COMUNICATE DE PRESA
iunie 2009
 

30 iunie 2009

Radu Berceanu a numit un nou director la Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A.
Ministrul Transporturilor Radu Berceanu, a anunţat marţi, 30 iunie 2009 într-o conferinţă de presă că l-a numit în funcţia de director general al Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” S.A. pe Garoseanu Ion şi că Viorel Scurtu care a fost directorul general interimar, revine în funcţia de director general adjunct de exploatare.
Garoseanu Ion este o persoană care provine din domeniul feroviar, a lucrat în mai multe rânduri pe diverse posturi la CFR Marfă şi în domeniu privat la diverse companii feroviare şi începând de ieri, de când am facut numirea, e noul director general al Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” S.A.”, a declarat ministrul.
Radu Berceanu a completat că noul director general al Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” S.A. este propunerea Partidului Social Democrat.
Ministrul a abordat şi situaţia actuală din domeniul feroviar „De când am venit în minister am spus că avem mari probleme, că trebuie să acordăm o atenţie sporită situaţiei din cele trei companii feroviare pentru că, oricum două dintre ele nu stateau foarte bine încă de anul trecut, când „economia duduia”, cu atât mai mult într-un an în care avem probleme din punct de vedere economic. Situaţia acestor companii a fost o preocupare atât pentru mine, cât şi pentru secretarul de stat şi conducerile societăţilor. Activitatea acestor companii este mult mai redusă anul acesta faţă de anul trecut şi anii anteriori.”
Radu Berceanu a declarat că în ceea ce priveşte partea de cheltuieli s-au încercat tot felul de mijloace de eficientizare a  activitaţii celor trei companii: „Am redus la maximum admisibil toate cheltuielile. Nu putem reduce anumite cheltuieli de întreţinere pentru că punem sub semnul întrebării siguranţa circulaţiei feroviare. Nu putem reduce cheltuielile de investiţii pentru că acestea sunt  realizate din sume de la bugetul de stat, fonduri europene, ISPA etc şi nu au nicio legătură cu echilibrul financiar al companiilor, acestea  fiind foarte necesare.”
Ministru a subliniat că salariile vor fi plafonate până la nivelul unui salariu de director general în toate cele trei companii feroviare.
„De la nivelul de salariu cel mai mic până la nivelul de salariu mediu pe economie menţinem exact acelaşi salariu ca şi până acum, iar de la salariu mediu pe economie şi până la salariu unui director general facem o altă linie şi tot ce este peste salariul directorului general se va micşora.” a declarat Radu Berceanu.
Video
Foto

 

30 iunie 2009

Deschiderea circulaţiei pe DN 7C - Transfăgărăşan începând cu 1 iulie 2009
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A va deschide în perioada 01 iulie 2009 – 01 noiembrie 2009, circulaţia pe drumul naţional DN 7C – Transfăgărăşan, pe sectorul cuprins între km 0+000 -localitatea Bascov, judeţul Argeş şi km 151+955, la  intersecţia cu drumul naţional DN1 Braşov – Sibiu, judeţul Sibiu.
Participanţii la trafic sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră existentă, ţinând seama că pe acest traseu, sunt sectoare cu pericol de căderi de pietre  după cum urmează :

  • km 57+100-km 57+600;
  • km 62+000-km 64+000;
  • km 73+300-km 73+700;
  • km 75+000-km 77+900;
  • km 80+000-km 81+500;
  • km 82+700-km 83+000;
  • km 84+000-km 85+000;
  • km 87+000-km 88+000;
  • km 90+000-km 91+000;
  • km 92+000-km 93+000;
  • km 117+100-km 117+500;
  • km 118+000-km 118+200;
  • km 119+200-km 119+500;
  • km 124+500-km 126+000;
  • km 128+500-km 129+500.

Pe aceste sectoare de drum nu se recomandă staţionarea.
De asemenea, participanţii la trafic sunt atenţionaţi că, pe sectorul de drum cuprins între km 104+000 şi km 129+900 (Bâlea Cascadă), este interzisă circulaţia pe timpul nopţii, între ora 2100  şi 0700.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, la numerele de telefon 9360; 021/318.66.09; 318.66.31 sau accesând pagina de internet a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (www.cnadnr.ro/ Situaţia Drumurilor Naţionale).

 

30 iunie 2009

Redeschiderea agenţiilor de voiaj CFR Berceni şi Titan din Bucureşti
CFR Călători anunţă că agenţiile de voiaj CFR  Berceni şi Titan din Bucureşti vor fi deschise începând cu data de 1 iulie 2009, de luni până vineri, între orele 07.00 - 20.00.
Reamintim călătorilor că,  din 1 iulie şi până la 31 august 2009, agenţiile de voiaj cfr de pe litoral vor fi deschise 7 zile din 7, având următorul program de funcţionare: de luni până sâmbătă de la orele 07.30 la 20.30, iar duminica de la orele 09.00 la 16.30.
Pentru asigurarea unei călătorii confortabile şi evitarea aglomeraţiei din staţiile şi agenţiile de voiaj, CFR Călători recomandă pasagerilor să şi procure din timp biletele de călătorie. Acestea se pot achiziţiona atât din agenţiile de voiaj CFR, cât şi de la toate casele de bilete din staţiile cf, cu anticipaţie de 30 de zile în trafic local.
Informaţii legate de orarii, tarife, circulaţia trenurilor, oferte, etc. sunt disponibile la telefon 021/9521-în trafic local şi pe site-ul http://www.cfr.ro/calatori/

 

30 iunie 2009

Numire director la Autoritatea Aeronautică Civilă Română
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că a numit-o în funcţia de director general al Autorităţii Aeronautice Civile Române pe Claudia Vârlan.
„L-am eliberat din funcţie pe directorul general al AACR, Adrian Vasilache, iar funcţia de director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie o va îndeplini Claudia Vârlan”, a declarat Radu Berceanu.
Ministrul a arătat că noul director al AACR provine din interiorul instituţiei, deţinând până în prezent funcţia de director la Direcţia de Navigaţie Aeriană.
Radu Berceanu a anunţat că începând cu 1 iulie va intra în vigoare noul contract colectiv de muncă al AACR, prin care salariile se vor reduce în medie cu 25%, reducându-se foarte multe sporuri: spor de aviaţie, spor de condiţii grele de muncă, spor de periculozitate, spor de stres, spor de radiaţii, spor de radiaţii cosmice, spor de cască radio, spor de tratamente aviochimice, spor de acrobaţii.
Ministrul Radu Berceanu a mai spus că se va înjumătăţi numărul de posturi de conducere, în prezent fiind 58 de astfel de funcţii.
Video
Foto

 

29 iunie 2009

Trenurile Accelerat 1991, 1992, 1993, 1994, 1995 şi 1996 care circulă pe relaţia Goleşti – Câmpulung şi retur, îşi vor prelungi circulaţia începând cu data de 1 iulie 2009, pâna la / de la halta Parcul Kreţulescu.
Orele de sosire şi de plecare ale acestor trenuri în/ din halta parcul Kreţulescu sunt următoarele: Acc 1991 cu sosire la ora 08.03; Acc 1993 cu sosire la ora 16.03; Acc 1995 cu sosire la ora 20.03; Acc 1992 cu plecare la ora 05.45; Acc 1994 cu plecare la ora 09.45;  Acc 1996 cu plecare la ora 17.45.
Informaţii legate de orarii, tarife, circulaţia trenurilor, oferte, etc. sunt disponibile la telefon 021/9521-în trafic local şi pe site-ul http://www.cfr.ro/calatori/.

