Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

Astăzi, 14 iulie 2023, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a următorului proiect de act normativ: 

Hotărâre de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli   pe anul 2023 al Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători “ CFR Călători” – S.A. aflată sub autoritatea  Ministerului Transporturilor și Infrastructurii

 

Scurtă descriere

Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2023 a fost întocmit cu respectarea următoarelor prevederi legale:

-  respectarea obiectivelor de politică salarială stabilită prin Legea nr. 368/2022, legea anuală a bugetului de stat pe anul 2023 coroborate cu  prevederile Legii nr. 185/2023 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2022 pentru modificarea art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru reglementarea altor măsuri fiscal-bugetare; 

- programele de achiziţii de bunuri şi servicii pentru desfăşurarea activităţii, fundamentate pe baza posibilităţilor reale de plată a acestora; 

-  programele de investiţii şi dotări, fundamentate în limita surselor legale de finanţare a acestora;   

- prevederile  Ordonanţei de urgenţă nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare;                      

- prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară,  cu modificările şi completările ulterioare;

- prevederile Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr.3818/2019 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli al operatorilor economici precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia;

-  prevederile Legii nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar;

- prevederile Hotarârii Guvernului nr.1447/2022 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată;

-   alte reglementări și legi incidente, în vigoare.

Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2023, a fost conceput ca un element de legătură între realizatul anului 2022 și bugetul programat pentru anii 2023, 2024 și 2025, respectând structura și conceptul unui buget multianual.

Prin proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023, ca instrument de management financiar, societatea îşi propune asigurarea resurselor financiare necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor către terţi,  atât din punct de vedere dimensional, pe total venituri şi cheltuieli, cât şi structural, pe fiecare categorie de venituri şi cheltuieli şi pe fiecare verigă organizaţională, rolul procesului de bugetare fiind cel de orientare a activității tuturor sectoarelor din cadrul societății spre același obiectiv: rentabilitate, lichiditate, diminuarea riscurilor, etc.

Veniturile totale în valoare de 2.667.000 mii lei,  au fost programate în creștere în anul 2023 faţă de cele realizate în anul 2022 cu 2,25%, respectiv cu suma de 58.695,54 mii lei. În structură, veniturile din exploatare în valoare de 2.666.500 mii lei dețin o pondere 99,98% iar veniturile financiare în valoare de 500 mii lei dețin o  pondere  de  0,02%  în veniturile totale.

Veniturile din exploatare în valoare de 2.666.500 mii lei, au fost programate în creștere cu 2,25% față de cele realizate la  31.12.2022, respectiv cu suma de 58.707,12 mii lei. 

Cifra de afaceri, în valoare de 1.261.122,78 mii lei, a fost programată în creștere cu 22,47%, respectiv cu suma de 231.406,33 mii lei față de cea realizată la data de 31.12.2022 și  reprezintă  47,30%  din totalul veniturilor de exploatare.

Veniturile din serviciile prestate,  respectiv veniturile din transportul feroviar public de călători, vor crește în anul 2023  cu 23,16%,  respectiv cu suma de 234.720,80 mii lei, urmarea creșterii volumului de activitate și a majorării de tarife începând cu luna  iulie 2022.

În anul 2023, compensația alocată Societății Naţionale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A.  prin Legea bugetului de stat pentru anul  2023 nr. 368/2022, pentru transportul feroviar public de calatori, este în valoare de 1.235.677,22 mii lei (s-a scăzut rezerva de 10%)  la care se adaugă  suma de 4 mii lei (care reprezintă compensație pe activităti, conform Legii nr. 33/1996 privind repunerea în unele drepturi economice a locuitorilor Munților Apuseni), rezultând o compensație totală în valoare de  1.235.681,22 mii lei.  Valoarea  compensației pentru transportul feroviar de călători de 1.235.677,22 mii lei alocată în anul 2023, acoperă doar 55% din compensația totală necesară, fapt ce a determinat programarea unui buget de venituri și cheltuieli pe anul 2023, dezechilibrat, cu o pierdere în valoare de 795.000 mii lei, în creștere cu 350,82%, respectiv cu suma de 618.653,34 mii lei față de cea realizata la data de 31.12.2022.

Indicatorul ”Alte venituri din exploatare” în valoare de 2.329.457,23 mii lei, a fost programat în anul 2023 în creștere cu 17,71%, respectiv cu suma de 350.464,41 mii lei față de realizatul anului 2022 și are o pondere de 45,19% în totalul veniturilor din exploatare.

În cadrul categoriei ”Alte venituri din exploatare” în valoare de 168.700 mii lei, veniturile din  subvenții pentru investiții în valoare de 155.000 mii lei, au fost programate în scădere cu 5,05 %, respectiv cu suma de 8.250,02 mii lei față de cele realizate în  2022.

În momentul înregistrarii în evidența contabilă a mijloacelor fixe, cu ocazia finalizării proiectelor de investiții  și a căror sursă de finanțare a fost alocația de la bugetul statului și/sau fonduri nerambursabile, potrivit Ordinelor Ministrului Finanțelor  Publice  nr. 1802/2014 și nr. 2844/2016, valoarea veniturilor din subventii pentru investitii  va fi compensată cu un element de cheltuială.

Veniturile  financiare pe anul 2023,  în valoare de 500 mii lei, au fost programate în scădere cu 2,26% față de cele realizate la data de 31.12.2022.

Cheltuielile totale în valoare de 3.462.000 mii lei,    au fost fundamentate în funcţie de activităţile  concrete din programele de achiziţii de bunuri şi servicii,  pentru desfăşurarea activităţii,  fundamentate pe baza posibilităţilor reale de plată a acestora,  a programelor de investiţii şi dotări, în limita surselor legale de finanţare a acestora, a recalculării cheltuielilor de natură salarială şi a cheltuielilor de mandat.

Cheltuielile totale în valoare de 3.462.000 mii lei, au fost programate în creștere cu 23,67%, respectiv cu suma de 662.722,24 mii lei față de  cheltuielile totale realizate  la data de 31.12.2022.

În structura cheltuielilor totale în valoare de 3.462.000 mii lei,  cheltuielile  din exploatare în valoare de 3.424.500 mii lei, dețin o pondere 98,92 iar cheltuielile financiare în valoare de 37.500 mii lei dețin o  pondere  de 1,08%.

Cheltuielile de exploatare în valoare de 3.424.500  mii lei, au fost programate în creștere cu 23,41%,  respectiv cu suma de 649.689,78 mii lei față de cele realizate la data de 31.12.2022.

În total cheltuieli din exploatare în valoare de 3.424.500 mii lei, cheltuielile cu bunuri și servicii în valoare de 1.014.621 mii lei dețin o pondere de 29,63%, indicatorul “cheltuielile cu impozite, taxe și vărsaminte asimilate” în valoare de 15.000 mii lei deține o pondere de 0,44%, indicatorul “cheltuielile cu personalul”  în valoare de 1.449.879  mii lei, deține o pondere de 42,33% iar  indicatorul “alte cheltuieli de exploatare” în valoare de 945.000 mii lei deține o pondere de 27,60%.

Cheltuielile cu bunuri și Servicii, în valoare de 1.014.621 mii lei, au fost programate în anul 2023  în creștere cu 21,78% respectiv cu suma de 181.491,68 mii lei față de cele realizate la data de 31.12.2022.

Din această categorie, fac parte următoarele tipuri de cheltuieli:

- cheltuielile privind stocurile, în valoare de 639.590 mii lei,  cu o pondere de 63,04% în cheltuielile totale cu bunuri și servicii, au fost programate  în creștere cu 13,78%, respectiv cu suma de 77.472,20 mii lei;

- cheltuielile cu serviciile executate de terți, în valoare de 136.611 mii lei, cu o pondere de 13,46% în cheltuielile totale cu bunuri și servicii, au fost programate în creștere cu 14,72 %, respectiv cu suma de 17.531,98 mii lei.

