Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

Data publicării: 06.01.2020

Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 17.01.2020

 

Grup ţintă

Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.

 

Scurta descriere a reglementării:

   

Organizația Maritimă Internațională (OMI), cu sediul la Londra, activează ca agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite și se ocupă cu elaborarea cadrului juridic, tehnic și organizatoric privind navigația maritimă în apele internaționale. Prin reglementările adoptate, OMI stabilește cerințele minime care se impun navelor comerciale care efectuează voiaje internaționale, privind siguranța navigației, securitatea navelor și a porturilor și protecția mediului, precum și cerințele privind modul de certificare și pregătire a echipajelor ce își desfășoară activitatea la bordul acestora. România a devenit membră a acestei organizații prin Decretul Consiliului de Stat nr. 114/1965 și în această calitate este parte la toate convențiile internaționale majore privind siguranța navigației și prevenirea poluării de către navele maritime.

În vederea realizării scopurilor sale, OMI organizează conferințe internaționale și sesiuni ale Adunării statelor membre și ale comitetelor sale, pentru adoptarea convențiilor maritime, codurilor și rezoluțiilor în materie.

Codul internațional al mijloacelor de salvare (denumit în continuare ,,Codul LSA”) a fost adoptat în anul 1996 prin Rezoluția MSC.48(66) a Comitetului de siguranță maritimă (MSC) al OMI și a devenit obligatoriu din anul 1998 în baza prevederilor Capitolului III (care vizează mijloacele și dispozitivele de salvare) din Convenția internațională din 1974 pentru ocrotirea vieții omenești pe mare (Convenția SOLAS 1974), convenție la care România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 80/1979. Codul LSA constituie în esență o normă tehnică internațională referitoare la mijloacele și dispozitivele de salvare folosite la bordul navelor maritime, conținând specificații tehnice care detaliază prevederile corespunzătoare succinte ale Capitolului III din Convenția SOLAS 1974.

Codul LSA a fost acceptat de România prin Ordonanța Guvernului nr. 37/2001 aprobată prin Legea nr. 34/2002.

Specificațiile tehnice din Codul LSA sunt perfecționate continuu, pe baza progresului tehnic în domeniu, prin rezoluții de amendare adoptate în cadrul sesiunilor MSC; menționăm că toate amendamentele în prezent în vigoare au fost implementate în legislația națională prin acte normative specifice.

Ulterior, prin Rezoluția MSC.425(98) din 15 iunie 2017 au fost adoptate noi amendamente la Codul LSA. Acestea constau în modificarea unor cerințe privind instalațiile de lansare la apă și de îmbarcare.

Întrucât la 1 iulie 2019 au fost îndeplinite condițiile de acceptare a amendamentelor la Codul LSA adoptate prin Rezoluția MSC.425(98) (prin așa numita procedură de acceptare tacită) în conformitate cu prevederile specifice ale Convenției SOLAS 1974 precizate în rezoluție, respectivele amendamente vor intra în vigoare pe plan internațional la 1 ianuarie 2020.

 

Ținând seama de prevederile art. VIII (b)(vi)(2)(bb) și ale art. VIII (b)(vii)(2) din Convenția internațională din 1974 pentru ocrotirea vieții omenești pe mare (SOLAS 1974), la care România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 80/1979, precum şi ale art. 4 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor  (în calitatea sa de autoritate de stat în domeniul transportului maritim şi pe căile navigabile, respectiv de organ de specialitate al administraţiei publice centrale) asigură ducerea la îndeplinire a obligaţiilor ce revin statului din acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte și, respectiv, ia măsuri de aplicare a convenţiilor internaţionale din domeniul său de activitate și, implicit, a codurilor internaționale cu caracter obligatoriu în temeiul respectivelor convenții..

     

 

Documente supuse consultării
Instrument de motivare

Text proiect

Anexa

 

 

Documentele pot fi consultate şi în cadrul Punctului de Informare de la ministerul Transporturilor - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G.

 

Elaborarea şi transmiterea propunerilor/observaţiilor/opiniilor
Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului

 

Coordonate de contact

 

Propunerile/opiniile/sugestiile celor interesaţi pot fi transmise prin cel puţin una din următoarele modalităţi:

 

Propuneri primite

 

Propuneri primite de la

Data receptiei


 
   

 

 

Documente conexe

 

Prezentat în

Şedinţa

Data

 

Click to listen highlighted text!