| |
|
|
COMUNICATE DE PRESA
decembrie 2010 |
| |
| |
21 decembrie 2010
Microbuzele pentru transportul şcolar verificate de ARR şi RAR pentru a garanta siguranţa elevilor în trafic
Autoritatea Rutieră Română şi Registrul Auto Român, companii în coordonarea MTI, au efectuat în ultimele două luni o serie de acţiuni pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de participare la trafic de către vehiculele utilizate pentru transportul elevilor.
Autoritatea Rutieră Română a informat la începutul lunii octombrie instituţiile care utilizează astfel de vehicule în legătură cu obligaţiile legale ce revin pentru transportul elevilor. În luna noiembrie agenţiile ARR au avertizat utilizatorii vehiculelor şcolare cu privire la faptul că se interzice utilizarea microbuzelor şcolare fără a deţine documentele necesare şi obligatorii prevăzute de legislaţia în vigoare. Începând cu anul 2011 agenţii ARR vor organiza acţiuni de inspecţie şi control al acestor vehicule pentru a verifica îndeplinirea obligaţiilor legale.
La rândul său, Registrul Auto Român, prin reprezentanţele sale judeţene, a întreprins, din data de 8 noiembrie 2010, acţiuni pentru evaluarea stării tehnice a autovehiculelor destinate transportului de elevi, în vederea preîntâmpinării unor eventuale accidente grave al căror subiect să fie aceste autovehicule. Astfel, până în prezent, la nivel naţional au fost verificate un număr de 2.268 autovehicule destinate transportului de elevi dintre care la un număr de 1.150, adica 50.7% au fost depistate defecţiuni tehnice iar un număr de 211 autovehicule, adică 9,3% aveau ITP-ul expirat.
Acţiunile de verificare a microbuzelor şcolare vor continua şi anul viitor pentru a asigura transportul în condiţii de siguranţă al elevilor, în linie cu preocupările la nivel european care vizează un trafic mai sigur şi reducerea numărului de accidente. |
| |
14 decembrie 2010
Ref: CNADNR a lansat licitaţia pentru „Proiectare şi execuţie autostrada Orăştie-Sibiu, Loturile 1, 2, 3 şi 4” şi „Proiectare şi execuţie autostrada Timisoara-Lugoj, Loturile 1 şi 2”
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA a publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) astăzi, 14.12.2010, anunţurile de participare la licitaţiile deschise pentru proiectele: „Proiectare şi execuţie autostrada Orăştie-Sibiu, Loturile 1, 2, 3 şi 4” şi „Proiectare şi execuţie autostrada Timisoara-Lugoj, Loturile 1 şi 2”.
Contractul „Proiectare şi execuţie autostrada Orăştie - Sibiu, Loturile 1, 2, 3 şi 4” are o valoare estimată la 2.937.175.319 RON fără TVA şi este împărţit astfel:
Lotul 1 „Proiectare şi executie autostrada Orăştie-Sibiu km 0+000 – km 24+110” - 24,110 km;
Lotul 2 „Proiectare si executie autostrada Orastie-Sibiu km 24+110 – km 43+855” - 19,745 km;
Lotul 3 „Proiectare si executie autostrada Orastie-Sibiu km 43+855 – km 65+965” - 22,110 km;
Lotul 4 „Proiectare si executie autostrada Orastie-Sibiu km 65+965 – km 82+070” - 16,105 km.
Termen-limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare: 14.02.2011, ora 15:00.
Contractul „Proiectare şi execuţie autostrada Timişoara-Lugoj, Loturile 1 şi 2” are o valoare estimată la 878.440.574 RON fără TVA şi este structurat după cum urmează:
Lotul 1 „Proiectare si execuţie autostrada Timisoara-Lugoj km 44+500 - km 54+000” – 9,5 km;
Lotul 2 „Proiectare şi execuţie autostrada Timişoara-Lugoj km 54+000 – km 79+625” – 25,62 km.
Termen-limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare: 16.02.2011, ora 15:00.
Ambele proiecte vor fi finanţate de Uniunea Europeana prin Fonduri de Coeziune în procent de 85% şi de Guvernul Romaniei în procent de 15%.
Durata de proiectare şi execuţie a celor două obiective este de 30 de luni – 6 luni proiectare, 24 execuţie, la care se adaugă 24 de luni garanţie (total derulare contract 54 luni).
|
| |
9 decembrie 2010
Anca Boagiu: Aeroportul Băneasa va deveni în 2 ani city airport cu trafic preponderent de business, iar cel de la Otopeni un hub regional
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a participat astăzi, 9 decembrie a.c., la evenimentul de lansare a strategiei de modernizare şi dezvoltare a Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, administratorul celor două aeroporturi ale Capitalei, Henri Coandă Otopeni şi Aurel Vlaicu Băneasa.