Cheltuielile cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate în valoare de 15.000 mii lei, au fost programate în anul 2023  în creștere  cu 33,80%, respectiv cu suma de 3.789,59 mii lei față de cele realizate la data de 31.12.2022.

Cheltuielile cu personalul, în valoare de 1.449.879 mii lei, au fost programate în creștere  în anul 2023 cu 36,90%, respectiv cu suma de 346.649 mii lei, faţă de valoarea aprobată în bugetul de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2022, prin HG nr. 1287/2022.

La fundamentarea cheltuielilor de natură salarială, s-au respectat prevederile art.63 din Legea nr.368/2022 - legea bugetului de stat pe anul 2023,  coroborat cu art. 2 din Legea nr. 185/2023 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2022 pentru modificarea art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru reglementarea altor măsuri fiscal-bugetare.

Cheltuielile de natură salarială  în valoare de 1.379.026 mii lei, au fost estimate în creștere  cu 36,70%,  respectiv cu suma de 331.596 mii lei  faţă de suma aprobată în bugetul de venituri și cheltuieli rectificat al anului 2022, prin HG nr.1287/2022.

Creșterea cheltuielilor de natură salarială în cuantum de 331.596 mii lei se datorează:

  • creşterii câştigului mediu brut pe salariat datorat majorării salariului de bază

minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2023 şi alte cheltuieli de natură salarială aferente acestuia, cu suma de 1.326 mii lei, în conformitate cu prevederile art.63, alin.(1) lit.b) din Legea nr.368/2022 -  legea bugetului de stat pe anul 2023 și a Hotărârii Guvernului nr. 1447/2022 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată;

  • creşterii cheltuielilor de natură salarială aferente reîntregirii acestora, pentru

întreg anul 2023 cu suma de 220.933 mii lei (compusă din suma de 1817933 mii lei reprezentând reîntregire cheltuieli cu salariile și suma de  39.200 mii lei reprezentând reîntregire cu sumele aferente bonusurilor ) ca urmare a acordării unor creşteri salariale şi bonusuri  în anul 2022, conform art. 63 , alin 1, lit. c) din Legea bugetului de stat pe anul 2023,  nr. 368/2022;

  • creşterii cheltuielilor de natură salarială cu suma de 109.337 mii lei, ca urmare

a acordarii unor creşteri salariale, începând cu data de 01.07.2023, conform prevederilor Legii nr.195/2020 privind statutul personalului feroviar.

Cheltuielile aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete, în valoare de  1.848 mii lei,  au fost fundamentate  în conformitate cu prevederile  art. 37 alin.(2) și (3) din OUG. 109/2011, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:

  • pentru directorat - valoarea este de 792 mii lei;
  • pentru consiliul de administraţie – valoarea este 924 mii lei.

Pentru directorul general și directorul economic, contractele de mandat au fost încheiate  pe perioadă provizorie,  urmând ca până la finele anului 2023, să fie declanșată procedura de selecție pe 4 ani, conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.109/201, cu modificările și completările ulterioare.

Începând cu data de 13.02.2023, s-a finalizat procedura de selecție, conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.109/2011, pentru cei 7 membri ai Consiliului de Administrație și s-au încheiat contracte de mandat pe o perioada de 4 ani.

Valoarea cheltuielilor de natură salarială realizate  în anul 2022, în valoare  de 1.008.825,44  mii lei,  nu depășeste valoarea cheltuielilor de natură salarială aprobată prin  bugetul de venituri și cheltuieli rectificat al anului 2022, prin HG nr.1287/2022, în valoare de 1.047.430 mii lei.

Alte cheltuieli de exploatare, în valoare de 945.000 mii lei, au fost programate  în creștere  cu 8,44%, respectiv cu suma de 73.581,98 mii lei  faţă de valorile realizate în anul 2022.

