Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

Image 2019 06 27

 

Joi, 27 iunie 2019, Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc și directorul general CNAIR au fost prezenți pe șantierul Autostrăzii Sebeș – Turda Loturile 1 și 2.
Vizita de lucru a avut ca principal obiectiv verificarea evoluțiilor înregistrate, de la ultima vizită, în cazul lucrărilor efectuate la loturile de autostradă.
În cazul lotului 2 al Autostrăzii Sebeș – Turda, Ministrul Răzvan Cuc a precizat că reprezentanții AKTOR şi-au asumat ca până la sfârșitul anului să finalizeze lucrarea şi că se vor mobiliza substanțial:
”Mi s-a prezentat ultimul grafic de finalizare a lucrărilor până la sfârşitul acestui an. Managerul companiei din Grecia şi-a asumat că va aloca toate resursele necesare pentru ca, indiferent de costurile şi infuzia de capital, să finalizeze lotul. Au fost încheiate contracte cu subcontractori, care vor începe să se mobilizeze de săptămâna viitoare, de la 1 iulie. Este o mare provocare şi pentru ei, dar este o firmă cu un palmares internaţional foarte puternic. Văzând infuzia de capital din ultima perioadă, au luat în serios contractul şi și-au asumat îl vor finaliza. Voi monitoriza milimetric conform graficului asumat. Nu plec în concediu, voi veni pe şantier”, a spus Ministrul Răzvan Cuc.
Ministrul Transporturilor a spus că din datoriile totale de 35 de milioane de euro către subcontractorii români au mai rămas de achitat 5 milioane de euro, bani care ar urma să fie plătiţi în perioada imediat următoare.
În cazul lucrărilor la Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș - Turda, Ministrul Răzvan Cuc a fost mulțumit de mobilizarea existentă și a cerut antreprenorului să mențină ritmul execuției lucrărilor.
Ministrul Răzvan Cuc a subliniat că pentru toate obiectivele de infrastructură îşi doreşte ca termenele asumate de către antreprenori să fie respectate, lucrările să fie realizate cu respectarea standardele de calitate și să nu existe întârzieri în plata subcontractorilor români.

 

E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!