|
Ministerul Transporturilor si Infrastructurii reprezinta autoritatea de stat in domeniul transporturilor si infrastructurii, pe care o exercita direct sau prin organisme tehnice specializate, institutii publice subordonate, unitati care functioneaza sub autoritatea ori coordonarea sa sau societati comerciale autorizate. In aceasta calitate, Ministerul Transporturilor si Infrastructurii are urmatoarele atributii :
- aprobă, potrivit legii, instrucţiuni şi regulamente obligatorii pentru activităţile de transport feroviare, auto, navale şi aeriene;
-
coordonează şi participă la investigarea incidentelor şi accidentelor produse în activităţile de transport şi emite reglementări specifice privind raportarea şi investigarea tehnică a acestora, în condiţiile legii;
- elaborează, în condiţiile legii, norme de efectuare a transporturilor speciale;
- exercită inspecţia de stat privind respectarea reglementărilor interne şi internaţionale în activităţile specifice transporturilor;
- acordă, pe bază de reciprocitate, dreptul de utilizare cu plată sau gratuit a infrastructurilor de transport pentru utilizatorii străini;
-
emite norme obligatorii de licenţiere şi autorizare a operatorilor economici care efectuează sau urmează să efectueze activităţi de transport ori activităţi specifice siguranţei traficului şi stabileşte condiţiile de acordare, de suspendare sau de anulare a licenţelor, autorizaţiilor şi certificatelor;
- stabileşte organizarea regională a transporturilor rutiere, feroviare, navale şi aeriene;
-
aprobă utilizarea spaţiului aerian, cu acordul organelor abilitate ale Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor;
-
exercită activitatea de registru, de inspecţie de stat şi de control în transporturi;
- asigură controlul utilizării resurselor financiare alocate prin bugetul de stat, din fonduri comunitare, şi a resurselor din credite interne şi externe, al stadiului executării fizice a lucrărilor de infrastructură din domeniul său de activitate şi al calităţii acestora;
- emite norme obligatorii de atestare, certificare, licenţiere şi brevetare a personalului care lucrează în transporturi sau care concură la siguranţa traficului şi stabileşte condiţiile de suspendare, de retragere sau de anulare a atestatelor, certificatelor, licenţelor ori brevetelor acordate;
-
emite norme obligatorii de siguranţă a traficului în transporturile rutiere, feroviare, navale, aeriene, precum şi în transportul multimodal şi combinat şi supraveghează respectarea acestora;
- autorizează funcţionarea porturilor, aeroporturilor civile, gărilor şi a autogărilor;
- emite norme obligatorii pentru efectuarea transporturilor de mărfuri periculoase;
- certifică starea tehnică a mijloacelor de transport, în conformitate cu reglementările naţionale şi convenţiile şi acordurile internaţionale la care România este parte;
-
asigură certificarea şi omologarea de tip sau individuală a mijloacelor de transport;
-
gestionează frecvenţele de comunicaţii alocate;
- emite norme şi asigură prin reţeaua sanitară proprie asistenţa medicală şi psihologică a personalului din transporturi cu atribuţii în siguranţa circulaţiei şi a navigaţiei, precum şi controlul sanitar-veterinar specific tuturor modurilor şi activităţilor de transport şi emite autorizaţii sanitar-veterinare în toate cazurile în care legea îi recunoaşte acest drept;
-
propune Guvernului, cu avizul Ministerului Apărării Naţionale, închiderea unor linii de cale ferată nerentabile sau menţinerea în exploatare a liniei respective şi regimul exploatării acesteia;
- emite reglementări specifice privind certificarea agenţilor aeronautici civili şi asigură eliberarea, prelungirea valabilităţii, validarea, echivalarea, modificarea, limitarea, suspendarea şi revocarea documentelor de certificare a agenţilor aeronautici civili;
- emite reglementări specifice privind siguranţa şi securitatea activităţilor aeronautice civile şi supraveghează respectarea acestora;
-
emite reglementări specifice obligatorii pentru efectuarea transporturilor aeriene de mărfuri periculoase;
- asigură organizarea spaţiului aerian naţional, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în colaborare cu organele specializate ale Ministerului Apărării Naţionale;
- coordonează sistemul de securitate în domeniul aviaţiei civile şi aprobă sistemele de facilităţi aeronautice la nivelul aeroporturilor civile;
- emite reglementări specifice privind certificarea tehnicii aeronautice şi asigură certificarea acesteia;
-
emite reglementări specifice privind certificarea personalului aeronautic civil şi asigură eliberarea, prelungirea valabilităţii, validarea, echivalarea, modificarea limitarea, suspendarea şi revocarea documentelor de certificare pentru această categorie de personal;