 

24 iunie 2009

Ziua Europeană a Siguranţei trecerilor la nivel cu calea ferată
În data de 25 iunie 2009 mai multe autorităţi şi organizaţii din sectoarele transport căi ferate şi transport rutier din 23 de state ale Uniunii Europene organizează, cu sprijinul Comisiei Europene, Ziua Europeană a Siguranţei Trecerilor la Nivel cu Calea Ferată.
Posibilitatea participării României în cadrul acestui proiect a fost discutată în şedinţa Grupului de Lucru Infrastructură şi Semnalizare Rutieră a Delegaţiei Permanente Interministeriale pentru Siguranţă Rutieră, Sub-grupul de lucru Treceri la Nivel cu Calea Ferată din data de 09 iunie 2009.
În cadrul şedinţei menţionate s-a stabilit că Sub-Grupul de Lucru va propune conducerii Inspectoratului General al Poliţiei Române – IGPR, ca Serviciul Poliţiei Transporturi şi Direcţia Poliţiei Rutiere să organizeze în Ziua de 25 iunie 2009 acţiuni specifice de prevenire şi informare a conducătorilor auto în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
„Ziua Europeană a Siguranţei trecerilor la nivel cu calea ferată” se axează pe măsuri educaţionale şi  promovarea unui comportament sigur pe trecerile de nivel şi în vecinătatea acestora. Se vor desfăşura activităţi la nivel naţional, ce  vor avea loc simultan în fiecare stat membru participant la data de 25 iunie şi se vor concentra în jurul mesajului:Stop accidentelor! Europa pentru treceri la nivele mai sigure!”
Acţiuni de informare a opiniei publice sunt organizate peste tot în Europa: vor fi distribuite broşuri la trecerile de nivel, în unităţi de învăţământ, şcoli de şoferi, cluburi de cercetaşi etc. De asemenea, vor fi expuse postere în gări şi în alte locuri publice, mesaje speciale vor fi difuzate la radio şi televiziune, vor fi organizate  conferinţe de presă  cu presa locală şi naţională.
În acest proiect sunt implicaţi reprezentanţii  sectorului rutier, agenţiile guvernamentale, companiile din sectorul căilor ferate, manageri de infrastructură şi forţele poliţieneşti din 23 de ţări europene, asociaţii europene şi internaţionale de căi ferate (CER, EIM şi UIC), Forumul European al Trecerilor la nivel cu calea ferată  (ELCF), Consiliul de Siguranţă a Transportului European (ETSC), Agenţia Europeană a Căilor Ferate (ERA) , precum şi Comisia Europeană şi mass-media.
Ziua Europeană a Siguranţei trecerilor la nivel cu calea ferată” reprezintă  un efort conjugat ce a avut loc după semnarea Cartei Europene de Siguranţă Rutieră semnare care a  angajat  autorităţile din  sectorul  rutier şi cel al căilor ferate privind întreprinderea unor acţiuni susţinute de conştientizare a opiniei publice asupra riscului care există pe trecerile la nivel cu calea ferată.  Acest efort a fost salutat în luna martie a acestui an, de către vicepreşedintele Comisiei Europene de Transport, Antonio Tajani, care a afirmat: „Siguranţa rutieră este o prioritate pentru Comisia Europeană. Este convingerea mea personală că astfel de iniţiative ar trebui încurajate. Sunt sigur că astfel de  acţiuni, precum „Ziua Europeană a Siguranţei trecerilor la nivel cu calea ferată” vor duce la sporirea siguranţei din această zonă .”
Accidentele care au loc pe trecerile la nivel reprezintă 2% din decesele rutiere şi de o treime  din totalul deceselor produse pe căile ferate. Organizaţiile rutiere şi cele ale căilor ferate au recunoscut responsabilitatea comună pe care o au faţă de această problemă,  prin semnarea Cartei Europene de Siguranţă Rutieră . Carta este o iniţiativă a Uniunii Europene şi are drept scop dezvoltarea unor acţiuni concrete şi evaluarea  rezultatelor acestora, precum şi  conştientizarea opiniei publice de necesitatea reducerii accidentelor în trafic, prin schimbul de bune practici de siguranţă în trafic aplicate în Europa, conferind o dimensiune europeană  iniţiativelor individuale sau colective din acest domeniu. 
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA are în derulare programul SAFTY - Asistenţă tehnică pentru îmbunătăţirea siguranţei traficului pe căile ferate române -, finanţat din fonduri PHARE, una din componentele acestui program fiind analiza tehnică a situaţiei existente la trecerile la nivel şi definirea unui pachet de investiţii care să cuprindă cele mai eficiente măsuri pentru reducerea la minim a riscului de accidente la trecerile la nivel, cum ar fi:

  • instalarea de dispozitive automatizate de anunţare a trenurilor la trecerile la nivel care nu sunt echipate cu instalaţii de semnalizare automată;
  • instalarea de bariere cu 4 semicumpene;
  • implementarea de sisteme de supraveghere video;
  • inserare de spatii de separaţie pentru a evita trecerea în zigzag a vehiculelor;
  • desfăşurarea unei campanii de responsabilizare a conducătorilor auto prin mijloacele mass-media.

În ultimii trei ani, la nivel naţional, au fost înregistrate 3.463 de cazuri de lovire a semicumpenelor la instalaţiile de avertizare a apropierii trenurilor, din cauza indisciplinei participanţilor la traficul rutier.
De asemenea, vă informăm că în anul 2008, din cauza neatenţiei participanţilor la trafic, dar şi din cauza ignorării semnalizării la trecerile la nivel cu calea ferată s-au înregistrat 167 loviri a autovehiculelor rutiere de către materialul rulant, iar în trimestrul I al anului 2009 s-au înregistrat 28 loviri a autovehiculelor rutiere de către materialul rulant.

 

22 iunie 2009

Eliberarea legitimaţii de transport pentru beneficiarii Decretului Legii 118/1990, Legii 189/2000 şi OUG 214/1999
S.C. Metrorex S.A. informează publicul călător interesat că, în urma semnării Actului Adiţional de prelungire a Convenţiei Nr. M05.22/2746/2007 încheiată între Metrorex şi Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, referitoare la asigurarea de legitimaţii de transport pentru beneficiarii Decretului Legii 118/1990, Legii 189/2000 şi OUG 214/1999, din data de 22.06.2009 începe distribuirea acestor legitimaţii cu valabilitate 31.12.2009, astfel:

  • pentru literele A - L de început ale numelor beneficiarilor - în staţia Gara de Nord 1 (cap Hotel Ibis) - ghiseul special;
  • pentru literele M - Z de început ale numelor beneficiarilor - la Caseria staţiei Gara de Nord 2.

Programul zilnic de funcţionare al ghişeelor de eliberare  este   8.30 - 15.30. 
Informaţii suplimentare la telefon 021-3360090/5455.

