Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

 

În vederea atingerii jaloanelor și țintelor cu privire la reformele și investițiile aferente Componentei 4 – Transport sustenabil din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii,  în calitate de coordonator de reforme și investiții și Compania Națională de Căi Ferate “CFR” S.A, în calitate beneficiar, au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Quick Wins – Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii de pe raza SRCF București”.

Obiectivul proiectului îl reprezintă restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii de pe raza SRCF București, unde au fost identificate secțiuni de cale ferată necorespunzătoare, în lungime de 66,51 km, care în prezent au impus retricții de viteză și pentru care au fost propuse lucrări în vederea restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii de cale ferată.

Proiectul va contribui la eliminarea restricțiilor de viteză prin lucrări ce vor viza elementele suprastructurii căii ferate  sau orice alt element care va conduce la creșterea vitezei de circulație pentru trenurile de călători și marfă.

Proiectul este finanțat prin Planului National de Redresare si Reziliența (PNRR), Pilonul 1 – Tranziția spre o economie verde, Componenta C 4. Transport sustenabil, R1. Transport sustenabil, decarbonizare și siguranță rutieră / Dezvoltarea infrastructurii feroviare şi managementul traficului feroviar / I1. Modernizarea și reînnoirea infrastructurii feroviare, iar implementarea acestuia va conduce la atingerea țintelor și jaloanelor asumate de MTI în cadrul PNRR.

Valoarea totală a proiectului este de 386.294.338,80 lei, din care valoarea fondurilor europene aferente PNRR este 324.825.799,65 lei, iar TVA aferent reprezintă 61.468.539,15 lei.

 Date de contact: Felix Corneliu ARDELEAN, Director General  - Direcția Generală Programe Europene Transport, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; tel: 0374.808.576, fax: 0372 825 570.

Click to listen highlighted text!