În ceea ce priveşte modernizarea aeroportului Henri Coandă, strategia de modernizare şi dezvoltare presupune în faza a treia a proiectului investiţii de 150 milioane de euro prin care va fi extins fingerul, inclusiv cu implementarea standardelor Schengen. Termenul de finalizare pentru aceste lucrări este luna martie 2011. Un alt obiectiv principal pentru modernizarea aeroportului Henri Coandă este extinderea teminalului Plecări Internaţionale, viitorul Terminal Plecări Schengen/Non-Schengen, lucrare cu termen de finalizare iulie 2012. După finalizarea fazei a treia de lucrări de modernizare, Aeroportul Henri Coandă va putea asigura un flux de 2250 de pasageri pe oră, va dispune de 104 de ghişee check-in, 32 porţi îmbarcare. Capacitatea aeroportului Henri Coandă va spori astfel la 6 milioane de pasageri pe an.
În ceea ce priveşte modernizarea Aeroportului Băneasa Aurel Vlaicu, strategia prevede transformarea destinaţiei aeroportului dintr-una preponderentă pentru cursele de tip „low cost” într-una pentru segmentul business. Astfel, din 2013 noul city-airport Aurel Vlaicu va deservi în general curse mici, în marea majoritate business sau VIP, practicând tarife care să respecte standardele de calitate impuse. Aeroportul îşi va păstra funcţia civică, de aici urmând să se efectueze în continuare zborurile-şcoală, zborurile-ambulanţă şi cele tehnice. Până în 2015 vor fi cheltuite 20 de milioane de euro pentru lucrările de modernizare, iar în 2011 va avea loc procedura de licitaţie pentru elaborarea studiului de fezabilitate al proiectului.
Aeroporturile trebuie să urmărească aceeaşi dinamică a oraşelor pe care le deservesc, iar acum a venit vremea ca şi Bucureştiul să aibă nevoie de un „city airport”. În următorii trei ani de zile traficul comercial de pe aeroportul Aurel Vlaicu va fi preluat de aeroportul Henri Coandă. Vom continua programul de investiţii la aeroporturile Henri Coandă şi Aurel Vlaicu şi în anii următori pentru a asigura pasagerilor serviciile demne de o capitală a unei ţări membre a Uniunii Europene. Avem în vedere şi dezvoltarea proiectului de linie de metrou până la aeroportul Henri Coandă, iar în 2011 vom avea alocaţi 6 M EUR (incluzând şi partea din creditul de la JICA) pentru finanţarea serviciilor de consultanţă şi asistenţă tehnică pentru acest proiect, dar şi pentru demararea procedurilor de exproprieri. Linia va avea 16 km, 19 staţii şi va costa 5,3 miliarde de lei, a declarat ministrul Anca Boagiu. |
| |
2 decembrie 2010
Miniştrii Transporturilor din România, Bulgaria, Grecia şi Ungaria au semnat Declaraţia comună privind sprijinul pentru dezvoltarea proiectului de infrastructură feroviară „Atena-Sofia-Bucureşti-Budapesta-Viena-Praga-Nurnberg-Dresda”
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a semnat azi împreună cu omologii din Bulgaria, Grecia şi Ungaria declaraţia comună privind sprijinul pentru dezvoltarea a două sectoare de cale ferată din cadul proiectului prioritar 22- TEN-T „Atena-Sofia-Bucureşti-Budapesta-Viena-Praga-Nurnberg-Dresda”. Declaraţia a fost semnată în prezenţa vicepreşedintelui Comisiei Europene şi comisar european pentru transport, domnul Siim Kallas şi a coordonatorului Uniunii Europene pentru proiectul prioritar 22 din TEN-T, domnul Gilles Savary. Ceremonia de semnare a declaraţiei a avut loc la Bruxelles în marja reuniunii Consiliului de Miniştri ai Transporturilor din Uniunea Europeană.
Cele două secţiuni de cale ferată care vor traversa România sunt Hegyeshalom- Budapesta - Arad – Sighişoara- Bucureşti – Constanţa şi Arad – Timişoara – Craiova – Sofia – Salonic– Atena.
„Prin Declaraţia de astăzi intrăm în faza finală de pregătire a acestui extraordinar proiect de infrastructură feroviară pentru finanţarea de la Uniunea Europeană în perspectiva financiară 2014-2020. România, Bulgaria, Grecia şi Ungaria vor forma un grup de lucru care se va întâlni periodic pentru a accelera pregătirea proiectului. Vom beneficia deasemenea de suportul permanent al Comisiei Europene şi a Băncii Europene de Investiţii. România are fonduri asigurate pentru elaborarea studiilor de fezabilitate, respectiv trei milioane de euro, pentru ramura sudică a Coridorului IV, adică Arad-Timişoara-Calafat, urmând că proiectul propriu-zis de modernizare să fie finanţat prin POS-T 2014-2020"”, a declarat ministrul Anca Boagiu. |
| |
2 decembrie 2010
Anca Boagiu a semnat din partea României acordurile în domeniul aviaţiei între Uniunea Europeană şi Georgia şi Iordania
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a semnat astăzi la Bruxelles, în marja Consiliului de Miniştri ai Transporturilor din Uniunea Europeană, două acorduri mixte în domeniul aviaţiei care vizează deschiderea progresivă a pieţei în ceea ce priveşte accesul la rute şi capacitatea pe bază de reciprocitate, precum şi nediscriminarea şi condiţii egale de concurenţă pentru agenţii economici pe baza principiilor din tratatele UE.