 

19 iunie 2009

Modificări circulaţie trenuri
Pentru adaptarea serviciilor oferite la necesităţile de transport ale publicului călător, începând cu data de 22 iunie 2009, în circulaţia trenurilor de călători se fac următoarele modificări:

  • trenul Accelerat 1671 Bucureşti Nord – Urziceni – Galaţi, va circula ca tren 12671 în relaţia Bucureşti Nord – Ploieşti Sud – Buzău – Galaţi, cu plecare din Bucureşti Nord la ora 09.50 şi  sosire în  Galaţi la ora 13.38;
  • trenul Accelerat 1674 Galaţi – Urziceni – Bucureşti Nord, va circula ca tren 12674 în relaţia Galaţi – Buzău – Ploieşti Sud – Bucureşti Nord, cu plecare din Galaţi la ora 14.10 şi sosire în Bucureşti Nord la ora 18.29.
  • trenurile Accelerat 1931 şi 1932, care circulau în relaţia Iaşi – Cluj Napoca şi retur, anulate în perioada 30 martie – 30 iunie 2009, pentru efectuarea de lucrări la infrastructura feroviară, vor rămâne anulate.

Înainte de efectuarea călătoriei, pasagerii pot solicita informaţii suplimentare la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la tel: 021/9521 în trafic local sau pe site-ul http://www.cfr.ro/calatori/.

 

19 iunie 2009

PHARE 2005 a finanţat elaborarea unei strategii de prevenire a pagubelor produse de inundaţii în sectorul transporturi
La sfârşitul lunii martie 2009 a fost aprobat raportul final al contractului de servicii pentru proiectul “Asistenţă pentru dezvoltarea unei strategii de prevenire a pagubelor produse de inundaţii în sectorul transporturilor”, parte integrantă a programului PHARE Naţional 2005, finanţat de Uniunea Europeană. 
Valoarea contractului, finanţat în totalitate din fonduri nerambursabile PHARE a fost de 1.894.000 EURO şi a fost derulat de firma „AAM Management Information Consulting Ltd” din Ungaria.  
În cadrul proiectului s-a elaborat o strategie de prevenire a pagubelor produse de inundaţii care cuprinde: analiza detaliată a situaţiei actuale a reţelelor de transport, analiza statisticilor referitoare la inundaţii şi un plan de acţiune. Totodată, în cadrul proiectului au fost instruiţi un număr de aproximativ 34 de reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi ai celorlalţi Beneficiari.
Beneficiarii acestui proiect sunt Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin direcţiile de specialitate, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. şi Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A., autorităţi competente în domeniul infrastructurii de transport.
Durata de implementare a acestui proiect a fost de un an.
Date identificare proiect:Europeaid/124592/D/SER/RO, PHARE RO 2005/017.690.01.02.
Pentru informaţii şi sesizări despre programele PHARE contactaţi cfcu.phare@mfinante.ro
Persoane de contact:
Carmen CRECI, Director Direcţia Monitorizare, DGRFE, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii,
e-mail carmen.creci@mt.ro

 

19 iunie 2009

PHARE 2006 a finanţat dezvoltarea unui sistem eficient şi modern de management al accidentelor rutiere în Bucureşti
Contractele aferente loturilor 2 şi 3 din proiectul “Dezvoltarea unui sistem eficient şi modern de management al accidentelor rutiere în Bucureşti – Tehnică Specială şi Birotică”, proiect finanţat prin Programul Phare 2006, au fost finalizate în data de 19 martie 2009, respectiv 6 aprilie 2009, cu două luni înainte de termenul stabilit iniţial.
Aceste contracte au fost semnate la sfârşitul anului 2008 cu S.C Pragma Computers SRL şi au avut o valoare de 250.378,56 euro, fără TVA, reprezentând 72,22% fonduri nerambursabile PHARE şi 27,78% cofinanţare asigurată din Fondul Naţional.
Echipamentele achiziţionate în cadrul acestor contracte vor contribui la asigurarea unui sistem eficient şi modern de management al accidentelor rutiere în Bucureşti, în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene.
Beneficiarul proiectului este Ministerul Administraţiei şi Internelor – Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Autoritatea de Implementare fiind Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
Durata de implementare a contractelor a fost de şase luni.
Date identificare proiect: PHARE RO 2006/018 – 147.03.10.01.03, Cod SEAP 66855/21.10.2008
Pentru informaţii si sesizări despre programele PHARE contactaţi cfcu.phare@mfinante.ro
Persoane de contact:
Carmen CRECI, Director Direcţia Monitorizare, DGRFE, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii,
e-mail carmen.creci@mt.ro

 

18 iunie 2009

Drept la replică Bogdan Niculescu Duvăz
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, îşi exprimă suprinderea faţă de replica domnului Bogdan Niculescu Duvăz, purtător de cuvânt al PSD, care, în cursul zilei de joi, a afirmat că "Domnul Berceanu nu se poate spăla pe mâini, spunând că el doar a făcut o numire, la recomandarea sau propunerea PSD, aşa cum stipulează protocolul coaliţiei. Dacă era propus un infractor de drept comun, ce făcea, îl numea? Dacă există o problemă reală sau o suspiciune (în cazul unei numiri la recomandarea PSD, n.r.), Berceanu nu se poate face că nu există",
Intrigat de afirmaţia purtătorului de cuvânt al PSD, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, se întreabă dacă domnul Bogdan Niculescu Duvăz ştie că însuşi preşedintele PSD este cel care a semnat recomandarea de susţinere a lui Sorinel Ciobanu pentru funcţia de director general al Aeroportului Internaţional Henri Coandă.
Menţionăm că, după cum se poate vedea în documentul pe care îl ataşăm acestui comunicat, propunerea de susţinere a domnului Sorinel Ciobanu este semnată şi asumată personal chiar de către domnul Mircea Geoană.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, precizează că, în cazul în care această propunere de susţinere este considerată ca fiind nulă de către partenerii de guvernare, este dispus să îl schimbe din funcţie pe Sorinel Ciobanu.

 

18 iunie 2009

Restricţie de circulaţie pe DN 7, în perioada 20 - 21 iunie 2009, pe sectorul cuprins între localităţile Deva (jud. Hunedoara) şi Arad (jud. Arad)
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA anunţă conducătorii auto că în perioada 20.06.2009, ora 0000 – 21.06.2009, ora 2400, circulaţia pentru toate categoriile de vehicule rutiere va fi închisă pe DN 7, sectorul cuprins între km 393 + 000 ( Deva, jud. Hunedoara) şi km 539 + 150 (Arad, jud. Arad).
Restricţia de circulaţie este impusă în vederea executării lucrărilor de înlocuire a podeţelor situate pe DN 7, la km 411+691 (judeţul Hunedoara) şi km 473+213 (judeţul Arad), precum şi pentru executarea lucrărilor la trecerea la nivel cu calea ferată Păuliş – Arad, la km 538+600.
În această perioadă traficul rutier se va desfăşura deviat, pe următoarele variante:

  • Relaţia Nădlac – Arad – Deva

 DN 7 (Nădlac – Arad) – DN 69 (Arad - Timişoara) – DN 6 (Timişoara - Lugoj – Caransebeş) – DN 68 (Caransebeş - Haţeg) – DN 66 (Haţeg - Simeria) – DN 7 (Simeria - Deva).

  • Relaţia Deva – Arad

 DN 76 (Deva – Brad – Vârfurile) – DN 79A (Vârfurile – Ineu - Chişineu Criş) – DN 79 (Chişineu Criş – Arad ).

