Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII (M.T.I.), instituție publică,  prelucrează datele cu caracter personal în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, în scopul realizării atribuțiilor, drepturilor și obligațiilor legale, precum și sarcinilor care servesc interesului public sau care rezultă din exercitarea autorității publice cu care este învestit în calitate de operator.

Cadrul legislativ

  • REGULAMENTUL nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protectia datelor);
  • Legea nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal - actualizată;
  • Legea nr. 129/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum și pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date;
  • Legea nr. 506/2004 actualizată, privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice;
  • Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor;
  • Legea nr. 544/2004 - Legea contenciosului administrativ;
  • OG 27/2002, Actualizată 2016, privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor;
  • HOTĂRÂREA nr. 370 din 29 martie 2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Terminologie – definiții, detalierea termenilor, conform GDPR

  • Date cu caracter personal – înseamnă orice informaţii privind o persoană fizică identificată sau identificabilă (“persoana vizată”); o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online, sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identităţii sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale;
  • Categorii speciale de date cu caracter personal – date cu caracter personal care dezvăluie originea rasială sau etnică, opinii politice, convingeri religioase sau filosofice sau apartenența sindicală și prelucrarea datelor genetice, date biometrice în scopul identificării unice a unei persoane fizice, date privind sănătatea sau date privind viața sexuală sau orientarea sexuală a unei persoane fizice.
  • Operator - persoană fizică sau juridică, autoritate publică, agenție sau alt organism care, singur sau în comun cu alții, determină scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal;
  • Persoana împuternicită de operator - înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică sau alt organism care prelucrează date cu caracter personal în numele și pe seama unui operator dar care nu determină individual care este scopul și modul de prelucrare a datelor obținute
  • Persoana vizată – înseamnă orice persoană ale cărei date cu caracter personal sunt prelucrate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, devenind astfel persoană fizică identificată sau identificabilă;
  • Persoană fizică - ”identificată sau identificabilă"

O persoană fizică poate fi considerată ca fiind „identificată” atunci când, în cadrul unui grup de persoane, aceasta se distinge de ceilalți membri ai grupului. În consecință, persoana fizică este ”identificabilă” atunci când, cu toate că persoana nu a fost încă identificată, este posibil să se realizeze acest lucru.

  • Prelucrare – orice operațiune sau set de operațiuni care vizează date personale sau seturi de date cu caracter personal, indiferent dacă sunt sau nu sunt realizate prin mijloace automate, cum ar fi: colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea, modificarea, recuperarea, divulgarea prin transmitere, diseminare sau punerea la dispoziție prin alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea acestora.
  • Destinatar - înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism căreia (căruia) îi sunt divulgate datele cu caracter personal, indiferent dacă este sau nu o parte terță. Cu toate acestea, autoritățiile publice cărora li se pot comunica date cu caracter personal în cadrul unei anumite anchete în conformitate cu dreptul Uniunii Europene sau cu dreptul intern nu sunt considerate destinatar, prelucrarea acestor date de către autoritățile publice respective respectă normele aplicabile în materie de protecție a datelor, în conformitate cu scopurile prelucrării.
  • Parte terţă – înseamnă o persoană fizică sau juridică, autoritate publică, agenţie sau organism altul decât persoana vizată, operatorul, persoana împuternicită de operator şi persoanele care, sub directa autoritate a operatorului sau a persoanei împuternicite de operator, sunt autorizate să prelucreze date cu caracter personal.
  • Consimţământ – al persoanei vizate înseamnă orice manifestare de voinţă liberă, specifică, informată şi lipsită de ambiguitate a persoanei vizate prin care aceasta acceptă, printr-o declaraţie sau printr-o acţiune fără echivoc, ca datele cu caracter personal care o privesc să fie prelucrate.

Scopul prelucrării datelor cu caracter personal

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prelucrează datele cu caracter personal prin intermediul direcțiilor/serviciilor/compartimentelor, în conformitate cu prevederile specifice aplicabile, pentru derularea următoarelor activități:

  • relații publice/petiționare/interpelări/formulare de puncte de vedere la solicitările persoanelor fizice;
  • soluționare a plângerilor;
  • formulare de acțiuni și reprezentare în instanță;
  • resurse umane (recrutare şi angajare);
  • plată a salariilor și a altor drepturi;
  • asigurarea sănătăţii si securităţii la locul de muncă;;
  • încheiere contracte de furnizare de bunuri/servicii ;
  • organizare/derulare evenimente;
  • îndeplinirea atribuţiilor legale de control și audit;
  • achiziţii publice;
  • monitorizare/securitate a persoanelor, spațiilor și/sau bunurilor publice/private;
  • accesul în clădirea MTI

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prelucrează numai datele cu caracter personal necesare în scopul realizării atribuțiilor, precum și sarcinilor care servesc interesului public sau care rezultă din exercitarea autorității publice și solicită persoanelor vizate doar comunicarea datelor cu caracter personal strict necesare îndeplinirii acestor scopuri.

