Bine ati venit la MTIC   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTIC

14052018

140520181

14 mai 2018 - a avut loc  întrevederea domnului Lucian ȘOVA, ministrul transporturilor cu domnul Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România. S-a discutat despre buna colaborare bilaterală până în prezent, exprimându-se dorința de a continua cel puțin la același nivel, iar principalele subiecte de discuție au vizat:

  • achiziționarea de către TAROM a două aeronave de pasageri Boeing 737-800 Next Generation și viitoarele oportunități de dezvoltare aeroportuare;
  • construcția autostrăzii Pitești-Craiova și varianta ocolitoare Slatina și Balș, acestea reprezentând un interes deosebit pentru Compania Ford, unul dintre principalii investitori americani din România;
  • autostrada Ploiești – Brașov, în prezent urmându-se procedurile necesare din partea Ministerului Finanțelor Publice pentru obținerea împrumutului de 35 de milioane de euro din partea Băncii Mondiale, iar Ministerul Transporturilor a luat toate măsurile necesare pe domeniul să de activitate pentru începerea lucrărilor;
  • progresele înregistrate în domeniul feroviar, terminalele de îmbarcare Craiova și Curtici pentru transportul camioanelor, dar și evoluția culoarului IV feroviar (Constanța-București-Brașov-Curtici);
  • situația Portului Constanța, respectiv a insulei artificiale, domeniu în care investitorii americani sunt foarte interesați, arătându-și dorința de a contribui la atingerea potențialului său maxim.

 

 

 IMG 8725

08 mai 2018 - Domnul ministru Lucian Șova a avut o întrevedere cu doamna Anneli Lindahl Kenny, ambasadorul Regatului Suediei în România. Subiectele de discuție au vizat:

 

  • prezentarea candidaturii doamnei Ingrid Cherfils la funcția de Președinte al Consiliului Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI);
  • participarea din partea Ministerului Transporturilor la evenimentul “Conducerea Conectată și Automată, cu participarea statelor membre, industriei și Comisiei Europene”, din perioada 18-19 iunie 2018, care va avea loc la Gothenburg, Suedia;
  • organizarea unui seminar la București în perioada următoare pe domeniul siguranței în trafic, prezentarea fiind asigurată de către specialiști suedezi în domeniul transporturilor, punându-se accent pe reducerea considerabilă a accidentelor în trafic. Evenimentul va fi adresat specialiștilor români din domeniu și se așteaptă prezența domnului ministru Lucian Șova la deschidere.

 

 IMG 8617

23 aprilie  2018 – întrevederea domnului Lucian Șova, Ministrul Transporturilor, cu E.S.  domnul Ramiro Fernández BACHILLER, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Regatului Spaniei în România

 

Problematica întrevederii:

  • Aspecte sensibile apărute în colaborarea cu firmele spaniole implicate în proiecte de investiție în domeniul infrastructurii rutiere și infrastructurii feroviare
  • Prezentarea candidaturii Spaniei la funcția de director executiv la Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (EMSA)

 

IMG 8294

21 martie 2018 – întrevederea domnului Lucian Șova, Ministrul Transporturilor, cu E.S. Cord Meier-Klodt, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Federale Germania în România.

Problematica întrevederii:

  • Master Planul General de Transport / dezvoltarea infrastructurii în România;
  • Colaborare în domeniul transportului aerian, multimodal şi cu metroul.

 

Arhiva 2017

Arhiva 2016

E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!