  • Relaţia Vărşand – Deva, pe ambele sensuri

 DN 79A (Vărşand – Chişineu Criş – Ineu – Vârfurile) – DN 76 (Vârfurile - Brad – Deva).
În perioada în care vor fi instituite restricţii,  circulaţia riveranilor va fi permisă pe următoarele sectoare ale DN 7: km 393+000 – km 411+670, km 411+720 – km 473+200, km 473+230 – km 538+570, km 538+630 – km 539+150.
Face excepţie sectorul km 473+230 + km 539+150 pentru care, în data de 21.06.2009, în intervalul orar 0000 – 0400, circulaţia riveranilor va fi restricţionată ca urmare a lucrărilor de la km 538+600.  În intervalul menţionat riveranii cu vehicule având înălţimea totală mai mică de 4,5 m şi sarcina maximă pe axa simplă de 8,00 t, vor putea circula deviat, în ambele sensuri, pe traseul:

  • DN 7, km 520+410 (Păuliş) – DJ 708B (Păuliş - Şiria) – DJ 709 (Şiria - Arad) – DN 7 (Arad km 540+479).

Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, la numerele de telefon 9360; 021/318.66.09; 318.66.31 sau pot accesa pagina de internet a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (www.cnadnr.ro/ Situaţia Drumurilor Naţionale).

 

18 iunie 2009

Radu Berceanu a numit în funcţie noii directori generali ai Aeroporturilor Internaţionale “Henri Coandă” Otopeni şi “Aurel Vlaicu” Băneasa
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că a decis schimbarea din funcţie a directorilor generali ai Aeroporturilor Internaţionale “Henri Coandă”- Otopeni şi “Aurel Vlaicu” - Băneasa.
„La Aeroportul Băneasa va fi director domnul George Mihalcea, care a lucrat la KLM şi la Lufthansa, curriculum vitae îl recomandă pentru o astfel de funcţie, prin prisma experienţei, a cursurilor şi a şcolilor pe care le-a absolvit. La Aeroportul Otopeni va fi director domnul Sorinel Ciobanu. Dânsul, mai demult, a lucrat la Aeroportul Băneasa, dar, de asemenea, este un om care de foarte multă vreme se ocupă de organizarea aeroportuară, absolvind multe cursuri, şcoli, management aeronautic, marketing în aviaţie, securitate aeroportuară, în diverse locuri, majoritatea în străinătate”, a anunţat Radu Berceanu.
Ministrul Transporturilor a precizat că noii directori generali vor avea de gestionat mai multe probleme: „relaţia dintre taximetre şi bişniţari, serviciile pentru pasageri şi calitatea acestor servicii, astfel încât să ne apropiem mai repede de un standard cerut de nivelul de trafic”.
„Încercăm să trecem de la o activitate bună la o activitate şi mai bună. Eu, în general, pot schimba directori foarte buni cu directori şi mai buni. Nu trebuie neapărat să reproşez ceva. Activitatea pe care au desfăşurat-o cei pe care i-am schimbat a avut plusuri şi minusuri. Consider că trebuie să încercăm să numim persoane care să dea un suflu nou şi să facă activitatea de acolo mai bună decât în prezent”, a spus Radu Berceanu.
Întrebat de jurnalişti a cui este responsabilitatea pentru desemnarea lui Sorinel Ciobanu ca director general al Aeroportului Internaţional Otopeni, ministrul Radu Berceanu a răspuns: „Responsabilitatea de a face propuneri acolo a revenit colegilor noştri de la PSD, prin discuţiile de la formarea Coaliţiei PDL-PSD. Eu am încercat, din diversele variante pe care dânşii le-au avansat, să am o variantă, care, chiar dacă are această susţinere politică, are mult mai mult susţinerea profesionalismului, a experienţei. Principalul element în analiza mea este legat de faptul că persoana propusă îndeplineşte condiţiile profesionale de a fi conducătorul unui aeroport”.
Video

 

18 iunie 2009

Radu Berceanu: Compania Aeroporturi Bucureşti se va realiza prin unificarea Otopeni cu Băneasa, linia de metrou Bucureşti – Otopeni va uni Gara de Nord cu Aeroportul Henri Coandă
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că printre obiectivele mandatului său se numără realizarea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti SA, dar şi proiectul liniei de metrou Bucureşti-Otopeni.
„Directorii aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Otopeni şi Aurel Vlaicu Băneasa trebuie să colaboreze, pentru a se finaliza proiectul Companiei Aeroporturi Bucureşti SA, formată din unificarea aeroporturilor”, a anunţat Radu Berceanu.
„Cele două aeroporturi vor avea conduceri separate pentru activitatea curentă. Ele vor avea şi o conducere care se va preocupa de politica referitoare la activitatea de transport aerian în zona Bucureşti, unde traficul este deja foarte crescut şi unde trebuie să luăm măsuri unitare în favoarea pasagerilor, al căror număr depăşeşte 6 milioane pe an, la cele 2 aeroporturi, cumulat”, a spus ministrul.
Radu Berceanu a arătat acest model al unei companii aeroportuare al capitalelor există în aproape toate statele vestice.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii a precizat, totodată, că a dat toate aprobările necesare pentru o nouă etapă de dezvoltare a terminalului de la Aeroportul Otopeni.
„Trebuie să decidem şi lucruri cumva mai de perspectivă: Aeroportul Otopeni se va afla în câţiva ani între două autostrazi, sau, mai bine zis, de o parte este DN 1, care are trei benzi pe sens, şi, de cealalta parte va trece Autostrada Bucureşti – Ploieşti, care are de asemenea, trei benzi pe sens. Trebuie să prevedem modul în care se va dezvolta aeroportul, astfel încât accesul călătorilor la toate mijloacele de transport să fie cât mai bun”, a susţinut Radu Berceanu.
Pe de altă parte, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii a punctat şi proiectul prin care Aeroportul Otopeni va fi legat de Bucureşti printr-o linie de metrou.
„Este un proiect care va începe cu o sumă de 300 milioane de euro, pe care îi avem deja de la banca japoneză de investiţii. Proiectul a fost transferat de la Primăria Capitalei, care nu avea posibilitatea să se ocupe de această chestiune. Totalul se va ridica, probabil, undeva la 1 miliard de euro”, a spus Berceanu.
Ministrul a completat că, după ce proiectul acestei liniei de metrou va fi iniţiat, va discuta cu mai multe instituţii financiare pentru a acoperi suma necesară.
„Este un proiect mult mai conturat, dar şi mai modern, de acces de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni. Îl vom lansa în parteneriat public.-privat. Vom iniţia astfel un plan coerent de dezvoltare a celor două aeroporturi, Otopeni şi Băneasa, un plan foarte clar programat pentru următorii 10-15 ani, prin care  călătorii de pe Otopeni vo avea acces la trasee feroviare şi de metrou”, a spus Radu Berceanu.

 

15 iunie 2009

Trenuri suplimentare în perioada estivală
În perioada estivală se introduc suplimentar 22 trenuri Rapid, 14 trenuri Accelerat şi 6 trenuri Personal, care vor asigura legătura directă între principalele oraşe din ţară şi litoralul românesc: Bucureşti, Arad, Craiova, Timişoara, Deva, Reşita, Braşov, Sibiu, Târgu Mureş, Cluj Napoca, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Galaţi, Iaşi, Suceava, Botoşani. Trenurile cu destinaţii şi orarii plecări/sosiri sunt prezentate în anexă.
De asemenea, în aceeaşi perioadă se va asigura serviciul de transport cu vagoane de dormit şi cuşete pe următoarele rute directe: Satu Mare – Mangalia, Sighetul Marmaţiei – Mangalia, Oradea – Constanţa, Cluj Napoca – Mangalia, Timişoara – Mangalia, Suceava – Mangalia şi Arad – Constanţa.
Reamintim călătorilor că pot beneficia de ofertele comerciale care acordă reduceri la transport:

  1. „Minigrup 2 – 5” este destinată celor care călătoresc în grupuri mici (de 2 - 5 persoane) şi este valabilă în toate zilele săptămânii, mai puţin în zilele de vineri şi duminică, cu reduceri între 10 % şi 25 %
  2. „cartea VSD” (vineri, sâmbătă, duminică) valabilă în week-end, cu reduceri între 25 % şi 60%
  3. „călătoria dus-întors”  cu o reducere de 10% .