Cheltuielile financiare în valoare de 37.500 mii lei, au fost programate în anul 2023, în creștere cu 53,26% față de cele realizate la data de 31.12.2022.

Rezultatul brut programat pentru anul 2023 este negativ – pierdere, în valoare de  795.000 mii lei.

Cauzele estimării unei pierderi în anul 2023, în valoare de 795.000 mii lei,  mai mare decât cea realizată la data de 31.12.2022 cu  350,82%, respectiv cu suma de 618.653,34 mii lei, sunt următoarele:

  • diminuarea veniturilor din compensații pentru transportul feroviar de călători,

conform prevederilor legale  în anul 2023  cu  11,78%, respectiv cu suma de 165.042,97 mii lei, față de cele realizate la data de 31.12.2022. Valoarea  compensației pentru transportul feroviar de călători alocată în anul 2023 de 1.235.677,22 mii lei, acoperă doar 55% din compensația totală necesară prestării acestui serviciu de către Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A.  

  • creșterea cheltuielilor de personal cu 36,90%, respectiv cu suma de 390.826,53

mii lei, în special urmarea aplicării creșterilor salariale conform prevederilor  Legii nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar  începând cu data de 01.07.2023;

  • creșterea cheltuielilor cu bunuri si servicii cu 21,78%, respectiv cu suma de

181.491,68 mii lei față de cele realizate la data de 31.12.2022 pe fondul creșterii prețurilor unitare și aplicării prevederilor legale în vigoare.

Sursele necesare finanțării investițiilor pentru anul 2023 în valoare de 230.000 mii lei, au fost programate în creștere cu 106,18%, respectiv cu suma de 118.449,25 mii lei față de cele realizate la data de 31.12.2022.

Sursele de investiții pentru anul 2023 vor fi asigurate din surse proprii, respectiv amortizare.

 Cheltuielile pentru investiții pentru anul 2023 în valoare de 230.000 mii lei, au fost estimate  în creștere cu 106,18%, respectiv cu suma de  118.449,25 mii lei față de cele  realizate la data de 31.12.2022.

Cheltuielile pentru investiții în anul 2023, au fost programate pentru realizarea reparațiilor capitale planificate  la materialul rulant, care vor majora valoarea de intrare a acestuia și realizarea altor obiective de investiții noi.

Indicatorii economico – financiari cuprinși în proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2023, au următoarele valori:

-  productivitatea muncii, în unități valorice pe total personal mediu,  recalculată conform Legii anuale a bugetului de stat pe anul 2023 - legea nr.368/2022,  în valoare de 230,87 mii lei/persoană,  a fost programată în scădere cu  1,23% față de cea realizată  în anul 2022;

-  câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială, recalculat conform Ordonanței Guvernului nr. 26/2013 și a Legii anuale a bugetului de stat pe anul 2023 – legea nr.368/2022,  în valoare de 7.400,65 lei/salariat, a fost programat în scădere cu 0,40% față de cel realizat  în anul 2022;

-  numărul de personal programat la finele anului 2023 este de 12.014 salariați,  la fel ca cel aprobat în bugetul de venituri și cheltuieli rectificat  pe anul 2022 prin  HG nr. 1287/2022;

 -  numărul mediu de salariaţi programat la finele anului 2023 este de 11.550 salariați, în scădere cu 450 salariați față de cel aprobat în bugetul de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2022, prin  HG nr. 1287/2022;

- cheltuielile totale la 1.000 lei venituri totale în valoare de 1.298,09 mii lei, au fost programate în creștere cu 20,95% față de cele realizate la data de 31.12.2022;

- plăţile restante în valoare de 700.000 mii lei,  au fost programate în creștere cu suma de 632.352,25 față de cele realizate  la data de 31.12.2022.

Cauzele programării plăților restante în anul 2023 mai mari decât cele realizate la data de 31.12.2022 sunt:

 - compensația alocată pentru transportul feroviar public de călători  în valoare de  1.235.677,22 mii lei  este mai mică față de cea alocată în anul 2022 cu 165.043 mii lei;

cheltuielile totale în valoare de 3.462.000 mii lei au fost programate în creștere cu  23,67%, respectiv cu suma de 662.722,24 mii lei  față de cele realizate la data de 31.12.2022.