-
asigură organizarea şi funcţionarea serviciilor civile de navigaţie aeriană în spaţiul aerian al României şi autorizează efectuarea zborurilor în spaţiul aerian naţional, în limita competenţelor legale;
- avizează efectuarea de lucrări în zonele supuse servituţilor de aeronautică civilă;
- asigură certificarea aerodromurilor civile;
-
emite reglementări specifice privind raportarea şi investigarea evenimentelor de aviaţie civilă, precum şi a actelor de intervenţie ilicită asupra aeronavelor civile;
-
aprobă tarifele percepute de către organismele tehnice specializate, instituţiile publice sau operatorii economici, ca urmare a prestării activităţilor pentru care le-au fost delegate competenţe în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 29/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- restricţionează operarea aeronavelor civile pe aeroporturile din România sau în spaţiul aerian naţional, după caz, în scopul protecţiei mediului;
- stabileşte aeroporturile din România care, în urma derulării activităţilor specifice, au impact semnificativ asupra mediului, în vederea implementării de programe de protecţie a mediului, cu avizul ministerului de resort;
-
aprobă, la solicitarea administratorului aeroportului, măsuri speciale pentru operarea aeronavelor civile a căror funcţionare are impact semnificativ asupra mediului;
-
acordă permisiunea de intrare şi de plecare a navelor româneşti şi străine în/din porturile civile româneşti;
- supraveghează şi controlează navigaţia în apele naţionale navigabile a navelor, indiferent de pavilionul acestora; controlează navele sub pavilion român în apele internaţionale;
-
stabileşte, nominal şi pe porţiuni, căile naţionale navigabile ale României; pentru apele de frontieră va ţine seama şi de acordurile bilaterale privind regimul frontierei de stat;
-
stabileşte regulile de navigaţie în marea teritorială, în apele interioare şi în porturile româneşti, în conformitate cu reglementările naţionale şi cu acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte; organizează şi coordonează sistemele de urmărire a traficului de nave în apele naţionale navigabile;
- acordă dreptul de arborare a pavilionului român sau poate dispune suspendarea ori retragerea acestui drept;
-
emite reglementări cu privire la durata şi conţinutul cursurilor de pregătire, modul de obţinere a brevetelor şi certificatelor de capacitate, a documentelor de conformitate, precum şi cu privire la anularea sau suspendarea acestora;
-
organizează sistemul de salvare pe mare şi pe apele interioare navigabile;
-
stabileşte căile navigabile, porturile, radele şi bazinele portuare în care pilotajul este obligatoriu;
-
stabileşte modul de recrutare, şcolarizare şi brevetare a piloţilor, precum şi efectuarea serviciului de pilotaj maritim şi fluvial;
-
stabileşte, cu acordul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi al organelor de grăniceri, locurile de acostare şi de ancorare în afara limitelor porturilor, aflate în apele de frontieră sau în marea teritorială;
-
eliberează, printr-o societate cu clasificare agreată, certificate de clasificare a navei şi a echipamentelor acesteia, care atestă buna stare de navigabilitate, în conformitate cu acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte;
-
stabileşte normele tehnice privind construcţia şi exploatarea navelor;
-
stabileşte condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere, metodologia de omologare pentru circulaţie a acestora, precum şi metodologia de inspecţie tehnică periodică;
-
certifică prin omologare, agreare şi prin inspecţie tehnică periodică, după caz, încadrarea vehiculelor rutiere în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi folosinţa conform destinaţiei;
-
autorizează staţiile de inspecţie tehnică, supraveghează şi controlează activitatea acestora şi atestă personalul care efectuează inspecţia tehnică periodică;
-
autorizează operatorii economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de întreţinere, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz;
-
stabileşte condiţiile tehnice şi metodologia de omologare şi certificare a produselor şi a materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere, în vederea introducerii acestora pe piaţă;
-
elaborează norme obligatorii privind clasificarea autovehiculelor destinate transportului de persoane pe categorii de confort;
-
