Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

Data publicării: 13.05.2021

Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 24.05.2021

 

Grup ţintă

Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.

 

Scurta descriere a reglementării:

Conform prevederilor Legii societăţilor nr.31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare și potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 al Regiei Autonome “Administrația Canalului Navigabil BEGA” Timiș se aprobă prin Ordin Comun, inițiat de Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, ordonatorul principal de credite în coordonarea căruia se află, cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale şi al Ministerului Finanțelor.

Regia Autonomă “Administrația Canalului Navigabil BEGA” Timiș  a fost înfiinţată prin HG nr.451/2018 și are  în obiectul de activitate asigurarea gabaritelor minime de navigație stabilite în conformitate cu prevederile naționale și internaționale aplicabile, prin dragaje de întreținere, asigurarea semnalizării costiere și plutitoare, efectuarea de măsurători topohidrografice.

Regia Autonomă “Administratia Canalelor Navigabile  BEGA” Timiș își acoperă cheltuielile conform prevederilor  H.G. nr.581/2018, din venituri proprii şi în completare din subvenții,  conform prevederilor legale și angajează cheltuieli  la nivelul creditelor bugetare aprobate și repartizate de ordonatorul principal de credite, respectiv de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Proiectul bugetului  de  venituri  și cheltuieli  pe  anul 2021 al  Regiei Autonome  “Administratia Canalelor Navigabile  BEGA”  Timiș  a fost elaborat având în vedere:

- prevederile art. 48, alin.(1) si alin.(9)  din Legea  nr.15/2021, Legea bugetului de Stat pe anul 2021;

-ordonanţa Guvernului nr.26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară,  aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare;

-ordinul ministerului finanțelor publice nr. 3818/2019 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli al operatorilor economici, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia.

Elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021 pentru Regia Autonomă  “Administratia Canalelor Navigabile  BEGA”  Timiș  aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii s-a realizat avându-se în vedere următoarele:

-rezultatele obţinute în anul 2020;

-aprobarea  proiectului privind bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 al Regiei Autonomă “Administrația Canalelor Navigabile  BEGA”Timiș  de către reprezentanții  Consiliului de Administrație,  prin Hotărârea nr. 29 adoptată în ședința din data de 08.04.2021;

-nivelul mediu estimat al inflaţiei pe anul 2021: 2,4%  așa cum reiese din Raportul privind situația macroeconomică pe anul 2021 și proiecția acestuia pe anul 2022-2024, elaborat de Ministerul Finanțelor;

-nivelul preliminat al realizărilor pentru anul 2020;

-Regia Autonomă  “Administratia Canalelor Navigabile  BEGA”  Timiș a înregistrat la 31.12.2020 un rezultat brut echilibrat și nu a inregistrat plăti restante;

-Regia Autonomă  “Administratia Canalelor Navigabile  BEGA”  Timiș a programat pentru anul 2021, un rezultat brut echilibrat și nu a programat   plăti restante;

-nivelul veniturilor totale a fost estimat pe anul 2021 in scadere fata de cele realizate la 31.12.2020 cu 5,54%;

- nivelul cheltuielilor  totale a fost estimat pe anul 2021 in scadere fata de cele realizate la 31.12.2020 cu 5,54%;

- nivelul cheltuielilor de natură salarială, care a fost fundamentat având în vedere prevederile art. 48, alin.(1) din Legea nr. 15/2021 a bugetului de stat pe anul 2021 si au fost estimate in scadere cu 11,63% fata de nivelul cheltuielilor de natura salariala programate si aprobate in anul 2020, prin Ordinul comun nr.2058/3127/1683/2020;

-nivelul câștigului mediu brut pe salariat programat pentru anul 2021 este mai mic decât cel  realizat la finalul anului 2020 cu 4,55%;

-cuprinderea în cadrul bugetului a influenţelor din aplicarea prevederilor O.U.G. 109/2011 privind guvernanța corporativă, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la drepturile aferente contractelor de mandat.