Câteva dintre facilităţile de care călătorii pot beneficia:

  1. rezervări cu 30 de zile anticipaţie, atât la casele de bilete din principalele gări din ţară (inclusiv în cele de pe Litoral), cât şi la agenţiile de voiaj CFR;
  2. rezervare telefonică în ziua plecării trenului la vagoanele clasa 1-a şi a 2-a, din principalele oraşe ale ţării, la numerele de tel: 021 9522 pentru plecările din Bucureşti – Gara de Nord; 0268 421 700 pentru plecările din Braşov; 0232 202 777 pentru plecările din Iaşi; 0264 952 pentru plecările din Cluj Napoca; 0727 999 952 pentru plecările din Constanţa, 0236 496 000 pentru plecările din Galaţi, 0256 200 457 pentru plecările din Timişoara Nord;
  3. revervarea on-line a locurilor, accesând site-ul companiei http://www.cfr.ro/calatori/.

Agenţiile de voiaj CFR de pe litoral în perioada 15 iunie – 31 august 2009 au următorul program:


Agenţia voiaj CFR

Perioada
15 – 30 iunie

Perioada
1 iulie – 31 august

Mamaia,  Eforie Nord, Constanţa, Mangalia

 

L-S: 07.30-20.30; D: închis

 

L-S: 07.30-20.30
D: 09.00-16.30

Eforie Sud, Neptun

L-S: 08.30-16.00; D: închis

Costineşti

L-S: 09.00-16.30; D: închis

În luna septembrie, acestea vor funcţiona după un program ce va fi comunicat ulterior.
Pentru asigurarea unei călătorii confortabile şi evitarea aglomeraţiei din staţiile şi agenţiile de voiaj, CFR Călători recomandă călătorilor să rezerve din timp biletele de călătorie. Rezervarea se poate face cu anticipaţie, atât la casele de bilete din toate staţiile de cale ferată în care se emit electronic legitimaţii de călătorie, cât şi la casele de bilete din agenţii.
Informaţii legate de orarii, tarife, circulaţia trenurilor, oferte, etc. sunt disponibile la telefon 021/9521-în trafic local şi pe site-ul http://www.cfr.ro/calatori/
Anexa

 

12 iunie 2009

Zbor aeronava Vlaicu II - Torino
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, participă, vineri, 12 iunie, la „World Air Games”, la Torino, Italia. Cea de-a treia ediţie a „Jocurilor Aeriene Mondiale” se desfăşoară sub egida Federaţiei Internaţionale Aeronautice (FAI), care, în anul 1995, a lansat această iniţiativă în spiritul Mişcării Olimpice Internaţionale.
Unul dintre marile succese ale „World Air Games” a fost aeronava „Vlaicu II”, o replică a avionului pe care Aurel Vlaicu l-a construit în anul 1911.
Această aeronavă, proiectată după schiţele lui Aurel Vlaicu, va efectua un zbor demonstrativ în cadrul „World Air Games” de la Torino.
Replica lui „Vlaicu II” este construită din duraluminiu şi inox, cântărind 400 kg – dublu faţă de varianta originală confecţionată în mare parte din lemn de frasin şi de rezonanţă. Masa suplimentară a avionului modern e compensată de un motor tipic de avion ultrauşor, care dezvoltă o putere de 102 CP, comparativ cu cei 50 CP ai avionului „Vlaicu II” construit în 1910-1911. Elicele din fag, cu diametrul de 2,4 m, sunt singurele piese din lemn care se păstrează la ambele variante ale lui „Vlaicu II”.
Ampenajul nu este situat în spatele fuselajului, ca la celelalte avioane, ci este pus în faţă. Elicea faţă este compensată de o elice spate, care se roteşte în sens contrar pentru a anula mişcarea de vrie, iar transmisia se face prin lanţuri, ca la motociclete. Avionul se pilotează cu un volan, dar, spre deosebire de automobil, prin învârtire la dreapta/stânga execută urcarea/coborârea avionului, iar prin deplasarea volanului în plan orizontal la dreapta/stânga virează stânga/dreapta.
„World Air Games” include 10 discipline sportive: aeromodelism, expoziţie de aeronave, acrobaţii aeriene, paraşutism, avioane experimentale, zbor cu balonul, etc.

 

12 iunie 2009

Luni, 15 iunie 2009, ora 10.00, la Hotel Howard Johnson Grand Plaza, Bucureşti, va avea loc Sesiunea de deschidere a Seminarului naţional tripartit din cadrul Proiectului Organizaţiei Internaţionale a Muncii de cooperare tehnică ce vizează, Consolidarea capacităţii partenerilor sociali din sectorul transportului rutier din România de a se implica într-un dialog social eficient şi constructiv la nivel internaţional, naţional şi la nivel de întreprinderi” ce se va desfăşura în perioada 15-19 iunie 2009.
În cadrul acestui proiect vor fi prezentate metodele şi instrumentele utilizate de Organizaţia Internaţională a Muncii în domeniul dialogului social inclusiv cele specifice desfăşurării acestui proces în sectorul transportului rutier.
La eveniment vor participa, din partea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, secretarii de stat Valentin Preda şi Eusebiu Pistru, din partea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, secretarul de stat Valentin Mocanu, din partea Organizaţiei Internaţionale a Muncii Marios Meletiou, precum şi reprezentanţi ai confederaţiilor patronale şi ai sindicatelor.

 

11 iunie 2009

Modificări în circulaţia trenurilor de călători

  • În zilele de 18/19 şi 19/20 iunie 2009, va circula suplimentar trenul Accelerat 13531 pe relaţia Bucureşti Nord (plecare 22.20) – Braşov (plecare 01.17) – Cluj Napoca (plecare 07.37) – Oradea (plecare 11.28) – Satu Mare (sosire 13.51). Garnitura este formată numai din vagoane de dormit şi cuşetă.
  • Pentru continuarea efectuării lucrărilor la infrastructura feroviară între Arad şi Timişoara, trenurile Intercity 231/231-2 şi 234-1/234 Cluj Napoca – Arad – Timişoara Nord şi retur, se vor menţine anulate pe relaţia Arad – Timişoara Nord şi retur, şi vor circula normal pe relaţia Cluj Napoca – Arad  şi retur.
  • Trenurile Rapid 641 şi 642 (ramuri ale trenurilor 407-2 şi 406-1 Braşov – Deda – Budapesta şi retur) care circulă pe relaţia Deda – Târgu Mureş şi retur, vor fi anulate în perioada 18 iunie – 23  septembrie 2009.

