Joi, 6 aprilie, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), în calitate de coordonator de reforme și investiții aferente Componentei 4 – Transport sustenabil din cadrul Pilonului 1 – Tranziția spre o economie verde din Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), anunță semnarea a trei contracte de finanțare cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară, în calitate beneficiar, pentru reînnoirea materialului rulant feroviar ecologic.
Proiectele semnate contribuie la atingerea țintelor și jaloanelor asumate de MTI în cadrul Investiției 2. Material rulant feroviar aferentă Componentei 4 – Transport sustenabil și presupun reînnoirea materialului rulant feroviar ecologic cu:
Materialul rulant nou, cu zero emisii și dotat cu instalație ERTMS on-board, achiziționat în cadrul celor trei contracte de finanțare, va fi utilizat pentru transportul de călători în vederea valorificării superioare a potențialului de transport și pentru creșterea schimbării modale dintre rutier și feroviar.
Înlocuirea parcului de material rulant utilizat în transportul feroviar public de călători din România are în vedere achiziția de unități de transport moderne, care să asigure călătorilor condiții optime de efectuare a călătoriilor pe rețeaua feroviară națională, atât din punct de vedere al confortului, cât și din punct de vedere al sporirii mobilității, prin introducerea unor noi oferte de servicii care să țină cont de dinamica pieței transportului feroviar public de călători din România și împreună cu dezvoltarea și modernizarea infrastructurii feroviare de transport să contribuie în mod semnificativ la creșterea economică cât și la creșterea calității vieții.
Valoarea totală a investițiilor prevăzute prin cele trei contracte semnate cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară este de peste 2 mld. lei (cu cofinanțarea națională), din care valoarea fondurilor europene aferente PNRR este de peste 1,5 mld. lei, respectiv:
Activitățile prevăzute în proiecte pot fi desfășurate până la data de 30 decembrie 2026.
Pentru informații suplimentare și noutăți cu privire la proiectele de mai sus, vă rugăm să urmăriți comunicările oficiale ale Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF).