Astăzi, în prezența Ministrului Lucian Bode, la sediul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor s-a semnat între Metrorex și Alstom contractul ce are ca obiect achiziția de ”Trenuri noi de metrou destinate pentru Magistrala 5 de metrou, tronsonul Drumul Taberei – Iancului”.
Contractul are o valoare de 103.244.383,49 euro, echivalentul a 490.503.741,52 lei fără T.V.A. și este finanțat din Bugetul de stat și credit de la Banca Europeană de Investiții.
Durata contractului pentru cele 13 trenuri este de 30 de luni de la semnarea acestuia.
De asemenea, contractul mai prevede, pe lângă cele 13 trenuri, și posibilitatea achiziționării suplimentare a încă 17 trenuri.
Noile trenuri achiziționate vor circula pe Magistrala 5, pusă în funcțiune cu călători în luna septembrie a acestui an, și vor asigura totodată îmbunătățirea condițiilor de transport cu metroul.
“Suntem, așadar, într-un moment în care putem spune că închidem, așa cum era normal să se întâmple, acest proiect. Vorbim aici de Magistrala 5 Drumul Taberei. Din punctul meu de vedere acest proiect era incomplet fără acest contract de achiziție. Cele 13 rame de metrou, plus posibilitatea de a extinde acest contract cu încă 17 rame, vor asigura necesarul de material rulant pentru această magistrală. Eu mă bucur că după ce în luna septembrie, când am reușit să dăm în trafic pentru călători Magistrala 5 împreună, iată că la câteva luni reușim, după șase ani, să închidem și această componentă a contractului. Este fără îndoială un motiv de bucurie pentru noi și pentru Metrorex. În același timp ne gândim cu multă amărăciune la faptul că, totuși în România, țară membră a Uniunii Europene, un contract de achiziție a fost blocat atâta timp.
Asta ne întărește nouă convingerea că sunt necesare măsuri de creștere a capacității administrative a statului în ceea ce privește implementarea marilor proiecte de dezvoltare a infrastructurii sau de diverse proceduri de achiziție pentru modurile de transport.
Este o prioritate a guvernului Orban să promoveze modificarea legislației pentru simplificarea procedurilor de achiziție și introducerea completurilor specializate pe astfel de achiziții.
Vrem să extindem acest demers de înnoire a parcului pe care îl avem astăzi cu achiziția de material rulant nou prin Programul Național de Recuperare și Reziliență.
Știți bine România are la dispoziție 30,4 miliarde de euro din acest mecanism de recuperare și reziliență, iar propunerea noastră este ca proiectele de infrastructură care îndeplinesc toate condiționalitățile, de mediu și digitalizare, impuse de acest mecanism , să fie semnate până în anul 2022 și lucrările să fie finalizate până în 2026. Suntem pregătiți să depunem proiecte pentru minim 9,3 miliarde de euro și maximum 17 miliarde de euro, care îndeplinesc astăzi aceste condiționalități. Din analizele noastre aici avem cuprins și material rulant nou, atât pentru calea ferată, cât și pentru metrou. Așadar vom avea o axă de finanțare importantă pe care trebuie să o accesăm până în 2026.
Categoric pentru celelalte proiecte de extindere a rețelei de metrou din București, și mă refer la extinderea M5, sper ca acest contract de proiectare și execuție să fie semnat anul viitor. S-a depășit și etapa de preselecție pentru M6, tronsonul 1 Mai - Tokyo și se va semna contractul pentru realizarea structurii. Am dat doar două exemple de proiecte pentru care este absolut necesar să avem și material rulant nou, de ultimă generație.
Este de asemenea un obiectiv al nostru să susținem dezvoltarea relațiilor între beneficiarul Metrorex și universitățile de profil, în beneficiul tuturor, pentru că vedem cât de greu am reușit să găsim oameni bine pregătiți pentru a fi angajați”, a declarat ministrul Lucian Bode.
Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Detalii aici
Vă rugăm sa citiţi cu atenţie informaţiile care urmează:
Acest website foloseste atât cookie-uri proprii, cât şi de la terţi, pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia.
În conformitate cu Directiva "e-Intimitate" a UE, în vigoare de la 26 mai 2012 şi cu prevederile Legii nr. 506 din 17 noiembrie 2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, tuturor vizitatorilor website-ului li se cere consimţământul înaintea transmiterii de cookies în computerele acestora.
Ce este un "cookie"?