- rezultatul brut negativ (pierdere) în valoare de 795.000 mii lei, mai mare decât cel realizat la data de 31.12.2022 cu  350,82%, respectiv cu suma de 618.653,34 mii lei;

- indicele de creștere a veniturilor totale programate pentru anul 2023, față de cele realizate la data de 31.12.2022 este de 2,25%  iar indicele de creștere a cheltuielilor totale programate pentru anul 2023 față de cele realizate la data de 31.12.2022 este de 23,67%.

Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Societății Naţionale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A.,  a fost analizat și propus spre stabilire Adunării Generale a Acționarilor de către reprezentanții Consiliului de Administrație prin Decizia nr.38/05.07.2023 și stabilit de către reprezentanții  Adunării Generale a Acționarilor  prin Hotărârea nr. 18/12.07.2023.

Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2023 a fost supus controlului financiar de gestiune conform H.G. nr. 1151/2012 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de organizare şi exercitare a controlului financiar de gestiune.

În conformitate cu art.6, alin. (1) din OG 26/2013, cu modificările și completările ulterioare, proiectul de buget de venituri şi cheltuieli pe anul 2023, a fost supus consultării organizaţiilor sindicale reprezentative: Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane și Alianța Federațiilor Tehnice Feroviare.

Precizăm că sumele sunt actualizate conform filei de buget aprobată de Autoritatea pentru Reforma Feroviara  și  transmisă Ministerului Finanțelor cu nr.2693/24145/12.07.2023 și înregistrată sub nr.1024202-12.07.2023.

 

 

Documentaţia aferentă proiectului de act normativ include:

 

 

Documentaţia poate fi consultată: 

  • pe pagina de internet a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în cadrul anunțului referitor la inițierea procedurii de consultare publică cu privire la prezentul proiect de act normativ
  • în cadrul Punctului de Informare de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G.
  • proiectul de act normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Registratura Ministerului Transporturilor – Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G.

 

Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune, prin una din următoarele modalități, până la data de 18.07.2023:

□ prin formularul online E-consultare disponibil mai jos

□ ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

□ prin poştă, pe adresa Ministerul Transporturilor și Infrastructurii– Direcţia  Comunicare și Dialog Social – Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti;

□ prin fax la numărul de telefon 021-319.61.29

□ la sediul Ministerului Transporturilor și infrastructurii, la Registratura - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G, în cadrul programului de lucru Luni-Joi - 08.00 - 16.30; Vineri - 08.00-14.00

Materialele transmise vor purta menţiunea "Propuneri privind . . . . . . . . . . (denumirea proiectului de act normativ)" 

Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, la linkul  Registru propuneri (mt.ro)

 

Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată în scris. 

 

ÎN SITUAȚIA ÎN CARE DORIȚI CA NUMELE ȘI PRENUMELE DUMNEAVOASTRĂ (SAU DENUMIREA PERSOANEI JURIDICE) SĂ NU APARĂ ÎN TABELUL CU PROPUNERI PRIMITE DIN PARTEA SOCIETĂȚII CIVILE AVEM RUGĂMINTEA SĂ SPECIFICAȚI ACEST LUCRU LA SFÂRȘITUL DOCUMENTULUI TRANSMIS DE CĂTRE DUMNEAVOASTRĂ

 

Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 18.07.2023

Pentru informaţii suplimentare, vă stăm la dispoziţie la următoarele date de contact: telefon: 0751.192.431, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. persoană de contact: Adrian Olteanu

 

Documente conexe

Minuta ședinței plenului CDS - data 

 

Prezentat în

Şedinţa

Data

   
E-consultare
In cadrul acestei rubrici se vor indica articolele din proiectul de act normativ pentru care exista o propunere de modificare
Selecteaza fisierul
E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!