților strategice de zgomot și a planurilor de acțiune pentru porturile Galați și Braila cu ENVIRO CONSULT SRL București, societate care este atestată ca expert nivel principal EGZA (Certificat de atestare seria RGX nr. 049/03.11.2021), iar personalul responsabil de îndeplinirea contractului și realizarea planurilor de acțiune este atestat ca expert nivel principal EGZA (Certificat de atestare seria RGX NR.024/07.10.2021 și RGX nr.037/22.10.2021, valabile până în octombrie 2024). https://regexp.ro/pages/lista-experti

Precizăm faptul că Hărţile strategice de zgomot pentru portul Brăila elaborate de C.N. Administrația Porturilor Dunării Maritime S.A. Galați au fost analizate și evaluate de Comisia constituită la nivelul Agenției pentru Protecția Mediului Brăila, în conformitate cu prevederile Ordinului MMAP nr. 1345/03.07.2020 privind aprobarea comisiilor de evaluare a hărților strategice de zgomot de la nivelul autorităților pentru protecția mediului, Comisie care a emis informarea nr. 4842/30.08.2023 anexată și  care atestă faptul că hărţile întocmite de C.N. Administrația Porturilor Dunării Maritime S.A. Galați sunt conform cerinţelor și nu necesită completări.

Menționăm faptul că hărțile strategice de zgomot nu pot fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, din motive de natură tehnico – redacțională, respectiv datorită complexității acestora, fiind disponibile în format electronic pe pagina de internet https://apdmgalati.ro/managementul-mediului/planuri-si-programe-de-actiune/

 

Documentaţia aferentă proiectului de act normativ include:

 

 

Documentaţia poate fi consultată: 

  • pe pagina de internet a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în cadrul anunțului referitor la inițierea procedurii de consultare publică cu privire la prezentul proiect de act normativ
  • în cadrul Punctului de Informare de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G.
  • proiectul de act normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Registratura Ministerului Transporturilor – Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G.

 

Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune, prin una din următoarele modalități, până la data de 19.12.2023:

□ prin formularul online E-consultare disponibil mai jos

□ ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

□ prin poştă, pe adresa Ministerul Transporturilor și Infrastructurii– Direcţia  Comunicare și Dialog Social – Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti;

□ prin fax la numărul de telefon 021-319.61.29

□ la sediul Ministerului Transporturilor și infrastructurii, la Registratura - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G, în cadrul programului de lucru Luni-Joi - 08.00 - 16.30; Vineri - 08.00-14.00

Materialele transmise vor purta menţiunea "Propuneri privind . . . . . . . . . . (denumirea proiectului de act normativ)" 

Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, la linkul  Registru propuneri (mt.ro)

 

Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată în scris. 

 

ÎN SITUAȚIA ÎN CARE DORIȚI CA NUMELE ȘI PRENUMELE DUMNEAVOASTRĂ (SAU DENUMIREA PERSOANEI JURIDICE) SĂ NU APARĂ ÎN TABELUL CU PROPUNERI PRIMITE DIN PARTEA SOCIETĂȚII CIVILE AVEM RUGĂMINTEA SĂ SPECIFICAȚI ACEST LUCRU LA SFÂRȘITUL DOCUMENTULUI TRANSMIS DE CĂTRE DUMNEAVOASTRĂ

 

Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 19.12.2023

Pentru informaţii suplimentare, vă stăm la dispoziţie la următoarele date de contact: telefon: 0751.192.431, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. persoană de contact: Adrian Olteanu

 

Documente conexe

Minuta ședinței plenului CDS - data 

 

Prezentat în

Şedinţa

Data

   
E-consultare
In cadrul acestei rubrici se vor indica articolele din proiectul de act normativ pentru care exista o propunere de modificare
Selecteaza fisierul
E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!