Acordul euro-mediteranean privind serviciile aeriene între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Regatul Haşemit al Iordaniei, pe de altă parte face parte din politica de vecinătate a Uniunii Europene de instituire a unui spaţiu aerian comun euro-mediteranean şi va înlocui din momentul în care va intra în vigoare actualul Acord încheiat încă din anul 1975 privind transporturile aeriene civile, în baza căruia compania TAROM efectuează curse aeriene între Bucureşti şi Amman.
Acordul privind spaţiul aerian comun între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Georgia, pe de altă parte vizează alinierea legislaţiei georgiene în domeniul aviaţiei la legislaţia UE privind siguranţa, securitatea şi managementul traficului aerian şi prevede posibilitatea ca acest stat să adere la Acordul privind spaţiul aerian comun european (SACE sau ECAA), semnat în anul 2006, la care participă în prezent statele din Balcanii de Vest.
Cele două Acorduri se înscriu în obiectivele politicii de vecinătate a UE de înlocuire a acordurilor bilaterale existente, încheiate de statele membre ale Uniunii Europene, prin instituirea unui spaţiu aerian comun între UE şi vecinii săi, în care reglementările europene în materie de transport aerian să fie aplicate şi respectate de părţile implicate.
|
| |
2 decembrie 2010
Miniştrii transporturilor din Uniunea Europeană au adoptat Directiva prin care infracţiunile în trafic se vor aplica indiferent de statul din care provine şoferul
Consiliul de Miniştri ai Transporturilor din Uniunea Europeană întrunit astăzi la Bruxelles a adoptat propunerea de Directivă privind facilitarea aplicării transfrontaliere a normelor privind siguranţa rutieră. Propunerea de directivă se fundamentează pe rezultatele unor studii ale Comisiei Europene care au arătat că un număr semnificativ de cetăţeni nerezidenţi se sustrag sancţiunilor rutiere aplicate pe teritoriul statelor membre pe care se află sau îl tranzitează.
Abaterile pentru care vor fi aplicate prevederile directivei sunt: depăşirea vitezei, neutilizarea centurii de siguranţă, neoprirea la culoarea roşie a semaforului, conducerea vehiculului în stare de ebrietate sau sub influenţa drogurilor, neutilizarea unei căşti de protecţie, conducerea pe banda destinată urgenţelor, utilizarea telefoanelor mobile sau a altor mijloace de comunicaţii în timpul condusului. Conform directivei, Comisia Europeană va posta pe website-ul său un rezumat, în limba oficială a fiecărui stat membru, referitor la legislaţia rutieră naţională, în vigoare, ce face obiectul prezentului proiect de directivă.
“Aplicarea acestei directive va contribui la reducerea numărului de victime pe drumurile din România, acest nou instrument de prevenţei urmând să determine responsabilizarea şoferilor şi eliminarea discriminării pozitive în favoarea şoferilor nerezidenţi. În prezent în România nu se pot pune în executare procesele verbale de constatare a contravenţiilor, devenite titlu executoriu, săvârşite de cetăţenii străini care au comis o încălcare a legii O.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice pe teritoriul României şi vorbim aici de 37.000 de procese verbale de contravenţie întocmite cetăţenilor străini care, în calitate de conducători auto, comit încălcări ale legislaţiei rutiere.”, a declarat ministrul Anca Boagiu. |
| |
1 decembrie 2010
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Anca Boagiu va participa mâine, 2 decembrie a.c., la Consiliul de Miniştri ai Transporturilor, Telecomunicaţiilor şi Energiei (TTE) din Uniunea Europeană.
Reuniunea miniştrilor va avea loc la Bruxelles şi va avea pe agendă propunerea de Directivă pentru aplicarea transfrontalieră a sancţiunilor în domeniul siguranţei rutiere, propunerea de Directivă privind instituirea spaţiului feroviar unic European, Comunicarea Comisiei „Pentru un spaţiu european de siguranţă rutieră: orientări pentru politica de siguranţă rutieră 2011-2020”, dar şi adoptarea concluziilor Consiliului privind Integrarea deplină a transportului pe căi navigabile în lanţurile logistice şi de transport ale Uniunii Europene
În marja reuniunii Consiliului TTE ministrul Anca Boagiu va co-prezida alături de comisarul european Antonio Tajani reuniunea miniştrilor transporturilor din Uniunea Europeană reprezentanţi ai Partidului Popular European (PPE).
Deasemenea, ministrul Anca Boagiu va semna împreună cu comisarul european Siim Kallas şi omologii din Ungaria, Bulgaria şi Grecia, Declaraţia privind susţinerea Proiectului Prioritar 22 (PP22) în domeniul feroviar, proiect care presupune modernizarea sectoarelor de cale ferată pe traseul Hegyeshalom- Budapesta - Arad – Sighişoara- Bucureşti - Constanţa/ Timişoara – Craiova – Sofia – Salonic – Atena.
|
| |
| |
| |

|