Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

Astăzi, 30 aprilie 2024, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a următorului proiect de act normativ: 

Ordin comun pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 al Regiei Autonome “Administrația Canalului Navigabil BEGA” Timiș

 

Scurtă descriere

Conform prevederilor Legii societăţilor nr.31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare și potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 al Regiei Autonome “Administrația Canalului Navigabil BEGA” Timiș se aprobă prin Ordin Comun, inițiat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, ordonatorul principal de credite în coordonarea căruia se află, cu avizul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale şi al Ministerului Finanțelor.
Regia Autonomă “Administrația Canalului Navigabil BEGA” Timiș a fost înfiinţată prin HG nr.451/2018 și are în obiectul de activitate asigurarea gabaritelor minime de navigație stabilite în conformitate cu prevederile naționale și internaționale aplicabile, prin dragaje de întreținere, asigurarea semnalizării costiere și plutitoare, efectuarea de măsurători topohidrografice.
Regia Autonomă “Administrația Canalelor Navigabile BEGA” Timiș își acoperă cheltuielile conform prevederilor H.G. nr.451/2018, din venituri proprii şi în completare din subvenții, conform prevederilor legale și angajează cheltuieli la nivelul creditelor bugetare aprobate și repartizate de ordonatorul principal de credite, respectiv de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2024 a fost întocmit cu respectarea următoarelor prevederi legale:
 Legea bugetului de stat pentru anul 2024;
 Legea 500 din 11 iulie 2002 privind finanțele publice;
 OG nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, cu modificările și completările ulterioare;
 OMFP nr. 3818/2019 privind aprobarea formatului și structurii bugetului de venituri și cheltuieli, precum și a anexelor de fundamentare a acestuia;
 Indicatori macroeconomici furnizați de Comisia Națională de Prognoză (prognoza de iarnă 2024);
 Estimările Regiei privind execuția BVC pentru anul 2024;
 Obligațiile contractuale angajate;
 Prevederile din Contractelor individuale de muncă active, coroborate cu Organigrama aprobată prin Hotărârea nr. 5/26.032020, Regulamentul de Organizare și Funcționare, Regulamentul intern și Legea nr. 53 / 2003 privind codul muncii;
 Propunerile compartimentelor de specialitate din cadrul Regiei pentru anul 2024 privind programele de mentenanță, investiții, studii și cercetări, asigurarea stării de securitate și sănătate în muncă, securitatea instalațiilor, protecția mediului, formare profesională, asigurarea riscului etc.;
 Legislația și reglementările aplicabile în vigoare.
Fundamentarea proiectului bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2024, a avut în vedere, funcțiile pe care acest instrument trebuie să le îndeplinească și anume: funcția de previziune, funcția de control a execuției financiare și funcția de asigurare a echilibrului financiar al companiei.
Prin Proiectul Bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2024, ca instrument de management financiar, compania îşi propune asigurarea resurselor financiare necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor către terţi, atât din punct de vedere dimensional, pe total venituri şi cheltuieli, cât şi structural, pe fiecare categorie de venituri şi cheltuieli şi pe fiecare verigă organizaţională, rolul procesului de bugetare fiind cel de orientare a activității tuturor sectoarelor din cadrul companiei spre același obiectiv: rentabilitate, lichiditate, diminuarea riscurilor, etc.
Pentru anul 2024, au fost fundamentate venituri totale în suma totală de 2.690,50 mii lei, astfel:
Veniturile din exploatare în valoare de 1.430 mii lei sunt constituite luând în considerare marja de predictibilitate a evenimentelor ulterioare și următoarele reglementările legislative în vigoare în care Regia trebuie să își fundamenteze venituri din exploatare proprii.
Veniturile financiare în valoare de 1.260,50 mii lei sunt determinate de veniturile din dobânzi estimate a se realiza la momentul maturizării investițiilor financiare pe termen scurt conform scadențarului emis de instituția bancară cu care s-au negociat și semnat contractele de constituire a celor cinci depozite la termen.