Un "Internet Cookie" (termen cunoscut şi ca "browser cookie", "HTTP cookie" sau pur şi simplu "cookie") este un fişier de mici dimensiuni, format din litere şi cifre, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se accesează Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitarea emisă de către un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) şi este complet "pasiv" (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard driveul utilizatorului).
Scopul și utilizarea modulelor cookie
Site-ul Ministerului Transporturilor instalează module cookie doar pentru a permite îmbunătățirea funcțiilor oferite, astfel încât experiența ocazionată de vizitarea site-ului să devină mai plăcută. Ministerul Transporturilor nu utilizează module cookie pentru a culege, a prelucra, a difuza sau a înregistra date cu caracter personal.
"Cookie"-urile joacă un rol important în facilitarea accesului şi livrării multiplelor servicii de care utilizatorul se bucură pe Internet, cum ar fi:
• Personalizarea anumitor setări precum:
- limba în care este vizualizat un site;
- moneda în care se exprimă anumite preţuri sau tarife;
- păstrarea opţiunilor pentru diverse produse (măsuri, alte detalii etc.) în coşul de cumpărături (şi memorarea acestor opţiuni) - generându-se astfel flexibilitatea "coşului de cumpărături";
- accesarea preferinţelor vechi prin accesarea butonului "Înainte" şi "Înapoi".
• Cookie-urile oferă deţinatorilor de site-uri feedback asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente şi mai accesibile pentru utilizatori;
• Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse într-un anumit site pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai placută;
• Îmbunătăţesc eficienţa publicităţii online.
Care sunt avantajele cookie-urilor?
Un cookie conţine informaţii care fac legătura între un web-browser (utilizator) şi un web-server anume (website-ul). Dacă un browser accesează acel web-server din nou, acesta poate citi informaţia deja stocată şi reacţiona în consecinţă. Cookie-urile asigură utilizatorilor o experienţă plăcută de navigare şi susţin eforturile multor website-uri pentru a oferi servicii confortabile utilizatorilor: ex - preferinţele în materie de confidenţialitate online, opţiunile privind limba site-ului, coşuri de cumpărături sau publicitate relevantă.
Care este durata de viaţă a unui cookie?
Cookie-urile sunt administrate de webservere. Durata de viaţă a unui cookie poate varia semnificativ, depinzând de scopul pentru care este plasat. Unele cookie-uri sunt folosite exclusiv pentru o singură sesiune (session cookies) şi nu mai sunt reţinute, odată ce utilizatorul a părăsit website-ul, în timp ce alte cookie-uri sunt reţinute şi refolosite de fiecare dată când utilizatorul revine pe acel website ('cookie-uri persistente'). Cu toate acestea, cookie-urile pot fi şterse de un utilizator în orice moment prin intermediul setărilor browserului.
Ce sunt cookie-urile plasate de terţi?
Anumite secţiuni de conţinut de pe unele site-uri pot fi furnizate prin intermediul unor terţe părţi / furnizori (ex.: news-box, un video sau o reclamă). Aceste terţe părţi pot plasa cookie-uri prin intermediul altui website şi ele se numesc "third party cookies" pentru că nu sunt plasate de proprietarul website-ului respectiv. Furnizorii terţi trebuie să respecte de asemenea legea în vigoare şi politicile de confidenţialitate ale deţinătorului site-ului.
Aceste cookie-uri pot proveni de la următorii terţi: facebook.com, twitter.com, etc.
Cum sunt folosite cookie-urile de către website
O vizită pe website poate plasa cookie-uri în scopuri de:
creştere a performanţei website-ului;
analiză a vizitatorilor;
geotargetting;
înregistrare a utilizatorilor.
Alte cookie-uri ale terţelor părţi
Pe unele pagini, terţii pot seta propriile cookie-uri anonime, în scopul de a urmări succesul unei aplicaţii sau pentru a particulariza o aplicaţie. Datorită modului de utilizare, website-ul nu poate accesa aceste cookie-uri, la fel cum terţele părţi nu pot accesa cookie-urile deţinute de respectivul website. De exemplu, când utilizatorul distribuie un articol folosind butonul pentru reţelele sociale aflat pe un website, acea reţea socială va înregistra activitatea utiliatorului, nu website-ul pe care se află butonul.
Ce tip de informaţii sunt stocate şi accesate prin intermediul cookie-urilor?
Cookie-urile păstrează informaţii într-un fişier text de mici dimensiuni, care permit unui website să recunoască un browser. Web-serverul va recunoaşte browserul, până când cookie-ul expiră sau este şters. Cookie-ul stochează informaţii importante, care îmbunătăţesc experienţa de navigare pe Internet, de exemplu:
De ce sunt cookie-urile importante pentru Internet?