Înainte de efectuarea călătoriei, pasagerii pot solicita informaţii suplimentare la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la tel: 021/9521 în trafic local sau pe site-ul  http://www.cfr.ro/calatori/

 

10 iunie 2009

Circulaţie restricţionată pe DN6 (E70), în perioada 16 – 18 iunie 2009 în comuna Drăgăneşti Vlaşca, judeţul Teleorman
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA anunţă participanţii la trafic că, în perioada 16–18 iunie 2009, pe raza comunei Drăgăneşti Vlaşca, judeţul Teleorman, pe drumul naţional DN 6 se vor institui restricţii de circulaţie, astfel:

  • În data de 16.06.2009 circulaţia vehiculelor rutiere va fi închisă pe DN 6, km 62+532 în intervalul orar 0630 - 1830. În această perioadă traficul se va desfăşura deviat, în ambele sensuri, pe traseul DN 6 km 61+250 – DJ 503 (Drăgăneşti Vlaşca – Târnava) – DC 18 (Târnava – Comoara) –
    DN 6 km 62+950.
  • În zilele de 17 şi 18.06.2009, pe sectorul de drum menţionat se vor institui restricţii alternativ, pe câte un sens de circulaţie. În această perioadă, traficul rutier se va desfăşura alternativ, în ambele sensuri, pe banda deschisă circulaţiei.

Restricţiile sunt impuse în vederea executării lucrărilor pentru obiectivul „Reparaţie trecere la nivel –
DN 6 (E70), km 62+550 cu linia de cale ferată Videle – Giurgiu la km 41+210, pe raza comunei Drăganeşti Vlaşca, judeţul Teleorman”.
Dirijarea şi informarea participanţilor la trafic va fi realizată prin indicatoare rutiere şi piloţi de circulaţie care se vor afla în permanenţă la capetele sectorului de drum restricţionat. Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, la numerele de telefon 9360; 021/318.66.09; 318.66.31 sau pot accesa pagina de internet a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (www.cnadnr.ro/ Situaţia Drumurilor Naţionale).

 

10 iunie 2009

Precizare
Conducerea Companiei Naţionale de Căi Ferate “CFR” SA a informat sindicatele feroviare, încă de săptămâna trecută, că se confruntă cu greutăţi financiare foarte mari, şi că transferurile bancare pentru plata salariilor se vor face eşalonat, şi anume:

  • în data de 9.06.2009 fiind virate salariile pentru regionalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Braşov
  • în data de 10.06.2009 fiind viraţi banii pentru plata salariilor din regionalele Timişoara, Craiova, Constanţa şi Galaţi

Aceasta fiind situaţia, administraţia consideră că protestul spontan al impiegaţilor din regionalele Bucureşti şi Constanţa nu este justificat, cu atât mai mult cu cât astfel de manifestări produc efecte negative care se repercutează tot asupra feroviarilor.
Astfel, din cauza protestului care a avut loc în această dimineaţă, între orele 10.00 – 11.25, a fost afectată circulaţia a 25 de trenuri, care au înregistrat întârzieri de 30 până la 90 de minute, ceea ce înseamnă noi probleme financiare pentru companie, cu consecinţele de rigoare asupra salariilor în perioada următoare.

 

5 iunie 2009

Deces Comandant Aerodrom Clinceni
Comandantul Aerodromului Clinceni, Mihai Dobre, a decedat în această seară, in jurul orelor 20.00, în urma prăbuşirii avionul Extra 300 L cu care efectua un zbor de antrenament.
La aproximativ 10 minute de la decolarea de pe Aerodromul Clinceni, una dintre comenzi s-a blocat, pilotul nu a mai putut să o redreseze, avionul a intrat în vrie şi s-a prăbuşit la aproximativ 1 km de pistă. Avionul a luat foc la impactul cu solul.
La locul accidentului s-a deplasat o comisie de anchetă a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
Mihai Dobre avea 24 de ani şi era component al echipei de înaltă acrobaţie aviatică. El efectua un zbor de antrenament pentru demonstraţia aeronautică ce urma să aibă loc sâmbătă.
În urma acestui accident tragic, DEMONSTRAŢIA AERONAUTICĂ A FOST ANULATĂ.
Ne exprimăm întreaga compasiune şi transmitem sincere condoleanţe familiei comandantului Mihai Dobre pentru imensa durere prin care trece.
Dumnezeu să îl ierte!

 

5 iunie 2009

Vizită pe Centura de Nord a Bucureştiului şi pe Autostrada Bucureşti - Ploieşti
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, împreună cu premierul Emil Boc au vizitat vineri, 5 iunie 2009, Centura de Nord a Bucureştiului şi Tronsonul Bucureşti-Ploieşti al  Autostrăzii Bucureşti - Braşov.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat că a încheiat două memorandumuri cu BCR şi BRD pentru finanţarea, prin împrumuturi pe termen scurt, a unor lucrări de infrastructură: ”Cele două bănci vor acorda împrumuturi pe termen scurt, pentru că noi trebuie să asigurăm lichiditate pentru constructori, iar banii vor fi ulterior primiţi de bănci de la buget".
Radu Berceanu a precizat că în toamna anului 2009 vor fi finalizaţi 30 de kilometri ai Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti. Ministrul a dat asigurări că ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va găsi fonduri suplimentare, prin identificarea unor soluţii alternative de finanţare, precum memorandumurile încheiate cu cele două bănci comerciale.
Ministrul Radu Berceanu a arătat că pentru exproprierile de pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti, 96 la sută din terenul necesar este deja asigurat, existând însă un litigiu în legătură cu câteva case din localitatea Bărcăneşti, care va fi soluţionat în perioada următoare.
Radu Berceanu a dat asigurări că anul acesta se va finaliza şi o parte a Centurii Bucureşti: „Vreau să ştie toata lumea că am dorit să mergem cu lucrarea înainte. Mai sunt echipe de la Electrica sau de la firme specializate care lucrează, dar nu ne afectează. Am auzit la TV că a ramas un stâlp pe mijocul autostrazii. Sunt doi metri pătraţi, care, atunci când Electrica va rezolva problema, şi noi ne vom termina treaba noastră. Nu am vrut sa stăm, să facem totul în serie, am vrut sa mergem în paralel”.

 

5 iunie 2009

Ridicarea restricţiei de circulaţie pe DN 57, în localitatea Jamu Mare, judeţul Timiş
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA anunţă încetarea restricţiei de circualţie pe DN 57, pe sectorul de drum cuprins între km 153+000 – km 200+742 pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată de până la 12,5 tone.
Circulaţia se desfăşoară alternativ, pe o jumătate de parte carosabilă. Restricţia este impusă ca urmare a lucrărilor de consolidare a podului de la km 188+363, peste râul Semiţa, sectorul de drum fiind semnalizat corespunzător.
Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, la numerele de telefon 9360; 021/318.66.09; 318.66.31 sau pot accesa pagina de internet a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (www.cnadnr.ro/ Situaţia Drumurilor Naţionale).