Veniturile totale necesare funcționării Regiei se constituie din venituri proprii, și în completare, din subvenții/transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, conform art. 4 din HG 451 din 21.06.2018.
Prin urmare Regia nu obține profit și în concluzie nu distribuie sume din alte rezerve și din rezultatul reportat conform prevederilor OUG 29/2017.
Cheltuielile totale estimate pentru anul 2024 în valoare de 2.690,50 mii lei sunt dimensionate în funcție de propunerile compartimentelor de specialitate din cadrul Regiei pentru anul 2024 privind programele de mentenanță, investiții, studii și cercetări, asigurarea stării de securitate și sănătate în muncă, securitatea instalațiilor, protecția mediului, formare profesională, asigurarea riscului etc. aprobate de către conducerea acesteia.
Aceste propuneri au fost făcute urmărind cheltuielile necesare pentru desfășurarea activităților reglementate la înființarea Regiei, care au ca scop ducerea la îndeplinire a obligațiilor ce revin statului din acordurile și convențiile internaționale la care România este parte, și care i-au fost delegate de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Cheltuielile de exploatare sunt estimate la sumă de 2.690,50 mii lei justificate astfel:
Cheltuielile cu bunuri și servicii sunt în sumă de 543,54 mii lei, astfel.
Cheltuieli cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate – 0,8 mii lei
Cheltuielile cu personalul sunt estimate la suma de 2.138,16 mii lei astfel:
Cheltuieli de natura salarială – 1.543,15 mii lei .
Cheltuieli cu salariile în sumă de 1.489,07 mii lei.
Bonusuri în sumă de 54,08 mii lei
Cheltuieli sociale în sumă de 0,00 mii
Tichetele de masă în sumă de 54,08 mii lei,(13 salariați x 2 salarii x 2,08 mii lei =54,08 mii)
Vouchere de vacanță 0,00 mii lei
Cheltuielile aferente contractului de mandat sunt în sumă totală de 549,15 mii lei, astfel:
Pentru indemnizația fixă lunară brută conform contractului de mandat al Directorului General , numit provizoriu, a fost estimată suma de 226,50 mii lei, determinată astfel:
-3 luni x 15,80 mii lei + 9 luni x 19,90 mii lei = 226,50 mii lei
Pentru Consiliul de Administrație, numit provizoriu a fost estimată suma de 322,65 mii lei pentru plata remunerațiilor membrilor Consiliului de Administrație al Regiei și a indemnizației Secretarului Consililui de Administrație.
-5 administratori x 12 luni x 5,00 mii lei = 300 mii lei
-1 secretarCA x (3 luni x 1,58 mii lei + 9 luni x 1,99 mii lei)= 22,65 mii lei
Cheltuieli cu contribuțiile datorate de angajator în sumă de 45,86 mii lei
Alte cheltuieli de exploatare - în suma de 8,00 mii lei.

Cheltuielile totale la 1.000 lei venituri totale sunt programate la valoarea de 1.000 având în vedere specificul Regiei, astfel încât la sfârșitul exercițiului financiar Regia să nu înregistreze pierdere.
Cu privire la arierate ACNB R.A. Timiș își propune ca în anul 2024 să nu înregistreze în activitatea de exploatare plăți restante către bugetul general consolidate cât și către agenții economici cu capital de stat și privat.
În anul 2024 nu sunt prevăzute creanțe restante.

Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2024 al Regiei Autonome “Administrația Canalului Navigabil BEGA” Timiș a fost aprobat de către membrii Consiliului de Administrație prin Hotărârea nr. 161/02.04.2024.
Regia Autonomă “Administratia Canalelor Navigabile BEGA” Timiș nu a reușit, de la înființare și până în prezent, angajarea de personal responsabil cu activitatea Controlului Financiar de Gestiune.
Reprezentanții salariaților Regiei Autonome“Administrația Canalelor Navigabile BEGA” Timiș, au luat act de proiectul Bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2024, regia nefiind afiliată la nici o organizație sindicală.
Realitatea datelor prezentate în proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2024, aparține Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și organelor de conducere ale Regiei Autonome “Administrația Canalelor Navigabile BEGA” Timiș.

 

Documentaţia aferentă proiectului de act normativ include:

 

Documentaţia poate fi consultată: 

  • pe pagina de internet a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în cadrul anunțului referitor la inițierea procedurii de consultare publică cu privire la prezentul proiect de act normativ
  • în cadrul Punctului de Informare de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G.
  • proiectul de act normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Registratura Ministerului Transporturilor – Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G.

 

Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune, prin una din următoarele modalități, până la data de 10.05.2024:

□ prin formularul online E-consultare disponibil mai jos

□ ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

□ prin poştă, pe adresa Ministerul Transporturilor și Infrastructurii– Direcţia  Comunicare și Dialog Social – Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti;

□ prin fax la numărul de telefon 021-319.61.29

□ la sediul Ministerului Transporturilor și infrastructurii, la Registratura - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G, în cadrul programului de lucru Luni-Joi - 08.00 - 16.30; Vineri - 08.00-14.00

Materialele transmise vor purta menţiunea "Propuneri privind . . . . . . . . . . (denumirea proiectului de act normativ)" 

Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, la linkul  Registru propuneri (mt.ro)

 

Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată în scris. 

 

ÎN SITUAȚIA ÎN CARE DORIȚI CA NUMELE ȘI PRENUMELE DUMNEAVOASTRĂ (SAU DENUMIREA PERSOANEI JURIDICE) SĂ NU APARĂ ÎN TABELUL CU PROPUNERI PRIMITE DIN PARTEA SOCIETĂȚII CIVILE AVEM RUGĂMINTEA SĂ SPECIFICAȚI ACEST LUCRU LA SFÂRȘITUL DOCUMENTULUI TRANSMIS DE CĂTRE DUMNEAVOASTRĂ

 

Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 10.05.2024

Pentru informaţii suplimentare, vă stăm la dispoziţie la următoarele date de contact: telefon: 0751.192.431, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. persoană de contact: Adrian Olteanu

 

Documente conexe

Minuta ședinței plenului CDS - data 

 

Prezentat în

Şedinţa

Data

   
E-consultare
In cadrul acestei rubrici se vor indica articolele din proiectul de act normativ pentru care exista o propunere de modificare
Selecteaza fisierul
E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!