Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

Astăzi,  9 decembrie 2022, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ: 

Ordin al viceprim-ministrului, ministrul transporturilor și infrastructurii pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 1266/2014 privind aprobarea formei și conținutului carnetelor de marinar, brevetelor, certificatelor de capacitate și atestatelor pentru personalul navigant maritim și maritim portuar, precum și a formei și conținutului documentelor de atestare pentru personalul navigant pe căile navigabile interioare

 

 

Scurtă descriere

Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI), cu sediul la Londra, activează ca instituţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi se ocupă cu elaborarea cadrului juridic, tehnic şi organizatoric privind navigaţia maritimă în apele internaţionale. Prin reglementările adoptate, OMI stabileşte cerinţele minime care se impun navelor comerciale care efectuează voiaje internaţionale, privind siguranţa navigaţiei şi protecţia mediului marin, precum şi standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare şi efectuare a serviciului de cart.

România a devenit membră a acestei organizaţii prin Decretul nr. 114/1965 şi este parte la toate convenţiile internaţionale principale privind siguranţa navigaţiei şi prevenirea poluării de către navele maritime, inclusiv parte a Convenţiei internaţionale privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare şi efectuare a serviciului de cart (STCW 1978), cu amendamentele ulterioare (STCW 1995).

România a implementat prevederile Convenţiei STCW 1978 prin Legea nr. 107/1992 pentru aderarea la Convenţia internaţionale privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare şi efectuare a serviciului de cart, adoptată la Londra la 07 iulie 1978 şi prevederile Convenţiei  STCW 1995 prin Ordonanţa Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

De asemenea, prin Legea nr. 20/2001, România a acceptat amendamentele la anexa la Convenţia internaţională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare şi efectuare a serviciului de cart, adoptată la Londra la 7 iulie 1978 (STCW 1978) şi a Codului privind pregătirea, brevetarea/atestarea şi efectuarea serviciului de cart (Codul STCW), adoptate prin Actul final al Conferinţei părţilor la această convenţie la Londra la 7 iulie 1995, precum şi a amendamentelor ulterioare, adoptate prin rezoluţii ale Comitetului Securităţii Maritime al Organizaţiei Maritime Internaţionale.

Având în vedere prevederile Ordinului ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 49/2012 pentru publicarea acceptării amendamentelor de la Manila la Anexa la Convenţia internaţională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare şi efectuare a serviciului de cart, adoptată la Londra la 7 iulie 1978 (STCW 1978), precum şi a amendamentelor de la Manila la Codul privind pregătirea, brevetarea/atestarea şi efectuarea serviciului de cart (Codul STCW), adoptat la Londra la 7 iulie 195l, adoptate prin rezoluţii ale Actului final al Conferinţei părţilor la această convenţie la Manila în anul 2010,

prevederile Directivei 2008/106/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind nivelul minim de pregătire a navigatorilor (reformare), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr.323 din 3 decembrie 2008, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2012/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 noiembrie 2012 publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr.343 din 14 decembrie 2012,

prevederile Convenţiei ILO nr. 108/1958 privind actele de identitate pentru personalul navigant adoptată la Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocată la Geneva de către Consiliul de Administraţie al Biroului Internaţional al Muncii, la 29 aprilie 1958, ratificată de România prin Decretul Consiliului de Stat nr.25/1976,

 cât și forma și conținutul documentelor eliberate conducătorilor de navă de navigație interioară, astfel cum sunt prevăzute în OMTI nr. 209/2022 pentru aprobarea standardelor de instruire, confirmarea competenței și certificarea calificărilor profesionale ale personalului navigant român de la bordul navelor de navigație interioară,

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Autoritatea Navală Română, are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că documentele emise personalului navigant sunt conforme cu cerințele internaționale în vigoare și sunt recunoscute fără nici o rezervă de toate autoritățile. Pe cale de consecință, documentele emise personalului navigant maritim, maritim-portuar și de căi navigabile interioare trebuie să se alinieze și să respecte cerințele impuse de reglementările internaționale sus-menționate.

Prevederile anexei nr. 6 a OMTI nr. 209/2022 pentru aprobarea standardelor de instruire, confirmarea competenței și certificarea calificărilor profesionale ale personalului navigant român de la bordul navelor de navigație interioară impune transformarea documentelor de atestare pentru personalul la bordul navelor de navigație interioară în certificate de calificare națională.

De asemenea, pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor primite din partea personalului navigant maritim prevenind preschimbarea acestuia la intervale de timp scurte, este necesară suplimentarea numărului de pagini și a rubricilor din carnetul de marinar, cât și eliminarea rubricilor ce conțin prenumele părinților, ținând cont că aceste informații au fost eliminate și din cărțile de identitate.

 

Documentaţia aferentă proiectului de act normativ include:

 

 

 

Documentaţia poate fi consultată: 

 

Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune, prin una din următoarele modalități, până la data de 20.12.2022:

□ prin formularul online E-consultare disponibil mai jos

□ ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

□ prin poştă, pe adresa Ministerul Transporturilor și Infrastructurii– Direcţia  Comunicare și Dialog Social – Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti;

□ prin fax la numărul de telefon 021-319.61.29

□ la sediul Ministerului Transporturilor și infrastructurii, la Registratura - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G, în cadrul programului de lucru Luni-Joi - 08.00 - 16.30; Vineri - 08.00-14.00

Materialele transmise vor purta menţiunea "Propuneri privind . . . . . . . . . . (denumirea proiectului de act normativ)" 

Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, la linkul  Registru propuneri (mt.ro)

 

Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată în scris. 

 

ÎN SITUAȚIA ÎN CARE DORIȚI CA NUMELE ȘI PRENUMELE DUMNEAVOASTRĂ (SAU DENUMIREA PERSOANEI JURIDICE) SĂ NU APARĂ ÎN TABELUL CU PROPUNERI PRIMITE DIN PARTEA SOCIETĂȚII CIVILE AVEM RUGĂMINTEA SĂ SPECIFICAȚI ACEST LUCRU LA SFÂRȘITUL DOCUMENTULUI TRANSMIS DE CĂTRE DUMNEAVOASTRĂ

 

Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 20.12.2022

Pentru informaţii suplimentare, vă stăm la dispoziţie la următoarele date de contact: telefon: 0751.192.431, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. persoană de contact: Adrian Olteanu

 

Documente conexe

Prezentat în

Şedinţa

Data

   
Click to listen highlighted text!