Cookie-urile reprezintă punctul central al funcţionării eficiente a Internetului, ajutând la generarea unei experienţe de navigare prietenoase şi adaptată preferinţelor şi intereselor fiecărui utilizator.Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor poate face unele website-uri imposibil de folosit. Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor nu înseamna că utilizatorul nu va mai primi publicitate online - ci doar că aceasta nu va mai putea ţine cont de preferinţele şi interesele utilizatorului, evidenţiate prin comportamentul de navigare.
Exemple de întrebuinţări importante ale cookie-urilor (care nu necesită autentificarea unui utilizator prin intermediul unui cont):
Securitate si probleme legate de confidenţialitate
Cookie-urile NU sunt viruşi! Ele folosesc formate tip plain text. Nu sunt alcătuite din bucăţi de cod, aşa că nu pot fi executate, nici nu pot rula în mod automat. În consecinţă, nu se pot duplica sau replica pe alte reţele pentru a rula sau a se replica din nou. Deoarece nu pot îndeplini aceste funcţii, nu pot fi considerate viruşi. Cookie-urile pot fi, totuşi, folosite pentru scopuri negative. Deoarece stochează informaţii despre preferinţele şi istoricul de navigare al utilizatorilor, atât pe un anume website cât şi pe alte website-uri, cookie-urile pot fi folosite ca o formă de Spyware. Multe produse anti-spyware sunt conştiente de acest fapt şi, în mod constant, marchează cookie-urile pentru a fi şterse, în cadrul procedurilor de ştergere/scanare anti-virus/anti-spyware. În general, browserele au integrate reglaje de confidenţialitate, care furnizează diferite nivele de acceptare a cookie-urilor, perioada de valabilitate şi ştergere automată după ce utilizatorul a vizitat un anumit site.
Alte aspecte de securitate legate de cookie-uri
Deoarece protecţia identităţii este foarte valoroasă şi reprezintă dreptul fiecărui utilizator de Internet, este indicat să se ştie ce eventuale probleme pot crea cookie-urile.
Pentru că prin intermediul lor se transmit în mod constant, în ambele sensuri, informaţii între browser şi website, dacă un atacator sau persoană neautorizată intervine în parcursul de transmitere a datelor, informaţiile conţinute de cookie pot fi interceptate. Deşi foarte rar, acest lucru se poate întâmpla dacă browserul se conectează la server folosind o reţea necriptată (ex.: o reţea WiFi nesecurizată).
Alte atacuri bazate pe cookie implică reglaje greşite ale cookie-urilor pe webservere. Dacă un website nu solicită browserului să folosească doar canale criptate, atacatorii pot folosi aceasta vulnerabilitate pentru a păcăli browserele în a trimite informaţii prin intermediul canalelor nesecurizate. Atacatorii utilizează apoi informaţiile cu scopul de a accesa neautorizat anumite site-uri.
Este foarte important ca utilizatorii să fie atenţi în alegerea metodei celei mai potrivite de protecţie a informaţiilor personale.
Sfaturi pentru o navigare sigură şi responsabilă, bazată pe cookies
Datorită flexibilităţii lor şi a faptului că majoritatea dintre cele mai vizitate website-uri, inclusiv cele mai mari, folosesc cookie-uri, acestea sunt aproape inevitabile. Dezactivarea cookie-urilor nu va permite accesul utilizatorului pe site-urile cele mai răspândite şi utilizate, printre care: Facebook, Twitter, YouTube, Gmail, Yahoo şi altele.
Iată câteva sfaturi care vă pot asigura că navigaţi fără grijă, însă cu ajutorul cookie-urilor:
Cookie-urile sunt pretutindeni şi nu pot fi evitate, dacă doriţi să vă bucuraţi de acces pe cele mai bune şi cele mai mari site-uri de pe Internet - locale sau internaţionale. Cu o înţelegere clară a modului lor de operare şi a beneficiilor pe care le aduc, puteţi lua măsurile necesare de securitate, astel încât să puteţi naviga cu încredere pe Internet.
Cum procedați dacă nu doriți să fie instalate module cookie pe computerul dumneavoastră?