 

Date cu caracter personal prelucrate       

Date comunicate de personalul instituţiei, încadrat conform prevederilor legale în vigoare, compus din demnitari şi asimilaţi ai acestora, funcţionari publici, cu funcţii publice generale sau specifice şi din personal contractual:

- date de identificare (nume, prenume, adresa, telefon, CNP, serie și nr. carte de identitate, e-mail, semnătura, numărul pașaportului/permisului de conducere ),

- date financiare (cont bancar, orice tranzacţii financiare în care sunt implicate persoanele fizice),

- date despre membrii familiei,

- date de identificare electronică (cookies, adrese IP, semnătura digitală, certificate electronice),

-informaţii de natura juridică (amenzi administrative, condamnări, alte sancţiuni administrative),

- date de calificare profesională (privind studiile persoanei vizate, calificări profesionale, publicaţii),

- date privind istoricul profesional,

- date privind starea de sănătate,

- date despre afilieri şi opinii politice.

Date comunicate de persoanele din afara instituţiei, cum ar fi: nume, prenume, telefon, adresă domiciliu/reședință, adresă de e-mail;

Date video sau alt tip de date în legătură cu vizitatorii  ministerului.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii  îşi rezervă dreptul de a solicita și alte date necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor, strict în conformitate cu prevederile legale.

Categorii de destinatari ai datelor cu caracter personal

Datele personale sunt destinate utilizării de către M.T.I. şi sunt comunicate următorilor destinatari, dacă este cazul:

  • alte instituții/autorități centrale și locale în vederea redirecționării conform legii a petițiilor greșit îndreptate;
  • parteneri contractuali
  • instanțelor de judecată în vederea formulării de acțiuni și reprezentării în instanță
  • în cadrul activității de organizare/derulare evenimente a M.T.I. în cadrul activității de investigare/control.
  • Auditori interni, externi şi internaţionali
  • Organe de cercetare penală

Dezvăluirea datelor către terți se face conform prevederilor legale pentru categoriile de destinatari precizați anterior.

 

Stocarea datelor cu caracter personal

Datele personale sunt stocate pe perioada necesară pentru scopurile menţionate mai sus, în vederea efectuării tuturor demersurilor întreprinse pentru susținerea activităților direcțiilor/serviciilor/compartimentelor din cadrul M.T.I., ţinând cont de prevederile legislaţiei naţionale şi europene în domeniu, după care vor fi arhivate potrivit legislației aplicabile.

Refuzul de a furniza operatorului datele personale necesare îndeplinirii obligației legale ce îi revine situează persoana fizică în afara oricărui raport juridic cu M.T.I.

Drepturile dumneavoastră

  • Dreptul de acces la date înseamnă că aveți dreptul de a solicita și de a primi un răspuns referitor la prelucrarea sau nu a datelor dumneavoastră cu caracter personal. În situația în care răspunsul este afirmativ, aveți dreptul de a primi acces la datele respective, precum și la informații privind modalitatea în care sunt prelucrate datele.
  • Dreptul la ștergerea datelor ("dreptul de a fi uitat") înseamnă că aveți dreptul de a solicita ștergerea datelor cu caracter personal, fără întârzieri nejustificate, în cazul în care vă retrageți consimțământul și nu există niciun alt temei juridic pentru prelucrare.
  • Dreptul la restricționare înseamnă că aveți dreptul de a solicita restricționarea modului în care vă sunt prelucrate datele personale. Odată restricționate aceste date, pot fi prelucrate doar cu consimțământul dumneavoastră.
  • Dreptul la portabilitatea datelor se referă la dreptul de a primi datele personale într-un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit automat. De asemenea, aveți dreptul ca aceste date să fie transmise direct altui operator, dacă acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic.
  • Dreptul la opoziție vizează dreptul de a vă opune prelucrării datelor personale atunci când prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public sau când are în vedere un interes legitim al operatorului. Atunci când prelucrarea datelor cu caracter personal are drept scop marketingul direct, aveți dreptul de a vă opune prelucrării în orice moment.
  • Dreptul la rectificare se referă la corectarea, fără întârzieri nejustificate, a datelor cu caracter personal inexacte. Rectificarea va fi comunicată fiecărui destinatar la care au fost transmise datele, cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește imposibil sau presupune eforturi disproporționate.

Toate aceste drepturi pot fi exercitate prin transmiterea unei solicitări în acest sens, pe adresa noastra de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau direct la sediul nostru din B-dul Dinicu Golescu nr. 38,  sector 1, București.

 

Responsabilul cu protecția datelor

TRUȘCĂ ȘTEFANIA LOREDANA, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., telefon: 0374808683

De asemenea, vă este recunoscut dreptul de a depune plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), în cazurile în care datele cu caracter personal deținute sunt dezvăluite în mod accidental sau ilegal.

Datele de contact ale ANSPDCP

Sediul ANSPDCP - Bulevardul Magheru, nr. 28-30, sector 1, Bucureşti
Telefon: 031.805.92.11
Fax: 031.805.96.02
Internet: www.dataprotection.ro
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

FORMULARE UTILE

E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!