-sursele necesare finanțării investițiilor pentru anul 2021 au fost estimate în crestere  cu 593 mii lei fata de cele realizate la 31.12.2020  și vor fi asigurate din capitalul social;

-cheltuielile pentru investitii estimate pentru anul 2021, vor fi în crestere  față de cele realizate la 31.12.2020 cu 593 mii lei.

Indicatorii tehnico economici cuprinși în proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021 au următoarele valori:

  • productivitatea muncii va scădea in anul 2021  cu 25,72% fata de cea preliminata

la 31.12.2020;

  • numărul de personal prognozat la finele anului 2021 (13) se menţine la acelaşi

nivel cu cel programat și aprobat pentru anul 2020, prin Ordinul Comun nr. 2058/3127/1683/2020;

  • câștigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială,

calculat conform legii anuale a bugetului de stat, în anul 2021, va scadea cu 4,55% ;

  • cheltuielile totale la 1.000 lei venituri totale  au fost estimate la același nivel ca cel

realizat la 31.12.2020;

  • Regia Autonomă “Administratia Canalelor Navigabile  BEGA”  Timiș nu estimeaza plati restante pe anul 2021;
  • Regia Autonomă “Administratia Canalelor Navigabile  BEGA”  Timiș nu estimeaza creanţe restante pentru anul 2021;.
  • Regia Autonomă “Administratia Canalelor Navigabile  BEGA”  Timiș  înregistrează pierdere contabila din anii precedenti in valoare de 729,40 mii lei;
  • avizarea  proiectului privind bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 al

Regiei Autonome “Administratia Canalelor Navigabile  BEGA”  Timiș de către reprezentanții  Consiliului de Administrație, prin Hotărârea nr.29 adoptată în ședința din data de 08.04.2021;

  • Regia Autonomă “Administratia Canalelor Navigabile  BEGA”  Timiș  nu a reusit,

de la infiintare si pana in prezent, angajarea de personal responsabil cu activitatea Controlului  Financiar de Gestiune.

  • reprezentantii salariatilor ai Regiei Autonome “Administratia Canalelor Navigabile  BEGA”  Timiș au luat act de proiectul BVC pe anul 2021, societatea nefiind  afiliată la nici o organizație sindicală.  

Realitatea datelor prezentate în proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021, aparține Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și organelor de conducere ale Societatea Regia Autonomă  “Administratia Canalelor Navigabile  BEGA”  Timiș

 

 

Documente supuse consultării
Instrument de motivare

Text proiect

Anexa

 

Documentele pot fi consultate şi în cadrul Punctului de Informare de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G.

 

Elaborarea şi transmiterea propunerilor/observaţiilor/opiniilor
Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului

 

Coordonate de contact

 

Propunerile/opiniile/sugestiile celor interesaţi pot fi transmise prin cel puţin una din următoarele modalităţi:

  • Prin poştă la adresa Ministerul Transporturilor și Infrastructurii– Direcţia  Comunicare, Relaţia cu  Sindicatele, Patronatele si Organizaţiile  Neguvernamentale – Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti

  • Prin depunere la Registratura Ministerului Transporturilor și Infrastructurii - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G

  • Prin fax la numărul de telefon 021-319.61.29

  • Prin poşta electronică la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 

  • Prin formularul E-consultare

 

ÎN SITUAȚIA ÎN CARE DORIȚI CA NUMELE ȘI PRENUMELE DUMNEAVOASTRĂ (SAU DENUMIREA PERSOANEI JURIDICE) SĂ NU APARĂ ÎN TABELUL CU PROPUNERI PRIMITE DIN PARTEA SOCIETĂȚII CIVILE AVEM RUGĂMINTEA SĂ SPECIFICAȚI ACEST LUCRU LA SFÂRȘITUL DOCUMENTULUI TRANSMIS DE CĂTRE DUMNEAVOASTRĂ

 

Propuneri primite

 

Propuneri primite de la

Data receptiei

   
   

 

 

Documente conexe

 

Prezentat în

Şedinţa

Data

 

E-consultare
In cadrul acestei rubrici se vor indica articolele din proiectul de act normativ pentru care exista o propunere de modificare
Selecteaza fisierul
E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!