desemnează/acreditează instituţii publice subordonate, organisme tehnice specializate şi societăţi comerciale, autorizate, care să elaboreze şi să pună în aplicare normele tehnice şi reglementările specifice transportului rutier şi să asigure inspecţia şi controlul tehnic de specialitate;
-
autorizează şcolile de conducători auto şi centrele de pregătire şi perfecţionare a personalului din domeniul de transporturi rutiere, cu excepţia celor care aparţin Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului Român de Informaţii şi altor instituţii similare;
-
emite norme metodologice privind pregătirea, examinarea şi atestarea profesională a lectorilor/formatorilor necesari în procesul de pregătire şi de perfecţionare profesională a personalului din domeniul transporturilor rutiere;
-
emite norme privind examinarea medicală şi psihologică la angajare şi examinarea periodică a personalului cu atribuţii în siguranţa circulaţiei rutiere, precum şi norme pentru agrearea altor unităţi medicale şi psihologice în vederea efectuării acestor examinări;
- emite norme privind evaluarea psihologică obligatorie ce precedă pregătirea teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere auto şi pentru obţinerea certificatului de atestare profesională pentru conducătorii de autovehicule şi de tramvaie, precum şi norme vizând autorizarea laboratoarelor de psihologie ce efectuează aceste evaluări, conform reglementărilor în vigoare;
-
autorizează deplasarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport străine şi execută controlul acestei activităţi, iar pentru transporturile speciale, strategice, şi cu aprobarea Ministerului Apărării Naţionale;
-
stabileşte, potrivit legii, norme şi normative tehnice obligatorii de proiectare, construcţii, reparare şi exploatare a mijloacelor de transport, a drumurilor, autostrăzilor, porturilor, aeroporturilor, liniilor şi staţiilor de cale ferată şi de metrou, astfel încât acestea să corespundă şi nevoilor de apărare; asigură supravegherea aplicării acestor norme şi autorizează operatorii economici să efectueze astfel de activităţi;
-
stabileşte, în condiţiile legii, în colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale şi cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, potrivit reglementărilor interne şi internaţionale, norme unitare ale activităţilor de intervenţie, de căutare şi salvare a navelor, aeronavelor, a altor mijloace de transport, precum şi a vieţilor omeneşti;
- asigură buna organizare a activităţilor de supraveghere a traficului, de cercetare a evenimentelor şi a situaţiilor de pericol, pentru limitarea sau, după caz, înlăturarea acestora, solicitând, la nevoie, sprijinul altor ministere şi organe de stat; coordonează sistemul de securitate în transporturi şi activităţile de protecţie împotriva actelor de intervenţie ilicită;
- controlează respectarea de către deţinătorii de mijloace de transport a normelor privind calitatea, prevenirea şi stingerea incendiilor şi protecţia mediului, conform reglementărilor interne şi internaţionale;
-
coordonează activităţile industriale, de construcţii, de cercetare şi proiectare, de sănătate, precum şi alte activităţi specifice transporturilor şi zonelor libere;
- emite norme tehnice pentru construcţia, reparaţia, întreţinerea infrastructurii şi a mijloacelor de transport;
- elaborează programe de pregătire şi de perfecţionare pentru personalul de siguranţă din transporturi şi organizează desfăşurarea acestora;
-
asigură dirijarea navelor în apele naţionale navigabile, în conformitate cu reglementările naţionale şi internaţionale;
-
editează publicaţii de specialitate şi de informare specifice domeniilor sale de activitate;
-
emite avizele şi aprobările de specialitate prevăzute de lege în domeniile sale de activitate;
-
monitorizează şi verifică întocmirea cadastrului pentru domeniul public al statului aferent infrastructurii de transport;
-
elaborează norme şi reglementări specifice în transporturi, cu privire la protecţia mediului;
-
aprobă planurile de gestionare a deşeurilor generate de nave şi a reziduurilor mărfii;
-
verifică şi monitorizează, prin specialiştii desemnaţi în comisiile de evaluare, achiziţiile publice ale autorităţilor contractante aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea ministerului;
-
exercită toate drepturile şi obligaţiile privind realizarea obiectivului "Pod peste fluviul Dunărea, la Calafat-Vidin", care reveneau Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului potrivit Hotărârii Guvernului nr. 174/2004 pentru aprobarea componenţei reprezentanţilor părţii române şi organizarea activităţii acestora în Comisia mixtă româno-bulgară pentru realizarea obiectivului "Pod peste fluviul Dunărea, la CalafatVidin".
|