Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

Data publicării: 08.07.2019

Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 19.08.2019

 

Grup ţintă

Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.

 

Scurta descriere a reglementării:

 

Una dintre cele mai importante convenții privind siguranța navigației, adoptate de OMI, este Convenția internațională din 1974 pentru ocrotirea vieții omenești pe mare (Convenția SOLAS 1974), la care România a aderat prin Decretul nr. 80/1979.

Anexa la această convenție este structurată în paisprezece capitole și cuprinde reguli privind construcția, dotarea şi operarea navelor maritime. Prevederile anexei sunt actualizate continuu prin rezoluții de amendare, adoptate în cadrul sesiunilor Comitetului de siguranță maritimă (MSC) al OMI,  iar toate amendamentele intrate în vigoare pe plan internațional până în prezent, au fost implementate în legislația națională prin acte normative specifice.

În anul 2017 au fost adoptate noi amendamente la Convenția SOLAS 1974 în sesiunea a 98- a MSC prin Rezoluția MSC.421(98).

Aceste amendamente prevăd  numeroase modificări și completări punctuale la următoarele părți ale Convenției SOLAS 1974, astfel :

Capitolul II-1 - Construcție - structură, compartimentare și stabilitate, mașini și instalații electrice

Partea A - generalități

Partea B - compartimentare și stabilitate

            Partea B-1 -stabilitate

Partea B-2 -compartimentare, etanșeitate la apă și la intemperii

Partea B-4 -managementul stabilității

Partea C - instalații de mașini

Capitolul II-2 -Construcție – protecția contra incendiului, detectarea și stingerea incendiului

            Partea A –generalități

            Partea C -    stingerea incendiului

            Partea G -cerințe speciale

Capitolul III - mijloace și dispozitive de salvare

Partea A – generalități

Partea B - cerințe aplicabile navelor și mijloacelor de salvare

Apendice - certificate

          Întrucât la 1 iulie 2019 au fost îndeplinite condițiile de acceptare a amendamentelor la Convenția SOLAS 1974 adoptate prin Rezoluția MSC.421(98) (prin așa-numita procedură de acceptare tacită), în conformitate cu prevederile specifice ale acestei convenții precizate în rezoluție, respectivele amendamente vor intra în vigoare pe plan internațional la 1 ianuarie 2020.

 

Documente supuse consultării
Instrument de motivare

Text proiect

Anexa

 


 

  

Documentele pot fi consultate şi în cadrul Punctului de Informare de la ministerul Transporturilor - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G.

 

Elaborarea şi transmiterea propunerilor/observaţiilor/opiniilor
Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului

 

Coordonate de contact

 

Propunerile/opiniile/sugestiile celor interesaţi pot fi transmise prin cel puţin una din următoarele modalităţi:

 

Propuneri primite

 

Propuneri primite de la

Data receptiei

 
   

 

 

Documente conexe

 

Prezentat în

Şedinţa

Data

 

Click to listen highlighted text!