Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

Aflat la Consiliului Informal al miniştrilor transporturilor, organizat de Presedinția elenă a Consiliului la Atena, ministrul Dan Şova, a participat în

această dimineață (8 mai 2014) la întâlnirea cu reprezentanții statelor din Grupul de la Vişegrad (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia).

 

Oficialii au abordat problematica coordonării pozițiilor, în contextul discuțiilor privind armonizarea politicilor sociale europene în transportul rutier de marfă, în special din perspectiva reglementărilor europene privind cabotajul şi a liberalizarii pieței.

 

România s-a alăturat poziției statelor de la Vişegrad şi a statelor din zona central-estică, în general, susținând faptul că legislația actuală din domeniul transportului rutier de marfă oferă cadrul necesar desfăşurării unei activități corecte. În ceea ce priveşte liberalizarea pieței transportului rutier de marfă, România susține, ca soluție de compromis care poate fi adoptată la nivel european, deschiderea graduală a pieței, având ca rezultat optimizarea managementului flotei, reduceri de costuri pentru beneficiarii occidentali ai serviciilor de transport, dar şi reducerea congestionării traficului şi un impact pozitiv asupra mediului prin reducerea curselor fără încărcătură (în 2010 aproape un sfert din distanțele parcurse în UE de către vehiculele grele de transport de marfă au fost parcurse cu un vehicul gol).

 

Pe parcursul zilei de astăzi, ministrul Dan Şova va lua parte la dezbateri pe subiectul provocărilor actuale în dezvoltarea infrastructurii inteligente şi a industriei auto pentru creşterea siguranței rutiere, dar şi pe tema rezultatelor Conferinței europene privind armonizarea politicilor sociale europene în transportul rutier de marfă, ce a avut loc la Paris în data de 16 aprilie 2014.

E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!