Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

Data publicării: 04.12.2020

Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 15.12.2020

 

Grup ţintă

Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.

 

Scurta descriere a reglementării:

  1. Prin Ordinul nr. 379 din 10.04.2018, respectiv prin Ordinul nr 1110/19.06.2018, Ministerul Transporturilor a acordat un ajutor de exploatare, respectiv un ajutor de investiții, măsuri exceptate de  la obligația notificării, Societății Naționale „Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu – Constanța” – S.A., pentru perioada 2018-2020. Cele două  acte normative produc efecte până la data de 31 decembrie 2020.

 

  1. După data de 31.12.2020 , SN AIMKC SA SN AIMKC poate beneficia de ajutoare de stat de exploatare și de investiții în condițiile Regulamentului (UE) nr. 651/2014, cu modificările și completările ulterioare. În conformitate cu prevederile acestui regulament, aeroporturile cu trafic mai mic de 200 000 pasageri/ an pot beneficia de ajutor de stat fără notificarea măsurii la Comisia Europeană. Din situația statistică a traficului aerian în perioada ultimilor ani, precum și din previziunile pentru anii următori, SN AIMKC se încadrează în categoria aeroporturilor cu trafic de sub 200.000 pasageri/an.
  1. În conformitate cu dispozițiile art.7 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996,, cu modificările și completările ulterioare, a fost elaborat și aprobat  Memorandumul cu tema:  Acordarea unui ajutor de exploatare și a unui ajutor de investiții, exceptate de la obligația notificării, Societății Naționale „Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu – Constanța” – S.A., pentru anii 2021-2023.

 

  1. Prin actul cu nr. 13813/03.11.2020, în temeiul art.7 alin (8) din OUG nr.77/2014, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Concurenței a emis avizul privind cele două măsuri de ajutor de stat ce urmează a fi instituite la SN AIMKC.

    

 

Documente supuse consultării
Instrument de motivare

Text proiect

  

Documentele pot fi consultate şi în cadrul Punctului de Informare de la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Conunicațiilor - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G.

 

Elaborarea şi transmiterea propunerilor/observaţiilor/opiniilor
Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului

 

Coordonate de contact

 

Propunerile/opiniile/sugestiile celor interesaţi pot fi transmise prin cel puţin una din următoarele modalităţi:

  • Prin poştă la adresa Ministerul Transporturilor – Direcţia  Comunicare, Relaţia cu  Sindicatele, Patronatele si Organizaţiile  Neguvernamentale – Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti

  • Prin depunere la Registratura Ministerului Transporturilor - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G

  • Prin fax la numărul de telefon 021-319.61.29

  • Prin poşta electronică la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 

  • Prin formularul E-consultare

 

ÎN SITUAȚIA ÎN CARE DORIȚI CA NUMELE ȘI PRENUMELE DUMNEAVOASTRĂ (SAU DENUMIREA PERSOANEI JURIDICE) SĂ NU APARĂ ÎN TABELUL CU PROPUNERI PRIMITE DIN PARTEA SOCIETĂȚII CIVILE AVEM RUGĂMINTEA SĂ SPECIFICAȚI ACEST LUCRU LA SFÂRȘITUL DOCUMENTULUI TRANSMIS DE CĂTRE DUMNEAVOASTRĂ

 

Propuneri primite

 

Propuneri primite de la

Data receptiei

   
   

 

 

Documente conexe

 

Prezentat în

Şedinţa

Data

 

E-consultare
In cadrul acestei rubrici se vor indica articolele din proiectul de act normativ pentru care exista o propunere de modificare
Selecteaza fisierul
E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!