Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

Ministerul Transporturilor lucrează, în prezent, la un raport care urmăreşte să clarifice detalii administrative şi tehnice legate de accidentul în care a fost implicată aeronava de tip Britten – Norman Islander (BN – 2), aflată în proprietatea şcolii Superioare de Aviaţie Civilă.

Investigaţia administrativă va stabili măsura în care s-au respectat procedurile.

 

Aceasta este realizată împreună cu experţi de la Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian (Romatsa), Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), şcoala Superioară de Aviaţie şi Direcţia de Aviaţie din cadrul Ministerului Transporturilor. Pentru clarificare, precizăm că anchetele se desfăşoară împreună cu experţii de la instituţiile sus-menţionate, iar instituţiile nu fac obiectul anchetei.


Investigaţia tehnică urmează să determine cauzele accidentului, precum şi responsabilii şi este realizată de Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS), instituţie în subordinea Ministerului Transporturilor, singura cu astfel de atribuţii.


Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, este implicată direct în coordonarea echipelor care realizează acest raport de investigaţie, ce va fi transmis primului ministru imediat după finalizare.

 

La nivelul Guvernului s-a decis că Vicepremierul Gabriel Oprea va integra rapoartele primite de la toate ministerele cu instituţii care au atribuţii în astfel de situaţii şi le va comunica public.

E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!