Ca urmare a deschiderii fostului bloc estic la începutul anilor 1990, au avut loc o serie de Conferinte de Transport Pan-European, cu scopul de a identifica necesitatile de dezvoltare a infrastructurii de transport în Europa de Est, si a crea o strategie ce urma sa integreze sinergic toate retelele de transport din Europa largita.

În urma primei Conferinte de Transport Pan-European (Praga, 1991) s-a ajuns la concluzia ca în rezolvarea problemelor de transport accentul trebuie pus pe o abordare având ca centrala ideea de coridor. În cadrul celei de-a doua conferinte (Creta, 1994) s-au definit noua coridoare de transport - asa numitele Coridoarele Helsinki sau Coridoare Pan-Europene. Acestea au fost recunoscute ca principalele artere de transport din Europa de Est, si s-a subînteles faptul ca investitiile în infrastructura de transport trebuie realizate prioritar de-a lungul acestor coridoare.

Ca urmare a lobby-ului facut de tarile balcanice pentru o conexiune mai buna între Europa de Vest si Balcani, la a treia conferinta (Helsinki, 1997) a fost adaugat un al zecelea coridor retelei, marind conectivitatea zonei balcanice.

De asemenea, la a treia conferinta au fost definite patru Zone de Transport Pan-European ce acopera bazine maritime: zona Marii Negre, zona Barents - Euro Arctica, Marile Adriatica / Ionica si zona Mediterana.

Rolul celor zece coridoare este de a crea legaturi între Europa de Vest si Europa de Est, cât si între statele din Europa de Est. Fiecare coridor are o componenta rutiera si una feroviara, cu exceptia Coridorului VII, care este reprezentat de segmentul de Dunare în aval de Viena.

Coridoarele formeaza o retea ce se întinde de la vest (punct extrem: Nürnberg) la est (punct extrem: Nijni Novgorod) si de la nord (punct extrem: Helsinki) la sud (punct extrem:  Salonic). Reteaua formata de coridoarele pan-europene este prezentata în Figura de mai jos.

Coridoarele pot fi clasificate ca orientate aproximativ nord-sud (I, V, VI si IX) sau vest-est (II, III, IV, VII, VIII si, discutabil, X). Reteaua TEM a fost punctul de plecare în definirea Coridoarelor Helsinki, însa reteaua Coridoarelor Pan-Europene acestea acopera mai multe tari decât reteaua Autostrazii Trans-Europene.

Densitatea retelei variaza semnificativ, regiunile de vest si sud având o densitate mai mare decât cele de nord si est. Cea mai mare "pata alba" a retelei este formata din partea nordica a României si partea de sud-vest a Ucrainei. Aceasta zona este marginita de Coridorul V (la vest), Coridorul IX (la est), Coridorul III (la nord) si Coridorul IV (la sud).