Există persoane pentru care stocarea unor informații extrase din computerul sau dispozitivul lor mobil are un caracter relativ invaziv, mai ales atunci când informațiile în cauză sunt stocate și utilizate de către terți care le sunt necunoscuți. Dacă preferați, aveți posibilitatea de a bloca toate modulele cookie sau doar pe unele dintre acestea ori chiar de a elimina module cookie care au fost instalate pe terminalul dumneavoastră. Fiți însă conștient de faptul că riscați să nu puteți utiliza anumite funcții. Pentru a activa acest blocaj, trebuie să modificați parametrii de confidențialitate ai browserului. Unii operatori terți au elaborat instrumente ale căror module permit să se dezactiveze culegerea și utilizarea datelor. Dezactivarea şi refuzul de a primi cookie-uri pot face anumite site-uri impracticabile sau dificil de vizitat şi folosit. De asemenea, refuzul de a accepta cookie-uri nu înseamnă că utilizatorul nu va mai primi / vedea publicitate online. Este posibilă reglarea din browser pentru ca aceste cookie-uri să nu mai fie acceptate, sau se poate regla browserul să accepte cookie-uri de la un anumit website. Dar, de exemplu, daca un utilizator nu este înregistat folosind cookie-urile, nu va putea lăsa comentarii. Toate browserele moderne oferă posibilitatea de a schimba reglajele cookie-urilor.
Aceste reglaje se găsesc, de regulă, în meniurile (butoanele) "Opţiuni", "Reglaje" sau "Preferinţe" ale browserului.
Termeni şi condiţii de utilizare a siteului www.mt.gov.ro
Acceptarea condițiilor
www.mt.gov.ro este site-ul oficial al Ministerului Transporturilor (denumit în continuare "Ministerul Transporturilor") pentru asigurarea unei mai mari transparenţe şi o mai bună înţelegere a activităţilor Ministerului Transporturilor.
Utilizarea site-ului www.mt.gov.ro (denumit în continuare "site") presupune acceptarea în totalitate a termenilor şi condiţiilor expuse mai jos.
Termenii şi condiţiile pot fi modificate în orice moment de către administratorul site-ului, denumit în continuare "Administrator", fără notificarea prealabilă a persoanelor care îl utilizează, denumite în continuare "Utilizatori".
Utilizatorii vor avea acces permanent la termenii şi condiţiile pentru utilizarea serviciilor pentru a le putea consulta în orice moment.
Accesând şi navigând pe acest site, Utilizatorii acceptă implicit, termenii de utilizare descrişi în continuare.
În cazul în care nu sunt de acord cu termenii şi condiţiile impuse, Utilizatorii trebuie să înceteze accesarea acestui serviciu.
Descrierea serviciilor
Prin intermediul secţiunilor sale, site-ul www.mt.gov.ro oferă Utilizatorilor informaţii, acte normative, decizii, hotărâri, reglementări şi ştiri referitoare la autoritatea centrală executivă a puterii de stat din România.
Ce este un serviciu electronic?
În cadrul siteului www.mt.gov.ro, un serviciu electronic reprezintă o resursă oferită prin Internet cu scopul de a îmbunătăţi procesul de comunicare dintre cetăţeni şi Ministerul Transporturilor.
Există două tipuri de servicii electronice oferite de www.mt.gov.ro:
Neangajarea răspunderii
Ministerul Transporturilor întreţine acest site pentru a înlesni accesul public la informaţii privind activităţile sale. Administratorul depune eforturi pentru ca aceste informaţii să fie corecte şi oferite la timp. La semnalarea eventualelor erori, Administratorul va încerca în cel mai scurt timp, corectarea acestora.
Informaţia oferită:
Un document disponibil pe site nu reproduce în mod obligatoriu textul unui document oficial.
Numai documentele şi actele normative publicate pe hârtie de către organele abilitate sunt considerate autentice.
Administratorul nu îşi asumă nici o răspundere în cazul în care anumite informaţii sunt furnizate cu întârziere, sunt pierdute, şterse sau nu pot fi stocate pe serverele noastre din orice motive.
De asemenea, nu îşi asumă nici o răspundere pentru consecinţele care pot apărea datorită întârzierii, pierderii sau inexactităţii informaţiilor publicate sau existente pe site.
Utilizatorii vor folosi informaţiile furnizate în cadrul site-ului pe propria răspundere, iar în cazul unei daune generate de utilizarea serviciilor sau informaţiilor furnizate, Utilizatorii acceptă ca Administratorul va fi absolvit de orice răspundere.
Noţiunea de neangajare a răspunderii nu se răsfrânge şi asupra obligaţiei Ministerul Transporturilor de a respecta legislaţia în vigoare şi nu poate exclude obligaţiile Ministerul Transporturilor impuse de lege.
Reguli generale
Administratorul siteului declară următoarele: