MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCTIILOR SI TURISMULUI

ORDINUL
Nr. 948 din 16.06.2005
Pentru aprobarea Documentului pentru Politici Sectoriale

Avand in vedere prevederile lit. a) din Sectiunea 2.03 din Acordul de garantie intre Romania si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, ratificat prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 81/2002, rectificata,

In temeiul prevederilor art. 5 alin. (4) din Hotararea Guvernului nr. 412/2004 privind organizarea si functionarea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, cu modificarile si completarile ulterioare,

Ministrul Transporturilor, Constructiilor si Turismului emite urmatorul

ORDIN:

Art. 1. Se aproba Documentul pentru politici sectoriale in forma prevazuta in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.

Art. 2. Prezentul ordin va fi publicat pe pagina de internet a Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului si pe pagina de internet a Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - S.A.

Art. 3. Prevederile art. 2 vor fi duse la indeplinire de Directia Generala Strategie si Management din cadrul Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului si Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - S.A.

MINISTRU
GHEORGHE DOBRE

Anexa la OMTCT nr. 948 din 16.06.2005

DOCUMENTUL PENTRU POLITICI SECTORIALE

CAPITOLUL I
CADRUL POLITICILOR DE DRUMURI

Art. 1

  1. Politica in domeniul infrastructurii rutiere de interes national urmareste punerea la dispozitia utilizatorilor a unei retele de drumuri publice care sa satisfaca cerintele acestora cu privire la siguranta circulatiei si a gradului de confort, prin incurajarea si implementarea principiilor economiei de piata pentru executarea lucrarilor si prestarea serviciilor necesare realizarii scopului prioritar.
  2. Pentru realizarea prevederilor alin (1), Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT) urmareste:
    1. Identificarea si punerea in practica a mecanismelor prin care utilizatorii drumurilor publice de interes national platesc pentru serviciile de drumuri in functie de durata de utilizare a infrastructurii rutiere;
    2. Identificarea si aplicarea procedurilor de consultare a factorilor interesati in dezvoltarea, modernizarea si intretinerea retelei de drumuri publice de interes national.

Art. 2. Ministrul transporturilor, constructiilor si turismului aproba prioritatile propuse in cheltuirea fondurilor pentru drumurile publice de interes national de catre Consiliul Drumurilor, organism care reprezinta interesele MTCT, ale administratorilor de drumuri publice de interes national si ale utilizatorilor retelei de drumuri publice.

Art. 3

  1. Consiliul Drumurilor este organism consultativ fara personalitate juridica si este format din:
    1. Reprezentanti ai MTCT;
    2. Persoane desemnate de administratorii de drumuri publice;
    3. Persoane desemnate de utilizatorii drumurilor apartinand sectoarelor public si privat.
  2. In indeplinirea atributiilor sale, Consiliul Drumurilor va tine cont de activitatea Comitetului Ministerial pentru reteaua de transport de interes national si european, infiintat potrivit Art. 8, alin (1) din Legea nr. 203/2003 privind realizarea, dezvoltarea si modernizarea retelei de transport de interes national si european, republicata.

Art.4. Diseminarea deciziilor MTCT referitoare la propunerile Consiliului Drumurilor se face prin canale mass-media.

Art. 5.

  1. Programele anuale de cheltuieli pentru drumurile publice de interes national sunt stabilite in functie de necesitati si de criterii de dezvoltare economica si sociala in corelare cu propunerile facute de Consiliul Drumurilor.
  2. Responsabilitatea intocmirii acestor programe revine Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A. (CNADNR), cu avizul MTCT.
  3. La intocmirea programelor prevazute la alin (1) se va avea in vedere imbunatatirea nivelului si mecanismelor de finantare a sectorului de drumuri publice de interes national.

Art. 6. Actiunile si principiile respectate la intocmirea programelor prevazute la Art. (5) sunt:

  1. Stabilirea, revizuirea periodica si dezvoltarea unui set de criterii cu ajutorul carora se masoara cererea de servicii a utilizatorilor de drumuri;
  2. Planurile de cheltuieli sa fie facute in functie de importanta drumului public de interes national, de starea drumului si de trafic;
  3. Elaborarea unui formular standard de justificare a cheltuielilor pentru drumurile publice de interes national;
  4. Criterii de introducere a unor categorii de cheltuieli aferente unor tipuri de lucrari in acest plan;
  5. Publicarea pe internet si prin mijloace conventionale, pentru asigurarea transparentei, a planurilor de cheltuieli pentru drumurile publice de interes national.

Art. 7. In functie de amploarea lucrarilor, proiectele de drumuri publice de interes national sunt supuse informarii, consultarii si participarii populatiei, in conformitate cu reglementarile legale in vigoare.

CAPITOLUL II
PROPRIETATE SI RESPONSABILITATI

Art. 8

  1. M.T.C.T. este organul de specialitate al administratiei publice centrale care isi exercita atributiile in domeniul infrastructurii rutiere in conformitate cu prevederile Hotararii Guvernului nr. 412/2004 privind organizarea si functionarea MTCT, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
  2. Autoritatile publice locale reglementeaza toate aspectele legate de drumurile judetene si locale.

Art. 9.

  1. Drumurile de interes national apartin proprietatii publice a statului.
  2. Drumurile de interes judetean fac parte din proprietatea publica a judetului.
  3. Drumurile de interes local apartin proprietatii publice a unitatii administrative pe teritoriul careia se afla.

Art. 10.

  1. Responsabilitatea pentru administrarea drumurilor publice revine, conform competentelor stabilite prin actele normative in vigoare, CNADNR pentru drumurile publice clasificate drept nationale, autoritatilor judetene pentru drumurile clasificate drept drumuri judetene, autoritatilor locale pentru drumurile clasificate drept locale si municipalitatilor pentru drumurile clasificate drept strazi.
  2. Responsabilitatea pentru intretinerea si repararea sectoarelor drumurilor nationale care traverseaza municipiile revine municipalitatilor, respectiv consiliului judetean. Nivelul acestor servicii pentru sectoarele respective este convenit intre CNADNR si municipalitati, respectiv consiliile judetene, conform normativelor, avandu-se in vedere aspectele locale si nevoia de a pastra nivelul de viabilitate caracteristic drumurilor nationale.

Art. 11. Stabilirea procedurii de elaborare si agreare a nivelelor de servicii pentru drumurile nationale revine CNADNR, cu consultarea factorilor implicati.

CAPITOLUL III
ADMINISTRARE SI MANAGEMENT

Art. 12. Calitatea retelei de drumuri este asigurata de administratorii drumurilor publice, din toata reteaua de drumuri publice. In acest scop, administratorii drumurilor publice trebuie sa:

  1. Implementeze unele concepte moderne referitoare la o buna administrare a drumurilor si la managementul retelei de drumuri pentru toti administratorii drumurilor publice (CNADNR, autoritati judetene si municipalitati).
  2. Infiinteze un sistem de acreditare pentru toti managerii drumurilor publice si sa stabileasca termenii de referinta pentru elaborarea acestuia in scopul imbunatatirii managementului retelei de drumuri.
  3. Implementeze un sistem de proiectare si prioritizare a lucrarilor de drumuri in conformitate cu strategia stabilita.

Art. 13. Se va actiona pentru scoaterea tuturor activitatilor gen "furnizori de lucrari si servicii" din atributiile administratorilor infrastructurii rutiere in scopul imbunatatii calitatii retelei de drumuri publice. Pentru crearea de piete competitive se va proceda la separarea si/sau externalizarea activitatilor de "furnizori de lucrari si servicii" la nivel national, judetean si local, in vederea reducerii costurilor, imbunatatirii nivelurilor de servicii pe criterii confort-siguranta-costuri si perioada de garantare diferentiata pe categorii de drumuri si, de asemenea, in vederea reducerii timpului de prestare a serviciilor.

CAPITOLUL IV
ASPECTE FINANCIARE

Art. 14. Exploatarea, intretinerea si dezvoltarea drumurilor se bazeaza pe principiul conform caruia toti utilizatorii drumurilor contribuie la finantarea costurilor legate de drumuri, cu respectarea asigurarii unui nivel adecvat de siguranta a circulatiei rutiere.

CAPITOLUL V
POLITICI SECTORIALE (MEDIU, SIGURANTA TRAFICULUI, MANAGEMENT)
OBLIGATII ALE ADMINISTRATORILOR DRUMURILOR PUBLICE

Art. 15.

  1. Administratorul drumului public este obligat sa asigure protectia si conservarea mediului.
  2. Pentru aceasta, planificarea lucrarilor pentru drumuri noi sau modernizari va urmari asigurarea reducerii impactului negativ asupra mediului, impunandu-se:
    1. Aplicarea acquis-ului comunitar de mediu;
    2. Realizarea unui studiu de evaluare a impactului asupra mediului pentru orice proiect nou de infrastructura rutiera (atat national cat si local), studiu ce se va face in etapa de proiectare la faza elaborarii studiului de fezabilitate;
    3. Stabilirea de catre Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Ministerul Administratiei si Internelor si Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor a unui set de Indicatori de Performanta pentru sectorul drumuri si a costurilor necesare atingerii acestor indicatori de performanta.

Art. 16.

  1. Administratorul drumului public este obligat sa asigure imbunatatirea sigurantei circulatiei.
  2. Pentru aceasta:
    1. toate proiectele noi de infrastructura rutiera sunt evaluate independent din punctul de vedere al sigurantei circulatiei;
    2. pentru toate lucrarile de infrastructura rutiera se elaboreaza un plan de management al traficului;
    3. se stabileste un program anual de analiza a "punctelor periculoase" precum si masurile necesare de remediere;
    4. se elaboreaza un set de standarde pentru calitatea semnalizarii orizontale si verticale - in vederea armonizarii cu standardele Uniunii Europene;
    5. are loc diseminarea in timp util a informatiilor catre conducatorii auto cu privire la "punctele periculoase" sau drumurile inchise datorita lucrarilor de intretinere/modernizare, a conditiilor meteorologice nefavorabile ori a calamitatilor naturale, dupa caz;
    6. se asigura calitatea si exigenta verificarilor tehnice periodice a vehiculelor si retinerea certificatului de inmatriculare a vehiculelor care nu corespund.

Art. 17.

  1. Managementul de calitate al lucrarilor de drumuri este o conditie absolut necesara realizarii unei infrastructuri rutiere corespunzatoare.
  2. Persoanele fizice si juridice care, prin lucrarile efectuate afecteaza starea drumului, sunt responsabile pentru readucerea acestuia la starea initiala.
  3. Intentia de a desfasura lucrari care afecteaza starea drumurilor se va notifica responsabilului pentru administrarea drumului respectiv.
  4. Se vor stabili specificatii clare referitoare la readucerea drumului la starea initiala, inclusiv prevederea unei perioade de garantie agreate pentru lucrarile de refacere.
  5. Antreprenorul va raspunde de asigurarea sigurantei circulatiei, dar si de cea a lucratorilor pe intreaga perioada de executie a lucrarilor.
  6. Se va elabora un program de armonizare permanenta a standardelor si reglementarilor tehnice pentru drumuri cu cele din Uniunea Europeana pentru asigurarea premizelor executarii lucrarilor de drumuri de calitate corespunzatoare.