 

5 iunie 2009

Prelungire traseu trenuri estivale
  1. Referitor la sezonul estival 2009, trenurile Rapid 936/936-1 şi 935-2/935 anunţate că vor circula în perioada 19/20 iunie – 13/14 septembrie, pe relaţia Cluj Napoca –  Mangalia şi retur, se vor prelungi până /de la Oradea şi vor circula pe distanţa Oradea – Cluj Napoca - Mangalia şi retur astfel:
    • Rapid 936/936-1: Oradea (plecare 16.48) – Cluj Napoca (sosire 20.05/ plecare 20.25) – Mangalia  (sosire 12.22)
    • Rapid 935-2/935: Mangalia (plecare 21.09) – Cluj Napoca (sosire 13.09/ plecare 13.27) – Oradea (sosire 16.31)
  2. Trenurile Accelerat 1938 şi 1935 care circulă pe relaţia Oradea – Cluj Napoca şi retur, vor fi anulate  în perioada 1 iulie – 12 septembrie 2009.
  3.  Trenul rapid 827 care circulă pe relaţia Bucureşti Nord – Sibiu, va opri şi în staţia Câmpina începand cu data de 8 iunie 2009, astfel: Bucureşti Nord (plecare 15.30) - Câmpina (sosire 16.34/ plecare 16.35) – Sibiu (sosire 20.57).

Pentru asigurarea unei călătorii confortabile şi evitarea aglomeraţiei din staţiile şi agenţiile de voiaj, CFR Călători recomandă pasagerilor să rezerve din timp biletele de călătorie. Rezervarea se poate face cu anticipaţie, atât la casele de bilete din toate staţiile de cale ferată în care se emit electronic legitimaţii de călătorie, cât şi la casele de bilete din agenţii.
Informaţii legate de orarii, tarife, circulaţia trenurilor, oferte, etc. sunt disponibile la telefon 021/9521-în trafic local şi pe site-ul http://www.cfr.ro/calatori/.

 

2 iunie 2009

Trenuri suplimentare cu ocazia Sărbătorii Rusaliilor
În perioada 04 – 08 iunie 2009, cu ocazia Sărbătorii Rusaliilor, vor fi introduse în circulaţie 23 de trenuri suplimentare după cum urmează:

  • tren rapid 13681 Bucureşti Nord (plecare 14.00) – Constanţa – Mangalia (sosire 19.39), în perioada 4 - 7 iunie
  • trenul rapid 13684 Mangalia (plecare 06.10) – Constanţa – Bucureşti Nord (sosire 12.30), în perioada 5 - 8 iunie
  • trenurile: rapid 13581 Bucureşti Nord (plecare 07.45) – Constanţa – Mangalia (sosire 13.28) şi rapid 13582 Mangalia (plecare 15.22) – Constanţa – Bucureşti Nord (sosire 21.22), în perioada 5 - 8 iunie
  • trenurile: rapid 853 Vatra Dornei (plecare 18.20) – Cluj Napoca (sosire 21.53) şi rapid 854 Cluj Napoca  (plecare 06.00) – Vatra Dornei (sosire 09.46), în data de 8 iunie
  • trenurile: rapid 631/631/2 Craiova (plecare 05.05) – Cluj Napoca (sosire 12.51) şi rapid 632/632-1 Cluj  Napoca (plecare 14.48) – Craiova (sosire 22.42), în perioada 5 - 8 iunie
  • trenul rapid 798 Craiova  (plecare 13.20) - Bucureşti Nord (sosire 16.16), în data de 8 iunie
  • trenul accelerat 1678 în relaţia Mărăşeşti (plecare 17.20) – Bucureşti Nord (sosire 21.01), în data de 8 iunie
  • trenurile: accelerat 1859 Iaşi (plecare 08.00) - Vatra Dornei (sosire 12.17) şi accelerat 1858 Vatra Dornei (plecare 16.08) –  Iaşi (sosire 20.23), în data de 8 iunie
  • trenurile: accelerat 1866/1866-1 Galaţi (plecare 11.50) - Iaşi (sosire 16.07) şi accelerat 1865-2/1865 Iaşi (plecare 10.25) – Galaţi (sosire 14.42), în perioada 5- 8 iunie
  • trenurile: accelerat 13931 Iaşi (plecare 10.32) – Suceava – Cluj Napoca (sosire 19.19) şi accelerat 13932 Cluj Napoca (plecare 09.05) – Suceava – Iaşi (sosire 17.33), în perioada  5 - 8 iunie
  • trenul accelerat 11834 Braşov (plecare 18.05) – Bucureşti Nord (sosire 21.33), în  perioada 5 -  8 iunie
  • trenul accelerat 11655 Bucureşti Nord (plecare 15.50) – Bacău (sosire 20.38),  în zilele de 4 şi  5 iunie
  • trenul accelerat 11656 Bacău (plecare 21.00) – Bucureşti Nord (sosire 02.02) în zilele de 4/5 si  5/6 iunie
  • trenurile: personal 9333 Bucureşti Basarab (plecare 17.22) – Roşiori Nord (sosire 19.05) şi personal 9334 Roşiori Nord  (plecare 19.48) - Bucureşti Basarab (sosire 21.37), în zilele de 5 şi 8 iunie
  • trenurile: personal 2024-1/2024 Timişoara Nord (plecare 13.35) – Petroşani (plecare 19.28) şi personal 2023/2023-2  Petroşani (plecare 00.17)–Timişoara Nord (sosire 07.17), vor circula suplimentar în relaţia Petroşani – Târgu Jiu şi retur, în zilele de 5 şi 8 iunie

De asemenea, în aceeaşi perioadă vor fi suplimentate cu vagoane trenurile în relaţiile: Bucureşti – Cluj, Iaşi, Suceava, Timişoara Nord, Braşov, Tîrgu Jiu, Deva, Craiova, Galaţi, Constanţa, Mangalia;Timişoara Nord – Târgu Mureş, Craiova, Iaşi etc.
Anulări temporare de trenuri:

  • trenurile intercity 231/231-2 şi intercity 234-1/234 Cluj Napoca – Arad şi retur, în data de 7 iunie
  • trenul intercity 233/233-2 Cluj Napoca – Timişoara Nord, în zilele 6 şi 7 iunie
  • trenul intercity 232-1/232 Timişoara Nord - Cluj Napoca, în zilele de 7 şi 8 iunie
  • trenul intercity 561 Bucureşti Nord – Iaşi, în data de 7 iunie
  • trenul intercity 562 Iaşi – Bucureşti Nord, în data de 8 iunie
  • trenurile intercity 555 şi intercity 556 Bucureşti Nord – Bacău şi retur, în data de 7 iunie
  • trenul intercity 559 (ramura de la trenul 557) Adjud – Comăneşti, în data de 7 iunie
  • trenul intercity 550 (ramură pentru tren 558) Comăneşti – Adjud, în data de 8 iunie
  • trenul 681 Bucureşti Nord – Constanţa, în perioada 4-7 iunie
  • trenul 684 Constanţa - Bucureşti Nord, în perioada 5-8 iunie
  • trenurile rapid 798 şi rapid 795 Craiova – Bucureşti Nord şi retur, în 7 iunie
  • trenul rapid 794 Craiova – Bucureşti Nord, în data de 8 iunie
  • trenul rapid 825 Bucureşti Nord – Râmnicu Vâlcea, în zilele de 6 şi 7 iunie
  • trenul rapid 820 Păuşa – Bucureşti Nord, în zilele 7 şi 8 iunie
  • trenul rapid 838/838-1 Cluj Napoca – Târgu Jiu, în zilele 6 şi 7 iunie
  • trenul rapid 839/839-2 Targu Jiu – Cluj Napoca, în zilele de 7 şi 8 iunie
  • trenurile rapid 844/844-1 şi rapid 845/845-2 Cluj Napoca – Satu Mare şi retur, în data de 7 iunie
  • trenurile accelerat 1537 şi accelerat 1538 Floreşti Prahova – Bucureşti Nord şi retur, în data de 8 iunie
  • trenul accelerat 1539 Bucureşti Nord – Ploieşti Sud, în data de 7 iunie
  • trenul accelerat 1532/1532-1 Ploieşti Sud – Bucureşti Nord, în data de 8 iunie
  • trenurile accelerat 1535 şi accelerat 1536-1/1536 Bucureşti Nord – Ploieşti Sud şi retur, în 6, 7 şi 8 iunie
  • trenul accelerat 1553 Bucureşti Nord – Buzău, în data de 7 iunie
  • trenul accelerat 1554 Buzău – Bucureşti Nord, în data de 8 iunie
  • trenurile accelerat 1637 şi accelerat 1638 Braşov – Cluj Napoca şi retur, în data de 7 iunie
  • trenurile accelerat 1671 şi accelerat 1674 Bucureşti Nord – Galaţi şi retur, în data de 7 iunie
  • trenul accelerat 1678 Mărăşeşti – Bucureşti Nord, în 7 data de iunie
  • trenul accelerat 1693 Craiova – Timişoara Nord, în 7 data de iunie
  • trenul accelerat 1694 Timişoara Nord – Craiova, în data de 7/8 iunie
  • trenul accelerat 1788 Piteşti – Bucureşti Nord, în zilele de 7 şi 8 iunie
  • trenurile accelerat 1795 şi accelerat 1798 Bucureşti Nord – Piatra Olt şi retur, în data de 7 iunie
  • trenul accelerat 1761-2/1761 Timişoara Nord – Reşiţa Sud, în data de 7 iunie
  • trenul accelerat 1762/1762-1 Reşiţa Sud – Timişoara Nord, în data de 8 iunie
  • trenurile accelerat 1881 (ramură de la trenul 1891) şi accelerat 1884 (ramură pentru trenul 1790) Titu – Pietroşiţa şi retur, în zilele de 6, 7 şi 8 iunie
  • trenurile accelerat 1991 (ramura de la trenul 1891) şi accelerat 1994 (ramură pentru trenul 1792) Goleşti – Câmpulung şi retur, în zilele de 6, 7 şi 8 iunie
  • trenul accelerat 1995 (ramura de la trenul 1895) Goleşti – Câmpulung, în zilele de 6 şi 7  iunie
  • trenul accelerat 1992 (ramura pentru trenul 1892) Câmpulung – Goleşti, în zilele de 7 şi 8 iunie
  • trenurile accelerat 1935 şi accelerat 1937 Cluj Napoca – Oradea, în data de 6 iunie
  • trenul accelerat 1936 Oradea – Cluj Napoca, în data de 7 iunie
  • trenurile accelerat 1947 şi accelerat 1946 Timişoara Nord – Oradea şi retur, în zilele de 7 şi 8 iunie
  • trenurile accelerat 10571 şi accelerat 10572 Bucureşti Nord – Galaţi şi retur, în data de 8 iunie
  • trenurile accelerat 12673 şi accelerat 12672 Bucureşti Nord – Galaţi şi retur, în data de 7 iunie
  • trenul accelerat 1887 (ramura de la trenul 1895) Titu – Târgovişte, în zilele de 6 şi 7 iunie
  • trenul accelerat 1882 (ramura pentru trenul 1788) Târgovişte – Titu, în zilele de 7 şi 8 iunie.

Pentru asigurarea unei călătorii confortabile şi evitarea aglomeraţiei din staţiile şi agenţiile de voiaj, CFR Călători recomandă pasagerilor să rezerve din timp biletele de călătorie. Rezervarea se poate face cu anticipaţie, atât la casele de bilete din toate staţiile de cale ferată în care se emit electronic legitimaţii de călătorie, cât şi la casele de bilete din agenţii.
Informaţii legate de orarii, tarife, circulaţia trenurilor, oferte, etc. sunt disponibile la telefon 021/9521-în trafic local şi pe site-ul http://www.cfr.ro/calatori/.

 

2 iunie 2009

Circulaţie restricţionată pe DN 57, în localitatea Jamu Mare, judeţul Timiş
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA anunţă participanţii la trafic că DN 57, pe sectorul de drum cuprins între km 153+000 – km 200+742, este restricţionat circulaţiei vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
Ca urmare a ploilor abundente din ultima perioadă, la km 188+363,  s-a produs surparea racordului dintre podul peste râul Semiţa şi drumul naţional.
În perioada restricţionată, circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone se poate desfăşura deviat, în ambele sensuri, pe următoarea rută ocolitoare:

  • DN 57 km 153+000: Oraviţa; DN 57B km 26+048: Anina – Reşiţa; DN 58 B: Reşiţa – Voiteg; DN 59:  Voiteg – Moraviţa; DN 57 km 200+742 Moraviţa – Jamu Mare

Restul vehiculelor vor circula alternativ, pe o jumătate de parte carosabilă. Restricţia este impusă ca urmare a lucrărilor de consolidare a podului de la km 188+363, sectorul de drum fiind semnalizat corespunzător.
Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, la numerele de telefon 9360; 021/318.66.09; 318.66.31 sau pot accesa pagina de internet a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (www.cnadnr.ro/ Situaţia Drumurilor Naţionale).

 

2 iunie 2009

Demonstraţie Aeronautică – Aeroclubul României
Aeroclubul României organizează, sâmbătă, 6 Iunie 2009, începând cu ora 10.30, o demonstraţie aeronautică la Aeroclubul Teritorial “Aurel Vlaicu” Bucureşti – Aerodrom Clinceni.
La acest eveniment va participa ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu.
Demonstraţia aeronautică este dedicată Zilei internaţionale a copiilor, iar intrarea publicului va fi gratuită.
Programul de zbor va avea durata de aproximativ două ore şi va include acrobaţie aeriană cu avioane şi planoare, zboruri demonstrative cu aeronave ultrauşoare motorizate, balon cu aer cald, salturi cu paraşuta. Vor putea fi urmărite în evoluţie elicoptere şi avioane reactive ale Forţelor Aeriene Române.
Demonstraţia se va desfăşura cu participarea componenţilor Loturilor Naţionale de Zbor cu Motor, Planor şi Paraşutism şi a formaţiei de înaltă acrobaţie „Hawks of Romania” ale Aeroclubului României, precum şi a formaţiei de acrobaţie „Iacării Acrobaţi”, companiilor Special Air Services, Alfa Air Services, Regional Air Services şi Fly Level. De asemenea, vor participa aeronave ultrauşoare motorizate private.
„Hawks of Romania” este formaţia demonstrativă de 4 avioane a Aeroclubului României. Formaţia evoluează pe avioane de înalta acrobaţie Extra 300L de fabricaţie germană, unice în ţară.
„Iacării Acrobaţi” este o formaţie de acrobaţie privată, specializată în zboruri demonstrative la joasă înălţime, care evoluează pe 2 avioane YAK-52 produse la Aerostar Bacău.
Special Air Services, Alfa Air Services şi Regional Air Services sunt companii private specializate în operaţiuni de taxi aerian şi şcoală.
La aceasta demonstraţie va participa şi Aeroclubul Szeged din Ungaria cu un planor de înaltă performanţă.
În zilele 04.06 şi 05.06.2008, între orele 10.30 şi 13.00, presa poate urmări inclusiv antrenamentele şi zborurile de prezentare care vor preceda demonstraţia aeronautică.